Preţul cuprului şi al nichelului se va menţine la un nivel ridicat

Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 24 iunie 2004

Cotaţiile cuprului au scăzut în primele zile ale acestei săptămîni, la Bursa din Londra, ca urmare a diminuării cererii din partea celui mai mare consumator mondial de profil - China - însă specialiştii sînt de părere că preţurile se vor menţine la un nivel ridicat în 2004. Potrivit datelor oficiale, importurile chineze de concentrat de cupru (care conţine aproximativ 25% cupru) au scăzut cu 4,6%, la 1,02 milioane de tone în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului anterior. Totodată, importurile de cupru rafinat s-au redus cu 57%, la 54.000 de tone în luna mai. "În situaţia în care chinezii nu ar fi recurs la lichidarea stocurilor şi ar fi continuat să importe la niveluri record, investitorii ar fi fost mult mai interesaţi de acest metal", apreciază Ingrid Sternby, analist la "Barclays Capital" din Londra.

Cuprul cu termen de livrare peste trei luni a pierdut, pe piaţa londoneză, 74 de dolari într-o singură zi (marţi), respectiv 2,8%, ajungînd la un preţ de 2.550 dolari/tona metrică. În ziua respectivă, cotaţiile cuprului au înregistrat cea mai scăzută valoare a săptămînii (2.548 dolari/tona metrică). De la 1 aprilie, de cînd China a impus unele restricţii pentru diminuarea ritmului de creştere economică, preţul cuprului a pierdut 14 procente. Totuşi, cotaţiile cuprului sînt cu 50% mai mari decît anul trecut, iar la baza acestei creşteri stă şi expansiunea sectorului american al construcţiilor.

Pe de altă parte, şi preţul nichelului a început să scadă, în baza reducerii importurilor chineze. China a importat cu 47% mai puţin nichel în perioada ianuarie-aprilie 2004, faţă de aceeaşi perioadă din 2003. Nichelul cu termen de livrare peste trei luni a pierdut 25 de dolari (0,2%) marţi, fiind cotat la 14.600 dolari/tona metrică. Totuşi, nu trebuie trecut cu vederea faptul că preţul nichelului se află la un nivel ridicat în această perioadă datorită scăderii semnificative a stocurilor de profil. În luna mai, preţul nichelului a urcat cu 26%, în condiţiile în care, anul trecut, acesta se dublase.

Specialiştii spun că evoluţia viitoare a cotaţiilor nichelului şi cuprului va fi una ascendentă, însă fluctuaţiile de pe piaţa de profil nu vor fi semnificative. Leonid Rozhetskin, directorul executiv al firmei ruse "Norilsk Nickel", este unul dintre cei care susţin această ipoteză, arătînd că, cel puţin pînă în anul viitor, nu este planificată deschiderea vreunei mine de profil.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb