Primăria Capitalei reacţionează după ce mai mulţi bucureşteni au făcut sesizări referitoare la faptul că în parcul Kisseleff au fost defrişaţi şi arbori cu trunchiul subţire,menţionând că au fost tăiaţi şi arbori plantaţi în urmă cu zece ani dar care erau uscaţi din cauza termperaturillor ridicate, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
"Referitor la sesizările în care cetăţenii reclamă faptul că au fost defrişaţi şi arbori cu trunchiul subţire, precizăm că în zona Kisseleff au fost tăiaţi şi arbori plantaţi în urmă cu zece ani, cu diametrul de 10-15 cm, arbori uscaţi însă din cauza temperaturilor foarte ridicate (materialul dendrologic a intrat în declin fiziologic ca urmare a evapotranspiraţiei foarte ridicate). Un alt factor care a favorizat uscarea arborilot mai tineri îl reprezintă noxele emise ca urmare a traficului intens din zonă", se arată în comunicat.
De asemenea, primăria informează că pentru perioada iulie - septembrie 2016, Directia de Mediu a avizat toaletare/eliminare ramurilor uscate şi a celor frânte/fisurate în urma fenomenelor meteorologice extreme, aviz ce este valabil pentru toti arborii care necesită aceasta operaţiune, situaţi pe raza municipiului Bucureşti.
Directia de Mediu din cadrul PMB a avizat defrisarea a 72 de arbori uscati in proportie de 80-100% sau in declin biologic, iar executarea lucrarilor a fost realizata de catre ADP Sector 1 in perioada 05-07 iulie 2016, conform sursei citate.