Primarul Devei cere public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara

S.B.
Miscellanea / 17 martie 2021

Primarul Devei cere public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a cerut public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara (CEH), în condiţiile în care oraşul nu are apă caldă şi căldură de aproximativ două săptămâni, deoarece Termocentrala Mintia, furnizorul de agent termic, este oprită pentru că nu are cărbune, informează Agerpres.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Florin Oancea i-a acuzat pe directorul general Samuel Dioane şi pe administratorul special Cristian Roşu de "incompetenţă" şi "rea-voinţă" în gestionarea problemelor cu care se confruntă locuitorii municipiului Deva care nu mai au căldură în apartamente.

El a menţionat că echipa de conducere a CEH a direcţionat tot cărbunele extras din Valea Jiului spre Termocentrala Paroşeni şi nu spre cea de la Mintia, care putea produce agent termic şi pentru populaţia din oraş.

"Devenii şi-au plătit toate obligaţiile contractuale faţă de Termocentrala Mintia, iar cei doi decidenţi ai CEH au luat hotărârea direcţioneze cărbunele extras din Valea Jiului către Termocentrala Paroşeni, lăsând în frig mii de deveni, precum şi creşe, grădiniţe, şcoli din municipiul Deva. Guvernul României a plătit toate salariile restante, precum şi toate sporurile pentru minerii din Valea Jiului. Tot cărbunele extras, după ce greva minerilor s-a încheiat, a fost direcţionat de cei doi conducători ai CEH către Termocentrala Paroşeni, în bătaie de joc faţă de mii de deveni, copii de creşă, grădiniţă, elevi, maturi, bătrâni! Este intolerabilă această situaţie! Dioane Samuel şi Roşu Cristian: Demisia!", a scris Oancea.

Totodată, în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei PNL Deva, Florin Oancea a adăugat că se va adresa şi forurilor statutare ale partidului de la nivel naţional pentru a-i demite pe cei doi conducători ai CEH "în regim de urgenţă", ţinând cont de faptul că Dioane şi Roşu sunt membri ai PNL.

"Bătaia de joc şi incompetenţa trebuie să ia sfârşit aici! Lipsa de respect, solidaritate şi empatie pentru cei peste 22 mii de deveni obligaţi să stea în frig, fără nici o vină, îmi întăreşte convingerea că demisia celor doi este cea mai corectă soluţie! Devenii nu trebuie să mai sufere din cauza incompetenţei voastre!", a conchis primarul municipiului Deva.

Termocentrala Mintia s-a oprit, pe 5 martie, din cauză că nu mai avea cărbune pe stoc. Din acest motiv, circa 4.000 de apartamente, instituţii publice şi majoritatea şcolilor din Deva au rămas fără apă caldă şi căldură, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb