Primăria Buzău va împărţi 10.000 de măşti locuitorilor din cartierul în care s-a impus carantina

C.B.
Miscellanea / 4 mai 2020

Primăria Buzău va împărţi 10.000 de măşti locuitorilor din cartierul în care s-a impus carantina

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat, luni, achiziţia a 10.000 de măşti care urmează să fie împărţite locuitorilor din cartierul Poştă, în care a fost impusă carantina după confirmarea a 20 de cazuri de coronavirus.

Potrivit edilului buzoian, 2.500 dintre măşti vor fi împărţite în cursul zilei de luni, iar restul în următoarele 2 zile.

"Oamenii nu vor avea voie să meargă nici la serviciu, doar la unul din cele 4 magazine din acest cartier vor putea ieşi şi vor trebui să poarte mască, inclusiv pe stradă", a declarat primarul Constantin Toma

De asemenea, autorităţile buzoiene au instituit o linie specială la care vor pute suna buzoienii care locuiesc în cartierul Poştă, dacă vor avea probleme în cele 14 zile de carantină.

"Prolema e că în acest cartier nu e nicio farmacie, de asemenea nu e niciun bancomat. Sunt 4 magazine pe 13 străzi, unde sunt case şi două blocuri mari de locuit. Dacă oamenii vor avea nevoie de medicamente, de alimente, vor suna la numărul 0720.955.955 sau la 0238.955 şi vor spune ce problemă au. Avem 4 echipe de la Direcţia de asistenţă Socială care vor merge echipate la aceşti oameni, le vor lua comenzile şi banii şi le vor aduce ce au nevoie. În cazul în care vor fi persoane care vor întâmpina probleme deosebite le vom ajuta", a declarat primarul Buzăului.

Tot luni, primarul a anunţat montarea de lavoare mobile, cu apă şi săpun, dispensere cu dezinfectant şi covoraşe impregnate cu dezinfectant, în toate zonele de acces şi la magazinele alimentare din zona carantinată.

Străzile, trotuarele şi parcările precum şi scările blocurilor, situate în perimetrul carantinat vor fi dezinfectate zilnic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930