Preţurile producţiei industriale (pe piaţa internă şi externă) au fost în creştere, cu 1% în iulie, faţă de luna anterioară, şi cu 9,3% faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Liviu Voinea, directorul executiv al "Grupului de Economie Aplicată" ne-a declarat că mărirea preţurilor producţiei industriale cu 1% este "destul de mare", întrucât aceasta poate afecta exporturile industriale. Domnia sa este de părere că unul din factorii care au stat la baza creşterii indicelui preţurilor producţiei industriale a fost majorarea tarifurilor la gaze cu 10% pentru consumatorii non-casnici.
Cel mai mult au crescut preţurile din distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, cu 4,02% în iulie, faţă de luna anterioară a acestui an, potrivit INS.
Totodată, pe marile grupe industriale, cel mai mult s-au apreciat preţurile din industria energetică, cu 1,91% în iulie, comparativ cu luna anterioară, acestea fiind urmate de cele din industria bunurilor de folosinţă îndelungată (0,97%) şi din industria bunurilor de uz curent (0,78%). Preţurile produselor din industria energetică au mai crescut şi în iunie, cu 0,96% faţă de luna anterioară a acestui an, în timp ce în industria bunurilor intermediare preţurile au crescut cu 0,79% şi în industria bunurilor de uz curent, cu 0,47%.
Indicele preţurilor de producţie industrială măsoară evoluţia preţurilor în stadiile anterioare consumului final. De altfel, producţia industrială este compusă din produse finite, semifabricate şi lucrări cu caracter industrial. Aceasta este destinată investiţiilor, consumului populaţiei, exportului precum şi altor necesităţi ale economiei naţionale.
Potrivit INS, indicele preţurilor producţiei industriale acoperă aproape în totalitate sectoarele industriilor extractivă şi prelucrătoare, precum şi sectorul energetic. Totodată, în componenţa indicelui nu se află extracţia minereurilor de uraniu şi toriu; prelucrarea combustibililor nucleari; fabricarea armamentului şi muniţiei; construcţia de nave şi bărci; fabricarea de aeronave şi nave spaţiale; fabricarea vehiculelor militare de luptă; colectarea şi epurarea apelor uzate; colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare; producţia fabricată şi livrată în cadrul aceluiaşi operator economic (consumul intern).