Campaniile sindicale de proteste de primăvară nu sunt la fel de importante ca cele din toamnă, şi atunci când există, nu încep în martie, ci mai spre vară când vremea este mai bună. Ceea ce nu s-a întâmplat anul acestora. Dincolo de mişcarea politică de contestare a preşedintelui Emmanuel Macron din Franţă, care a fost deghizată într-o mişcare socială de protest împotriva reformei legii pensiilor şi de protestele masive din Israel care au fost provocate de reforma radicală şi accelerată a sistemului judiciar pusă în lucru de guvernul condus de Benjamin Netanyahu, o imensă campanie sindicală de proteste şi manifestaţii sociale a fost organizată din Marea Britanie până în Germania, Olanda sau Belgia.
Principala cauză a acestor ample mişcări sindicale cu o puternică amprentă socială este creşterea costului vieţii, iar circumstanţele care au condus la agravarea situaţiei economice reprezintă rezultatul inflaţiei care a fost provocată de creşterea preţurilor energiei din cauza războiului din Ucraina. Or, această deteriorare a situaţiei economice şi sociale este cauzată în mare parte de acţiunile concertate ale Rusiei şi aliaţilor săi, de exemplu în cadrul OPEC+, care au pregătit această evoluţie. Un raport publicat într-un buletin al Băncii centrale europene în septembrie 2020, The influence of OPEC+ an oil prices, se demonstra deja coordonarea între Arabia Saudită (liderul statelor OPEC) şi Rusia (liderul celorlalte state producătoare de petrol) în vedere creşterii preţului petrolului. O asemenea evoluţie nu poate fi scoasă din cadrul geopolitic în care se manifestă.
Faptul că această înţelegere, care a dus preţul petrolului de la 32 de dolari/barilul în 2016 la 85 de dolari bariul înaintea pandemiei din 2020, a ajutat Rusia să se pregătească pentru începerea războiului din Ucraina. Iar înţelegerea dintre cele două grupări de state a fost făcută şi apoi întărită după ce Donald Tramp a fost ales preşedinte, protocolul de colaborare fiind încheiat în noiembrie 2016, iar acordul doi ani mai târziu. Raportul menţionat mai sus, publicat fiind în septembrie 2020, trăgea o concluzie geologică eronată, constatând că pandemia a dus la căderea înţelegerii. Dar, după ce Arabia Saudită şi-a demonstrat puterea în raportul cu Rusia, coborând preţul petrolului la 18 dolari/barilul în aprilie 2020, în plină pandemie, Rusia a revenit la termenii înţelegerii, iar preţurile au ajuns, până la sfârşitul anului, la peste 50 de dolari. Or, dacă ţările din Golf membre ale OPEC îşi pot permite un preţ de 18 dolari per baril, pentru că preţul de extracţie este doar de 5 dolari, Rusia nu-şi poate permite, pentru că orice preţ sub 30 de dolari o penalizează. Dar după ce Moscova s-a aliniat Riyad-ului, preţurile au continuat să crească, ajungând, în martie 2022, la peste 130 de dolari/barilul, pentru ca acum să fie undeva la peste 70 de dolari/barilul. Toată demonstraţia de mai sus a fost făcută pentru a demonstra că agravarea situaţiei economice s-a datorat în mare măsură unei strategii geopolitice.
Iar în contextul geopolitic generat de războiul Rusiei putiniste împotriva Ucrainei, manifestaţiile de protest, care par a fi doar la început, pun guvernele unor ţări care au susţinut constant Ucraina în defensivă. Pentru moment, această tendinţă nu este încă vizibilă, dar persistenţa protestelor ar putea afecta politicile pro-Kiev.
În Franţa, reforma pensiilor - care a presupus, dincolo de atât de comentata creştere a vârstei de pensionare la 64 de ani şi desfiinţarea a 42 de regimuri de pensii speciale - a produs deja o criză care ar putea evolua spre o criză de regim. Dar nu doar în Franţa, ci peste tot în Europa, baza sindicală a lăsat foarte puţină marjă de manevră liderilor de sindicat. Aşa că aceştia s-au văzut nevoiţi să înceapă o serie de proteste care - fie că vor, fie că nu - sunt parte a unui context geopolitic care poate favoriza Rusia. Iar victoria Rusiei nu va fi înfrângerea Ucrainei, ci a UE. Iar sindicaliştii care protestează astăzi ar putea fi primele victime.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 09:41)
Noroc cu spijinul SUA care a redus drastic pretul produselor petroliere livrate.prietenul la nevoie se cunoaste.La nevoia lui !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 13:09)
SUA vinde Europei gaz la 300-400 % mai scump ca
la ei acasa = "prietenul la nevoie se cunoaste", halal aliat
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 10:21)
Situtia din Franta dovedeste ca statul "bunastarii "bazat pe un monopol tehnologic si financiar si accesul la materii prime ieftine nu mai este sustenabil. Ca ne place sau nu economia mondiala globalizata este o realitate iar abordarea unor modele protectioniste duc de fapt la dificultati suplimentare pt cei care le sustin.
In cazul specific al Frantei caracterizata prntr-un militantism cu nuante anarhiste evolutiile pot deveni din punct de vedere politic periculoase pt intreaga Europa.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Jiji în data de 03.04.2023, 11:01)
Tot respectul pentru sindicatele din franta, Germania etc. pt. ca lupta pentru interesele mebrilor. Si ce mare pacat ca nu mai avem sindicate...
Oare cand a fost ultima mare greva sau actiune de protest?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 11:21)
Inflatia si scaderea nivelului de trai din cauza inflatiei este o problema pt toata lumea, adica , na nu chiar pt toata lumea, Ciolacu isi face parc fotovoltaic, din 1,5 mld euro investitii in fotov. aprobati pe 2023, e unul din cei mai mari investitori... Deci, nu pt politicieni, dar pt toti restul.
Nu doar pt un sindicat sau altul.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 11:24)
Felicitari! Bine punctat!
Putini sunt cei care vad si inteleg, dincolo de cuvinte precum.proteste, sindicat!
Si mai putin inteleg cifrele recte pretul barilului, ce arata intelegerile de la nivel statal!
6. fără titlu
(mesaj trimis de Ionut în data de 03.04.2023, 12:13)
Cu sau fara putin,tot aici ajungeam.ue,condusa de prostocrati si birocrati neo-marxisti, se sinucide ideologic,economic,politic si cultural.decarbonizarea va baga toata industria europeana in faliment.sanctiunile impotriva rusilor si razboiul doar grabesc deznodamantul.daca marii industriasi germani se gandesc sa-si mute afacerile in sua,e cam clar ce se intampla.competivitate economica zero!dar sa fim fericiti,ca nu vom mai avea nimic,asa cum au decretat psihopatii de la davos.
Oricum sandramaua ue se va prabusi.singura intrebare este cine va fi prins sub daramaturi si cine nu.
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 13:50)
E momentul sa te muti in Ruzia
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Ionut în data de 03.04.2023, 14:28)
De ce sa ma mut in "Ruzia"?
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 15:11)
Ionut, DA e cazul sa te muti in Ruzia... cat timp folosesti concepte ce nu le intelegi sau habar nu ai ce contin (crezi ca stii dar de fapt nu ai un dictionar si nici o istorie a conceptelor) !
Iar UE e cel mai bun mijloc de protectie al romanilor impotriva jeneralilor din servicii si clientelismul politic!
Fara UE eram in galeata mafiei generalizate a lui Nastase si Dragnea! Basca fara fondurile ce au modernizat multe orase si minti din romanica (scriu fara majuscule fiindca romania e o forma fara fond....fara justitie etx)!
6.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.3)
(mesaj trimis de Ionut în data de 03.04.2023, 15:51)
Deci,dupa mintea ta eu trebuie sa ma mut in "Ruzia" pentru nu inteleg anumite concepte.interesant mod de a (nu) gandi. Dar cineva care nu respecta tara in care s-a nascut si locuieste, unde ar trebui sa se mute?
6.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 22:37)
... ioane ... nu ai inteles! ... nu-i intereseaza de care parte esti ...
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2023, 19:12)
... unde nu e cap, vai de picioare ... japonia cumpara petrol rusesc la reducere ... traiasca sanctiunile ... in asia pretul devine deflationist, in vest nu-i voie ... limitarea pretului (la achizitie) ar fi functionat intr-o lume globala ... in ultima instanta oamenii isi vor cauta/urma interesele ... primavara vrajbei noastre ... eu as fi procedat altfel ... in pandemie, cand lumea statea in casa, fara a exagera cu restrictiile (pentru ca sa nu inchid rafinariile) ... as fi cumparat tot petrolul si gazul rusesc cu bani inventati ... am ales sa cumparam masti si respiratoare - sa-i mai imbogatim pe unii ... acu o sa ajungem sa ne rugam pentru vant si soare ...