PREZIDENŢIALE 2014 Semnal: "Străinii" vor să se întoarcă acasă!

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Politică / 18 noiembrie 2014

Semnal: "Străinii" vor să se întoarcă acasă!

Alegerile prezidenţiale desfăşurate în această lună au dat un semnal foarte clar în ceea îi priveşte pe concetăţenii noştri care acum trăiesc şi muncesc peste hotare. Devine tot mai clar că "străinii" vor să se întoarcă acasă. Mulţi dintre ei au declarat-o deschis, alţii au lăsat să vorbească pentru ei gesturile făcute. Implicarea fără precedent în procesul electoral arată că diasporei a început să-i pese foarte tare de ceea ce se întâmplă acasă, că membrii eu nu mai sunt indiferenţi la viaţa politică a patriei lor. Acesta este primul pas pe calea revenirii în patrie. În mod clar sunt mai mulţi factori care contribuie la această atitudine. Dincolo de lucrurile fireşti, de suflet, cum ar fi: dorul de părinţi, copii, prieteni, este tot mai clar că din punct de vedere economic lucrurile nu mai merg extraordinar pentru imigranţi, locurile de muncă sunt tot mai puţine şi mai prost plătite, iar concurenţa este din ce în ce mai mare. Pe lângă valul de încurajări şi susţinere, de mulţumirile venite dinspre politicienii care au beneficiat direct sau indirect de votul lor, cei aflaţi acum peste hotare au nevoie, în cel mai scurt timp, de un program viabil de reintegrare în ţara lor. Umiliţi în multe rânduri de Guvernul propriei ţări, inclusiv la cele două tururi de scrutin pentru prezidenţiale, compatrioţii noştri au nevoie de o "punte" care să-i ajute să se întoarcă acasă. Mii de mesaje au apărut pe reţele de socializare. "Votăm pentru ca în ţara noastră lucrurile să se schimbe, să avem unde să revenim. Vrem să muncim la noi acasă, iar munca noastră să fie corect răsplătită", este declaraţia lui Darius, care acum munceste în Essen, Germania şi care a votat la Bonn. "Ne-am săturat printre străini, dar nu vrem nici să murim de foame acasă. Lucrurile trebuie să se schimbe, românii să poată să trăiască, să muncească şi să-şi crească pruncii acasă la ei", a postat pe o reţea de socializare Irina, care de aproape un deceniu trăieşte în Barcelona, Spania. Rezolvarea acestei probleme reprezintă una din marile provocări ale Guvenului, indiferent de cine îl va conduce.

Biroul Electoral Central a anunţat că nu mai puţin de 378.811 români din diaspora au votat la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 160.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulţi votanţi fiind în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa. Datele BEC, legate de votul de la cele 294 de secţii de peste hotare, ne ajută să realizăm o hartă a răspândirii compatrioţilor noştri în lume: Italia - 96.724 voturi, Spania - 83.153, Republica Moldova - 35.630, Marea Britanie - 25.930, SUA - 17.710, Germania - 17.510, Franţa - 16.114, Belgia - 13.076, Austria - 9.565, Canada -6.472, Danemarca - 4.852, Cipru - 4.491, Olanda - 3.842, Elveţia - 3.745, Irlanda - 3.722, Grecia - 3.451, Ungaria - 3.249, Portugalia - 2.850, Luxemburg - 2.433, Emiratele Arabe Unite - 2.328, Cehia - 1.950, Norvegia - 1.902, Suedia - 1.782, Republica San Marino - 1.779, Australia - 1.506, Israel - 1.441, Slovacia - 1.321, Turcia - 852, Finlanda - 760, Qatar - 753, Polonia - 675, Malta - 531, Afganistan - 373, China - 478, Rusia - 341, Noua Zeelandă - 331, Serbia - 317, Kuweit - 297, Japonia - 277, Bulgaria - 273, Ucraina - 263, Iordania - 222, Singapore - 220, Liban - 204, Irak - 193, Arabia Saudită - 171, Africa de Sud - 156, Slovenia - 151, Maroc - 130, Azerbaidjan - 122, Egipt - 119, Chile - 107, Croaţia - 105, Thailanda - 102, Malaezia - 93, Mexic - 92, Coreea de Sud - 89, Tunisia - 83, Georgia - 82, Bosnia Herţegovina - 74, Filipine - 71, Albania - 68, India - 65, Algeria - 64, Macedonia - 63, Brazilia - 53, Letonia - 53, Lituania - 52, Iran - 51, Peru - 45, Venezuela - 44, Argentina - 42, Vietnam - 40, Uruguay - 39, Indonezia - 38, Columbia - 38, Kenya - 37, Cuba - 36, Angola - 35, Nigeria - 34, Senegal - 33, Armenia - 24, Belarus - 22, Muntenegru - 20, Kazahstan - 20, Turkmenistan - 19, Palestina - 19, Sri Lanka - 18, Etiopia - 18, Sudan - 17, Uzbekistan - 17, Pakistan - 15, Zimbabwe - 15, Siria - 13 şi Coreea de Nord - 9.

Mulţi dintre ei simt nevoia să revină acasă, iar ţara poate beneficia de tot ce au acumulat, nu doar material, peste hotare.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. uitati-va pe goagl daca vreti cu sonor introducand BRUXELLES WACHSTUM, iar apoi mergeti la cele mai actuale postari ale BOULUI si veti vedea cata vitalitate se poate gasi in acest orasel :-) I pup You

    Poate ca Presedintele Iohannis ne va ajuta sa-i aducem si pe sasi acasa. Doamne ajuta. 

    Habar n-ai; se spune GOAGALE! 

    Mare bucurie mare pe Ucraineni cand au ales-o pe Timosenko cu o regie similara. Ucrainenii ii invingeau pe cei ce voiau sa le fure alegerile. ari invongatori ucrainenii. Si acum se bucura, dar mai putin....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb