Preţul de pornire al licitaţiei pentru privatizarea Antibiotice este 136 milioane euro

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 decembrie 2007

Preţul de pornire al licitaţiei pentru privatizarea Antibiotice este 136 milioane euro

Preţul de pornire pentru licitaţia cu strigare pentru vânzarea Antibiotice Iaşi a fost stabilit la 136 milioane euro, iar numele noului proprietar va fi cunoscut în martie, a spus ieri, Teodor Atanasiu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Preţul de pornire al licitaţiei reprezintă valoarea societăţii la momentul vânzării şi a fost stabilit de către un evaluator independent, autorizat, selectat, conform legii de către societate. Este vorba despre compania Darian Rom Suisse care, în urma realizării evaluării, a propus ca preţ de pornire pentru Antibiotice suma de 130 milioane euro.

În şedinţa din, 20 decembrie 2007, Colegiul Director al AVAS a hotărât mărirea preţului de pornire cu aproximativ 5% faţă de valoarea propusă de evaluator. Astfel, preţul de pornire al licitaţiei va fi de 136 milioane euro, ceea ce înseamnă un preţ pe acţiune de doi lei, mai mare decât valoarea medie de tranzacţionare pe bursă a Antibiotice care în ultimele 12 luni a fost de 1,8791 lei.

Garanţia pe care trebuie să o depună participanţii la licitaţie depăşeşte un milion de euro. Oferta va sta pe piaţă mai mult decât de obicei, 80 de zile, în loc de 30 de zile cât e ţinută în mod obişnuit.

Potrivit AVAS, anunţul de privatizare va fi făcut public în presa naţională şi internaţională pe 24 decembrie, iar începând cu 14 ianuarie pot fi achiziţionate dosarele de participare şi pot fi depuse ofertele. Până la 17 martie potenţialii investitori pot depune documentele şi garanţia de participare la licitaţie; iar pe 18 martie se va ţine licitaţia publică.

În 2002, pachetul de acţiuni Antibiotice SA Iaşi a fost transferat către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), actuala AVAS, iar aceasta urmează să declanşeze procesul de vânzare a acestor acţiuni conform unei noi strategii, care urmăreşte reducerea riscurilor acordării unui potenţial ajutor de stat pentru compania în cauză.

Antibiotice are un capital social de 45,49 milioane lei, divizat în 454,9 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. AVAS deţine 53,027% din capitalul social al Antibiotice, iar printre acţionarii minoritari se numără SIF Oltenia (10,09%) şi Citibank Romania (5,05%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb