Primarul suspendat din Beiuş a fost trimis în judecată în două dosare, în aceeaşi zi

Elena Deacu
Anticorupţie / 10 martie 2015

Actualizare 20:09

Primarul suspendat din Beiuş, Adrian Domocoş, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis astăzi în judecată de DNA în două dosare separate, pentru peste 160 de fapte.

Potrivit unui comunicat, primarul a fost trimis în judecată în stare de libertate în unul din dosare, însă în celălalt, DNA a decis trimiterea în stare de arest preventiv.

DNA a decis de asemenea, să îl trimită în judecată, sub control judiciar, pe fostul administrator al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea, Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă. De asemenea, vor fi judecaţi în stare de libertate, episcopul Bercea Virgil din cadrul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea şi alte şase persoane.

Potrivit unui nou comunicat al DNA, în perioada 2011-2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuş, a pretins şi primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş, un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea societăţii comerciale SC Alge Dom Com SRL Beiuş.

Pentru acest "serviciu", inculpatul a promis că va ajuta şi va susţine interesele bisericii greco-catolice pe raza sa de competenţă, în sensul că îi va asigura protecţie şi o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar, va sprijini biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea unităţii de cult, situate pe raza Mun. Beiuş şi nu va aplica sancţiuni contravenţionale pentru faţadele deteriorate ale clădirilor proprietatea acesteia.

În perioada iunie-august 2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuş, a pretins şi primit de la reprezentanţii Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, inculpaţii Bercea Virgil şi Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiaşi societăţi comerciale pe care o controla.

De data aceasta, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, pe lângă faptul că trebuia să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul arătat mai sus, a promis că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea episcopiei.

În perioada 2009 - 2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae împreună cu inculpaţii Blaga Doina Daniela şi Morgovan Nelu-Florin nu au întreprins niciun demers pentru impozitarea şi impunerea din oficiu a clădirilor aflate în proprietatea bisericii greco-catolice, pe raza municipiului Beiuş, cunoscând că sunt folosite de proprietar pentru a desfăşura activităţi economice.

În acest sens, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae nu a dispus niciun control sau inspecţie fiscală, iar ceilalţi doi funcţionari nu au solicitat niciodată acest lucru, cauzând astfel Primăriei municipiului Beiuş o pagubă de 329. 231 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru biserica greco-catolică. La momentul solicitării reprezentanţilor bisericii greco-catolice de a li se elibera certificate fiscale aferente situaţiei fiscale ale imobilelor deţinute în proprietate, inculpaţii au creat poziţii ale respectivelor imobile în baza de date a Primăriei mun. Beiuş - Biroul Impozite şi Taxe, fără a avea depuse în acest sens înscrisuri aferente (CF, contracte, acte de proprietate, declaraţii fiscale).

În aceeaşi perioadă, în urma înţelegerii infracţionale cu reprezentanţii primăriei, inculpaţii Bercea Virgil şi Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, beneficiind de ajutorul inculpatei Iambor Stela Emilia, în calitate de reprezentanţi ai bisericii greco-catolice, nu au întreprins măsuri pentru a întocmi şi depune la Primăria municipiului Beiuş declaraţiile fiscale aferente clădirilor aflate în proprietatea bisericii, folosite pentru desfăşurarea de activităţi economice, cu toate că unitatea de cult încasase în perioada 2009-2014 aproximativ 1.200.000 lei din închirierea celor 51 spaţii comerciale şi locative deţinute pe raza mun. Beiuş.

La data de 05 decembrie 2013, inculpatul Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, în calitate de administrator al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, pentru ca biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite, a depus la Biroul de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Beiuş, o declaraţie fiscală pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice, aferentă unui singur apartament situat în mun. Beiuş (deşi deţineau în proprietate 51 spaţii), prin care a declarat necorespunzător adevărului faptul că spaţiul locativ în cauză nu este folosit pentru desfăşurarea de activităţi economice, deşi această clădire era închiriată contra sumei de 180 lei/lună, chiar de inculpatul în cauză. Declaraţia respectivă a fost întocmită împreună cu inculpata Iambor Stela Emilia.

În perioada 2012 - 2014, în urma înţelegerii infracţionale cu reprezentanţii bisericii greco-catolice, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a permis ca magazinul de comercializare a peştelui, proprietatea Episcopiei Române Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea, să funcţioneze fără autorizaţie eliberată de Primăria municipiului Beiuş, creând astfel o pagubă instituţiei publice în cuantum de 420 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru biserica greco-catolică.

La datele de 18 iunie respectiv 28 noiembrie 2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a semnat şi eliberat, în favoarea SC Alge Dom Com SRL, două autorizaţii de construcţie cu nerespectarea prevederilor legale, pentru a justifica lucrări care fuseseră deja executate la imobilul primit mită de primar aflat în zona de protecţie a monumentului "Fosta şcoală civilă medie greco-catolică de fete şi internatul pavelian de fete" şi pentru a justifica respectarea formală a legislaţiei specifice din domeniul construcţiilor. Aceste documente au fost semnate şi de inculpaţii Mateaş Viorel, în calitate de secretar al Primăriei mun. Beiuş şi Uşvat Ioan, în calitate de şef Compartiment Urbanism, care au cunoscut faptul că documentele respective fuseseră emise fără respectarea prevederilor legale.

De asemenea, inculpaţii aveau cunoştinţă de faptul că autorizaţiile au la bază documente false şi constatări nereale (note de constatare şi certificate de urbanism), prin aceasta cauzând o vătămare intereselor legitime ale Primăriei municipiului Beiuş şi obţinând un folos necuvenit pentru SC Alge Dom Com SRL.

Notele de constatare şi certificatele de urbanism respective, care atestau fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului au fost întocmite de inculpatul Uşvat Ioan, fiind certificate prin semnătură de către inculpaţii Domocoş Adrian Nicolae şi Mateaş Viorel.

În cazul notei de constatare întocmită în data de 10 iunie 2014, inculpatul Uşvat Ioan a fost determinat de secretarul Primăriei municipiului Beiuş să ateste în cuprinsul ei împrejurări necorespunzătoare adevărului, cunoscând că la imobilul în cauză fuseseră deja executate lucrări.

La data de 07 noiembrie 2014 inculpatul Bunea George Laurenţiu a întocmit şi depus la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor documentaţia aferentă proiectului "Reabilitare acoperiş şi faţade" în vederea eliberării avizului pentru autorizarea executării lucrărilor la clădirea mai sus precizată, ocazie cu care a declarat necorespunzător adevărului faptul că lucrările la imobilul în cauză nu erau începute sau efectuate şi documentaţia corespundea realităţii, în condiţiile în care lucrările se aflau în fază de execuţie încă din luna mai 2014.

La data de 19 noiembrie 2014, pe baza acestor documente false (care se refereau la autorizarea executării lucrărilor şi nu la intrarea în legalitate a construcţiei), inculpatul Bunea George Laurenţiu a determinat cu intenţie reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor să elibereze avizul favorabil pentru beneficiarul SC Alge Dom Com SRL.

În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae a reprezentat în fapt SC Alge Dom Com SRL Beiuş, desfăşurând activităţi şi operaţiuni financiare realizate ca acte de comerţ, specifice funcţiei de administrator de fapt al unei societăţi comerciale, incompatibilă cu funcţia de primar.

Astfel, fiind singurul factor decizional al societăţii în cauză, acesta a negociat în numele firmei, a încheiat şi semnat contracte, a achiziţionat marfă, a achitat sume de bani aferente, a facturat serviciile prestate şi a retras sume de bani din conturile bancare ale societăţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

La data de 17 septembrie 2014, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului Domocoş Adrian Nicolae, organele de urmărire penală au identificat şi ridicat o arma cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării, de fabricaţie chinezească, fără serie de identificare, calibru 4,5 mm, aflată în stare de funcţionare şi o cantitate de muniţie, compusă din: 412 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 12, 133 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 20, 25 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 16, 8 cartuşe cu glonţ calibru 308Win, 291 proiectile calibru 4,5 mm, toate aflate în stare de funcţionare, deţinute de inculpat fără drept.

La data de 24 septembrie 2014, inculpata Petruţ Daniela Crina, cu ocazia audierii sale de către procurorii anticorupţie a susţinut în mod mincinos că nu cunoaşte niciunul dintre aspectele prezentate mai sus.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Domocoş Adrian Nicolae, Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, Iambor Stela Emilia, Blaga Doina Daniela şi Morgovan Nelu Florin.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

---

Primarul suspendat din Beiuş, Adrian Domocoş, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată în stare de libertate de DNA, în dosarul care vizează fapte de corupţie privind acordarea ilegală a unei autorizaţii de construire.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi Lucuţ Vasile, administrator al societăţii comerciale Unicarm SRL, firma Unicarm SRL şi Uşvat Ioan, şef al compartimentului de urbanism din cadrul Primăriei municipiului Beiuş.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada 14.10.2010 - 26.04.2012, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş, a pretins şi a primit suma totală de 59.000 lei de la inculpaţii Lucuţ Vasile şi societatea comercială S.C. Unicarm S.R.L., pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să elibereze în mod ilegal o autorizaţie de construire, având ca obiect construirea unui magazin universal în municipiul Beiuş, să confere un regim preferenţial în soluţionarea cererilor ulterioare şi să susţină interesele societăţii comerciale sus-menţionate.

În aceeaşi perioadă, primarul municipiului Beiuş, cu ajutorul inculpatului Lucuţ Vasile şi prin intermediul firmei administrate de acesta din urmă, a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 59.000 lei, primită cu titlu de mită, prin încheierea unor contracte de sponsorizare între S.C. Unicarm S.R.L. şi Asociaţia "Fortuna" Beiuş, al cărei preşedinte este şi în prezent inculpatul Domocoş Adrian Nicolae.

În perioada octombrie - noiembrie 2010, inculpaţii Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş şi Uşvat Ioan, în calitate de şef al compartimentului de urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Beiuş, deşi cunoşteau faptul că societatea comercială S.C. Unicarm S.R.L., nu deţinea autorizaţie de construire pentru magazinul situat în municipiul Beiuş, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, nu au luat măsurile necesare pentru sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate decât, după ce Primăria Beiuş a fost somată în acest sens de către Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor.

După această somaţie, la data de 12 noiembrie 2010, inculpaţii au emis ilegal autorizaţia de construire având ca obiect construirea imobilului sus-menţionat, deşi nu exista acordul de mediu şi acordul proprietarilor vecini afectaţi, cauzând o vătămare a intereselor legale unei persoane fizice şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială S.C. Unicarm S.R.L., constând în posibilitatea de a continua nestingherit edificarea construcţiei.

În luna noiembrie 2010, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş, a acceptat ca pe o suprafaţă de 470 mp din domeniul public al municipiului Beiuş să fie construită o parcare necesară funcţionării magazinului aparţinând societăţii comerciale S.C. Unicarm S.R.L., fără să fi fost încheiat vreun contract de concesiune sau închiriere şi fără plată, cauzând un prejudiciu bugetului local al municipiului Beiuş, în cuantum de 84.600 lei (până în prezent) şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială S.C. Unicarm S.R.L., constând în neachitarea redevenţei sau a chiriei.

În perioada martie 2009 - decembrie 2012, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de preşedinte al Asociaţiei "Fortuna" Beiuş, a obţinut cu titlu de sponsorizare, de la mai multe societăţi comerciale, sume de bani şi mobilier în valoare totală de 105.011,79 lei.

Concret, după efectuarea sponsorizărilor de către societăţile comerciale respective, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al municipiului Beiuş, a emis în favoarea unei firme din municipiul Beiuş, un certificat de urbanism şi două autorizaţii de construire. Ulterior, acesta a încheiat 2 contracte cu o societate comercială, a emis trei comenzi şi a aprobat ordonanţarea la plată a sumelor de bani facturate de către societatea respectivă. Totodată, inculpatul a aprobat ordonanţarea la plată a sumelor de bani facturate de o firmă şi a emis mai multe autorizaţii de construire, a semnat mai multe contracte şi a dispus ordonanţarea la plată a facturilor emise de către o societate comercială, în valoare de peste 1.000.000 lei. Acesta a încheiat cu o societate comercială 4 contracte de furnizare, în valoare totală de 194.094,36 lei, a emis în favoarea aceleiaşi societăţi o autorizaţie de construire, a aprobat în mai multe rânduri, ordonanţarea la plată a sumelor facturate de aceasta şi a semnat procesul verbal de stingere a reciprocă a obligaţiilor de plată. Domocoş Adrian Nicolae a mai încheiat cu o societate comercială 4 contracte de lucrări, în valoare totală de 187.987,87 lei, a semnat mai multe acte adiţionale şi procese verbale pentru compensarea datoriilor, privind aceste contracte, a confirmat situaţia de lucrări pe luna mai 2009, pentru obiectivul de investiţii "canalizare menajeră sat Delani" şi a aprobat ordonanţarea la plată a sumelor de bani facturate de această societate comercială. Mai mult, el a emis pentru o firmă 2 autorizaţii de construire şi un certificat de urbanism, necesare construirii unui magazin în municipiul Beiuş şi a încheiat cu o societate comercială 2 contracte de executare de lucrări, un contract în valoare de 13.711.880 lei (fără TVA), a confirmat mai multe devize de lucrări şi centralizatoarele privind lucrările executate de firma respectivă, a ordonanţat plata unor sume de bani facturate de această societate şi a emis în favoarea acesteia 2 certificate de urbanism, 2 autorizaţii de construire şi o autorizaţie de desfiinţare.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului Domocoş Adrian Nicolae.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce sa mai zicem:harnic primarutul nostru..... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb