Preţurile mondiale ale alimentelor au atins cel mai ridicat nivel al ultimelor 26 de luni

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 decembrie 2019

Preţurile mondiale ale alimentelor au atins cel mai ridicat nivel al ultimelor 26 de luni
CĂLIN RECHEA

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a înregistrat în noiembrie 2019 cea mai mare creştere lunară din ultimele 41 de luni, de 2,7%, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 9,5%, de la 5,9% în luna precedentă, conform ultimului raport de la FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură).

În aceste condiţii, valoarea indicelui a urcat până la 177,2 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 26 de luni (vezi graficul).

Preţurile uleiului şi cărnii au înregistrat cele mai mari creşteri lunare, de 10,4%, respectiv 4,6%, care au determinat accelerarea creşterilor anuale până la 20,2%, de la 2,6% în luna precedentă, respectiv 17,2%, de la 13,5%.

Preţurile cerealelor au înregistrat singura scădere lunară, de 1,2%, iar declinul anual s-a accelerat până la 1,1%, de la 0,9% în octombrie 2019.

Preţurile produselor lactate şi-au accelerat creşterea anuală până la 9,5%, de la 5,6% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, iar preţul zahărului a scăzut cu o rată anuală de 0,8%, după o creştere de 1,7% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,8%.

În comunicatul de presă de la FAO se arată că dinamica preţului uleiului a fost influenţată puternic nu doar de creşterea cererii pentru consum, ci şi de cererea aferentă producţiei de biocombustibil.

Cea mai mare creştere lunară a preţului cărnii din ultimii 10 ani a fost determinată în special de cererea din China, în timp ce preţul zahărului a fost influenţat de aşteptările de pe piaţă privind un consum mai mare decât producţia în sezonul 2019/2020.

Într-un comunicat de presă separat, referitor la perspectivele cererii şi ofertei de produse alimentare, noile estimări FAO arată că producţia mondială de cereale va atinge un nou record în 2019, de 2,714 miliarde de tone, după o creştere cu 2,1% faţă de 2018, pe fondul unei creşteri cu 4,8% a producţiei de grâu, până la 766,4 milioane de tone.

FAO mai prognozează o creştere cu 1,1% a comerţului mondial cu cereale în sezonul 2019/2020 faţă de sezonul precedent, până la 416 milioane de tone, în condiţiile unei creşteri cu 2,3% a comerţului cu grâu, până la 172 de milioane de tone.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Îmi pare rău pentru cei care nu au cu adevărat ce să mănânce,in rest, Doamne ajută.Mâncăm mult mai mult decât ne trebuie iar surplusul îl aruncăm la gunoi(îl mănâcă șobolanii sau urșii). Necesarul de calorii zilnic diferă în funcție de vârstă,sex,activitatea fizică depusă,însă în majoritatea cazurilor este în jur de 2000cal zilnic..Mă între cine se limitează la necesarul acesta.De aici pornesc problemele:obezitate,diabet zaharat ,hipertensiune,dislipidemie și bineînteles decese prin boli cardiovasculare,Mănâncă câte unii de zici că vine sfârșitul lumii.Eu dacă aș ști că vine sfârșitul lumii mi-ar dispărea de tot pofta de mâncare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb