Indicele preţurilor internaţionale ale alimentelor, măsurat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a înregistrat, în februarie 2014, cea mai importantă creştere lunară de la mijlocul lui 2012. Avansul a venit în condiţiile în care au urcat preţurile tuturor categoriilor de produse alimentare, cu excepţia cărnii.
Indicele Food Price, prin care FAO măsoară evoluţia preţurilor unui coş de alimente format din cereale, oleaginoase, lactate, carne şi zahăr, a urcat cu 5,2 puncte (2,6%) luna trecută, comparativ cu ianuarie, ajungând la 208,1 puncte. Conform indicilor FAO, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate pe piaţa zahărului (+6,2%, la 235,4 puncte) şi cea a seminţelor oleaginoase (+4,9%, la 197,8 puncte).
Dar, în pofida creşterii înregistrate luna trecută, indicele preţurilor produselor alimentare este cu 2,1% mai mic decât cel înregistrat în februarie 2013.
Indicele FAO privind evoluţia preţului cerealelor a urcat cu 3,6% în februarie, la 195,8 puncte, iar cel referitor la dinamica preţurilor lactatelor - cu 2,9%, la 275,4 puncte.
"Creşterea de luna trecută vine după o lungă perioadă de scădere a preţurilor alimentelor, în general. Însă este prea devreme să spunem dacă a avut loc cu adevărat o inversare a tendinţei", a declarat economistul şef al FAO, Concepcion Calpe. În opinia sa, vremea este, cel mai probabil, principalul factor care a dus la creşterea preţurilor unor materii prime, precum zahărul sau făina. Totodată, conform domniei sale, cererea puternică a impulsionat preţul porumbului, al produselor lactate şi uleiului.
Ieri, FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de cereale înregistrată în 2013, până la nivelul record de 2,515 miliarde tone, cu 13 milioane tone mai mult decât preconiza anterior.
Organizaţia anticipează că, anul acesta, recolta mondială de grâu va fi de 704 milioane de tone, în scădere cu 1,7% faţă de cea înregistrată în 2013, care a atins un nivel record.
1. Si noi cum analizam asta?
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 07.03.2014, 14:30)
Pai, avand in vedere ca au crescut preturile agricole, inseamna ca ceva inflatie a fost, nu? Pai atunci, cum analizam noi masa monetara pompata in sistemul global bancar, enorma, cu rata dobanzii scazute si mentinute acolo, in paralel cu cresterea preturilor mult mai mare decat dobanzile? Cineva trebuie sa ne lamureasca, ca nu e bine. Nu cumva se disimuleaza inflatia prin metode statistice? Pentru a permite celor ce au pierderi mari datorita crizei imobiliare, sa-si recupereze aceste pierderi? Putina lumina ar trebui facuta, ca in rest, intoxicarea media este completa si generala.