Primarul Sectorului 6 renunţă la drepturile sale salariale până la sfârşitul anului

F. A.
Politică / 19 mai 2010

Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, a decis ca, în contextul economic şi social actual, să se implice personal şi să ajute financiar cât mai multe persoane afectate de criza economică şi de măsura dispusă de Guvernul României, de a diminua salariile, informează un comunicat remis redacţiei.

Astfel, edilul a decis ca, din luna iunie şi până la sfârşitul anului curent, Direcţia Economică să îi vireze drepturile salariale către persoane nevoiaşe, desemnate în urma anchetelor sociale efectuate de inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Sector 6. Salariul primarului se ridică la suma de 4.372 lei, lunar.

"Dacă priveşti în ansamblu, gestul meu nu înseamnă mare lucru, însă am convingerea că banii vor fi bine primiţi de aceşti oameni cu care discut în fiecare zi, pe care îi ascult în audienţe şi care au dificultăţi cu adevărat mari", a declarat primarul Poteraş.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb