PREVIZIUNI DEFAVORABILE PENTRU MONEDA SUA: Euro ar putea depăşi pragul de 1,40 dolari în două săptămâni

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 iulie 2007

Dolarul s-a depreciat, ieri, din nou în raport cu euro, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora pierderile din sectorul creditelor ipotecare din SUA se vor extinde. În aceste condiţii, Federal Reserve (Fed, banca centrală a SUA) nu va recurge la vreo modificare de dobândă până la finele anului, mai precis la o majorare, ceea ce este în defavoarea dolarului.

Analiştii spun că ceea ce se întâmplă acum are un puternic impact negativ asupra monedei americane. Ian Gunner, şef al departamentului de cercetare a cursului de schimb valutar din cadrul "Mellon Bank" NA Londra, afirmă că problema creditelor ipotecare neperformante a adus din nou dolarul la valori minime istorice. În opinia lui Gunner, moneda SUA ar putea să se deprecieze până la 1,41 unităţi/euro în următoarele două săptămâni.

Neil Jones, şef al departamentului Fonduri de investiţii europene din cadrul "Mizuho Capital Markets", sucursala din Londra, preconizează că euro va creşte până la 1,40 de dolari luna aceasta.

Ieri dimineaţă, dolarul a fost cotat la 1,3788 unităţi/euro la New York, faţă de 1,3745 unităţi/euro la finele zilei precedente. De menţionat că, miercuri, moneda americană a înregistrat recordul minim al tuturor timpurilor - 1,3794 unităţi/euro. Recordul minim anterior a fost înregistrat cu numai o zi înainte: 1,3786 dolari pentru un euro. Acesta a urmat celui din luna aprilie a anului curent: 1,3680 dolari.

În ultimele trei zile, dolarul a pierdut 1,5% faţă de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb