Primăria Bucureştilor

Într-un univers politic ca al nostru, în care toate sunt aşezate (cel) puţin alături cu drumul, în care situaţiile şi soluţiile lor sunt cel mai adesea "originale", iar rezultatul final nu corespunde nici măcar unui manual elementar de Democraţie, Primăria Bucureştilor este un soi de "Triunghi al Bermudelor". Aparent, o zonă cu nimic deosebită de restul spaţiului politic, dar unde se întîmplă cele mai ciudate fenomene: de la dispariţii mis­terioase, pînă la dereglări totale ale "aparatelor de navigaţie".

Pînă la alegerea lui Victor Ciorbea, cei care s-au perindat, după 1990, prin cabinetul nr.1 al clădirii de vizavi de Cişmigiu au fost, în cel mai bun caz, figuri insig­nifiante ale vieţii publice. Oameni care nu erau, la data alegerilor, nici fruntaşi politici, nici angajaţi pe viaţă şi pe moarte în bătăliile la zi dintre iliescieni şi anti-iliescieni, nici personalităţi mediatice, nici remarcabili membri ai vreunei bresle profesionale sau academice. Cu excepţia cîte unui scandal pe care l-au provocat, sau în care au fost amestecaţi de presă, aşa au rămas şi după ce au părăsit, pentru totdeauna, fotoliul roditor de bunăstare şi averi, al Primarului Capitalei. Odată cu alegerea lui V. Ciorbea, părea că regulile jocului s-au schimbat. Steaua politică a viitorului prim-ministru era în urcare vertiginoasă spre zenit. Un soi de altoi viguros între Sacco şi Vanzetti, care greşise însă uşa politicii, căci se înregimentase într-un partid de dreapta, Victor Ciorbea n-a cunoscut opresiunea forţelor obscure ale capitalismului de pradă, ci a devenit unul dintre promotorii variantei sale locale. Odată cu el, Primăria capitalei părea destinată să joace rolul marii trambuline politice. O formulă utilizată cu succes şi prin alte părţi, de la Primăria Parisului, la cea din Saint Petersburg. Regula nu a ţinut, însă, decît de două ori. La ieşirea din Primăria Bucureştilor, obligat să mai încerce o dată la roata norocului, Adriean Videanu nu a tras nici planetă de Prim-ministru şi nici de Preşedinte, dacă este să ne luăm după ce zic bileţelele aruncate prin sediul PD-L.

Modul în care s-a conturat culoarea politică a Primarului Capitalei este, de asemenea, un fenomen cel puţin ciudat, care nu pare să asculte de nicio regulă. Între 1990 şi 1992, culoarea politică nu contează, totul era să fi agreat de cineva sus-pus, de la FSN. Cine-şi mai aduce aminte azi de Ştefan Ciurel, de Viorel Oproiu, ori de Doru Viorel Pană? Cu Crin Halaicu începe mitologia "Bucureştilor de Dreapta". Nu contează cine este personajul propus. Atîta vreme cît este sus­ţinut de PNŢ-cd, PNL, Alianţa Civică, se-alege! Nici nu şi-a terminat Lis mandatul, că regula a fost făcută ţăndări. Cînd a cîştigat fotoliul de primar al Bucureştilor, Traian Băsescu era reprezentantul unui partid socialist, botezat cu pudoare social-democrat, aşchie din trunchiul FSN-PDSR! Iar pentru ca tabloul confuziei să fie deplin, exact în acel mandat, PSD-ul a reuşit performanţa de a cîştiga Consiliul Primăriei Generale şi, cu o singură excepţie, toate primăriile de sector! Post factum, succesul lui Adriean Videanu a fost explicat prin "forţa de tracţiune" a locomotivei politice Traian Băsescu, adică un mecanism total diferit de cele anterioare.

Modul în care actorii de la primăria de Bucureşti şi-au jucat rolul, programele şi mandatele, în aceşti ani, nu seamănă, nici ele, unul cu altul. Victor Ciorbea îşi face şi azi un titlu de glorie din faptul că venea primul în Primărie şi pleca ultimul, primind în audienţă sute de oameni pe zi. Poate că, dacă i-ar fi explicat cineva că funcţia de primar nu se reduce la audienţe, ar mai fi făcut şi altceva, nu de alta, dar omul era cu siguranţă harnic. Nimeni nu a avut însă timp de el, aşa că toată lumea a răsuflat uşurată, prin birourile clădirii cu pricina, cînd Primarul a fost chemat, de nevoile ţării, la înalta osteneală de Prim-ministru. În rolul de primar, Traian Băsescu s-a preocupat doar de două lucruri: să fie cît mai vizibil, mediatic, şi cît mai credibil cînd aruncă vina pentru toate relele din Bucureşti pe umerii consilierilor vrăjmaşi ai PSD-ului. În rest, organizarea şi sistematizarea s-au oprit la demolarea chioşcurilor, iar curăţenia oraşului la cearta cu Brigitte Bardot, privind soarta cîinilor vagabonzi. Adriean Videanu a jucat cel mai descoperit. El este singurul dintre primarii Bucureştilor, după 1990, care lasă să se vadă întreaga amploare a dezastrului provocat de un primar într-un singur mandat. Pe de o parte, a lansat neîntrerupt şi peste tot lucrări la nivelul carosabilului, ridicole prin efectul lor asupra calităţii vieţii locuitorilor, dar capabile să genereze un sindrom colectiv de isterie în rîndul bucureştenilor circulanţi! Pe de altă parte, vorbind deschis şi aproape toată ziua despre sumele uriaşe de bani care se mută din conturile Primăriei în cele ale furnizorilor de servicii şi ale antreprenorilor aleşi pe sprînceană de mîna invizibilă a partidului şi a oamenilor săi plantaţi prin birourile cele mănoase ale Primăriei. Toată lumea ştie astăzi, datorită lui A. Videanu, că ordinul de mărime al cheltuielilor publice, în timpul unui singur mandat, bate bine spre miliardul de euro.

Pentru prima dată în istoria post-decembristă a alegerilor pentru Primăria Bucureştilor, miza economică şi cea politică se suprapun, iar amîndouă sunt atît de mari că se văd cu ochiul liber şi de pe lună! Întrebarea cheie la care vor răspunde bucureştenii, prin vot, este: "Cui i-aţi încredinţa 1 miliard de euro, din banii dumneavoastră, cu speranţa că alesul nu-i va cheltui doar pentru a-şi îmbogăţi familia, prietenii şi famiglia politică, ci şi pentru a face un pic mai suportabilă viaţa nefericiţilor locuitorii ai singurei capitale europene, unde un apartament decent este mai scump decît la Paris, metrul pătrat de teren este mai scump ca pe Coas­ta de Azur, serviciile urbane sunt mai scumpe decît în Japonia, viteza medie de deplasare a autovehiculelor este mai mică decît în Londra, coeficientul de uzură acumulată de vehicule, datorită carosabilului, este mai mare decît în Bagdad, iar cantitatea de praf şi particule nocive aflate în aer, în orice moment, este mai mare decît cea existentă pe carosabil".

Chiar dacă vi se pare prea lungă întrebarea, cred totuşi că este timp să o desluşim pînă la ziua primului tur de scrutin!