Primarul general interimar al Capitalei a fost demis

Politică / 24 noiembrie 2015

Primarul general interimar al Capitalei a fost demis

Actualizare PNL Bucureşti îl propune pe Răzvan Sava primar general interimar

Conducerea PNL Bucureşti îl propune pe Răzvan Sava pentru funcţia de primar general interimar, după ce Ştefănel-Dan Marin a fost demis de consilieri, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Răzvan Sava, reprezentant al PNL în Consiliul General, a fost desemnat de PNL Bucureşti să preia funcţia de viceprimar şi implicit atribuţiile de primar general interimar.

Conducerea PNL Bucureşti a decis demararea procedurilor necesare pentru constituirea unei noi majorităţi la nivelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pe baza Acordului pentru bucureşteni iniţiat de liberali şi pentru susţinerea reprezentantului partidului pentru funcţia de primar general interimar.

"Partidul Naţional Liberal rămâne consecvent Acordului pentru bucureşteni propus Consiliului General şi societăţii civile şi va face toate demersurile necesare pentru ca acesta să fie respectat şi implementat", arată sursa citată.

(A.C.)

------------------

Actualizare 16:18

Consilierii generali ai Primăriei Municipiului Bucureşti au votat anularea hotărârii prin care Stefănel Dan Marin a fost pus primar general interimar, transmit televiziunile de ştiri.

(A.C.)

-------------------

PNL Bucureşti iniţiază procedura de demitere a primarului Capitalei

PNL Bucureşti a decis să demareze procesul de demitere a primarului general interimar Ştefănel Dan Marin, potrivit unui comunicat de presă al grupului PNL din CGMB.

În acest sens, Consilierii Generali PNL vor iniţia în cadrul şedinţei de azi un proiect de Hotărâre privind schimbarea viceprimarului şi implicit a primarului general interimar, se arată în comunicat.

PNL susţine că Ştefănel Dan Marin a refuzat să aplice măsurile pe care şi le-a asumat prin Acordul pentru Bucureşteni şi refuză să ia "măsuri concrete şi urgente ce se impun pentru rezolvarea problemelor Bucureştiului".

Printre problemele enumerate de grupul PNL Bucureşti se numără întârzierea nejustificată a adoptării bugetului RADET, fapt ce creşte riscul ca în această iarnă regia să nu poată asigura furnizarea apei calde şi căldurii bucureştenilor.

O altă nemulţumire a PNL Bucureşti se referă la refuzul edilului de a reglementa regimul gratuităţilor transportului public.

"Ştefănel Dan Marin nu a propus şi nu a luat nici o măsură concretă privind RATB. El refuză în continuare să reglementeze regimul gratuităţilor transportului public. Din acest motiv, RATB înregistrează zilnic penalităţi de 1.2 mil lei către ANAF, deoarece municipalitatea nu plăteşte către regie contravaloarea gratuităţilor oferite diverselor categorii de beneficiari în baza unui contract. Reglementarea gratuităţilor este prevăzută de normele europene şi solicitată în mod expres de RATB. O astfel de măsură, destul de simplă, nu ar avea efecte negative asupra bucureştenilor şi ar stopa o hemoragie a RATB care pe termen lung poate duce, la fel ca şi în cazul RADET, la probleme foarte grave", se arată în comunicatul PNL.

O altă problemă semnalată de PNL Bucureşti este cea privind refuzul lui Ştefănel Dan Marin de a publica contractele de achiziţii publice precum şi nepunerea în aplicare a punctului din Acordul pentru Bucureşteni privind auditul la nivelul primăriei.

Primăria condusă de primarul UNPR a rămas în continuare o instituţie netransparentă, scrie comunicatul PNL.

"Au trecut aproape două luni de la preluarea mandatului de către primarul general interimar UNPR şi bucureştenii nu au fost informaţi asupra stadiului principalelor proiecte ale municipalităţii, asupra modului de cheltuire a banilor sau asupra măsurilor luate în rezolvarea problemelor. Procesul de transparentizare nu a început. Nici măcar un pas nu s-a făcut în acest sens", semnalează grupul PNL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb