PRIMĂRIA CAPITALEI: Parteneriat cu instituţii din Japonia, pentru o procedură medicală folosită în afecţiunile oncologice

M.I.
Miscellanea / 6 martie 2019

Parteneriat cu instituţii din Japonia, pentru o procedură medicală folosită în afecţiunile oncologice

Primăria Capitalei anunţă că va realiza, în parteneriat cu instituţii publice din Japonia, un Centru de Excelenţă în Terapie cu Protoni, procedură medicală folosită în afecţiunile oncologice. Documentele necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate au fost semnate, astăzi, de primarul general, Gabriela Firea, şi reprezentanţii companiei japoneze Itochu Corporation, proiectul reprezentând o premieră pentru sud-estul Europei, conform News.ro.

"Am semnat astăzi (miercuri - n.r.) împreună cu Itochu Corporation memorandumul referitor la elaborarea studiului de fezabilitate pentru realizarea Centrului de Excelenţă în Terapie Oncologică prin Protonoterapie în Bucureşti. Studiul de fezabilitate elaborat de către Itochu Corporation este finanţat de Guvernul Japoniei, prin Ministerul Economiei japonez. Terapia cu protoni este o procedură medicală revoluţionară, unică în România şi în sud-estul Europei, dar care în Japonia funcţionează deja din anul 2000 şi prin care sunt trataţi foarte mulţi bolnavi de cancer, mai ales copii. Tocmai din acest motiv am dorit să preluăm modelul japonez pentru tratarea afecţiunilor oncologice la cel mai înalt nivel. Mai mult decât atât, în cadrul memorandumului este prevăzută şi şcolarizarea personalului, pentru că este vorba despre o terapie nouă, inovatoare, care trebuie adusă atât la cunoştinţa specialiştilor, cât şi a celor care vor beneficia de ea", a afirmat Gabriela Firea, conform unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Ea a spus că, de altfel, cercetătorii japonezi au primit anul trecut Premiul Nobel pentru Sănătate, tocmai pentru aceste terapii revoluţionare de tratare a cancerului, şi a amintit că în cadrul vizitei oficiale făcute anul trecut în Japonia a vizitat centrul de protonoterapie de la Kyoto şi astfel s-au pus bazele unei colaborări prin care şi România să beneficieze de astfel de tratamente revoluţionare.

Firea a explicat că Centrul de Excelenţă în Terapie Oncologică va reprezenta un complex complet de tratament, pentru toate tipurile de afecţiuni oncologice, cu tehnologie de ultima generaţie (cu 8 echipamente de protonoterapie, alte echipamente de imagistică etc), fiind dedicat atât copiilor, cât şi adulţilor, cu o capacitate de minim 2.400 de pacienţi pe an.

Centrul, cu spitalizare de zi, va avea şi facilităţi de cazare pentru părinţii copiilor care nu sunt din Capitală, mai scrie News.ro.

În ceea ce priveşte plata tratamentelor, primarul general a explicat că aceasta este inclusă în asigurarea costurilor de sănătate, pentru că este o clinică de stat, şi nu vor fi costuri suplimentare pentru tratamentele efectuate în acest centru de excelenţă în protonoterapie.

"Conform estimărilor experţilor japonezi costurile se ridică la circa 200 de milioane de euro, iar durata estimată de execuţie este de doi ani, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Avem deja locaţia stabilită, Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobând propunerea mea care a vizat un teren de 58.000 de mp, situat în şoseaua Vitan Bârzeşti nr. 20A", a spus Firea.

Studiul de fezabilitate va fi finalizat, conform estimărilor specialiştilor japonezi, în maxim 10 luni, urmând aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către CGMB, iar apoi execuţia efectivă a proiectului.

Primăria Bucureşti colaborează deja cu Itochu Corporation în domenii precum modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET), concretizat prin realizarea de către specialiştii japonezi a studiului de fezabilitate, predat deja în luna octombrie 2018, precum şi pentru utilizarea Energiei Verzi în spitalele din Bucureşti.

"Este o mare onoare pentru mine să fiu aici pentru semnarea memorandumului de înţelegere care are ca obiect realizarea unui studiu de fezabilitate pentru Centrul de Excelenţă în Oncologie prin protonoterapie. Itochu Corporation are un birou de reprezentanţă în Bucureşti din 1973, fiind implicat într-un număr de proiecte în România, în special în sectorul energetic. Prin semnarea acestui memorandum de astăzi ne angajăm să realizăm aceast studiu de fezabilitate pentru Municipalitatea din Bucureşti. Ne angajăm să găsim tehnologiile cele mai bune, soluţiile cele mai eficiente şi sursele de finanţare pentru realizarea unui proiect deosebit în Bucureşti", a declarat directorul general adjunct al Itochu Corporation, Tsuyoshi Okada.

Directorul medical al ASSMB, dr. Turkes Ablachim, a explicat că în România se înregistrează anual peste 60.000 de cazuri noi de cancer.

"După noile norme acceptate internaţional aproximativ jumătate din aceşti pacienţi ar trebui să beneficieze de radioterapie. Ce aduce protonterapia nou în domeniul terapiilor oncologice este selectivitatea şi acurateţea. Această tehnologie se bazează pe faptul că protonii eliberează maximum de energie la finalul traiectoriei stabilită de medic, ceea ce înseamnă că adâncimea de penetrare a energiei ionizante este prestabilită şi are o precizie submilimetrică. Dincolo de tumoră nu mai există expunere, nu mai există absorbţie de radiaţie ionizantă, astfel că ţesutul sănătos este cruţat şi ţesuturile laterale tumorii nu mai sunt afectate. Acest lucru însemna că efectele adverse sunt reduse şi că riscurile de apariţie ale unui al doilea cancer după tratamentul radioterapic se reduc", a spus sursa citată.

Potrivit PMB, firma japoneză Itochu Corporation, înfiinţată în anul 1858, este unul din cele mai mari grupuri comercial-industriale ale Japoniei, cu o cifră anuală de afaceri de peste 45 de miliarde de dolari, având peste 90.000 de angajaţi şi desfăşurând operaţiuni în mai mult de 120 de ţări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb