Prime Kapital anunţă vânzări record pentru Faza 3 Silk District Iaşi

F.D.
Companii / 9 aprilie

Prime Kapital anunţă vânzări record pentru Faza 3 Silk District Iaşi

Prime Kapital, investitor, dezvoltator şi operator activ pe piaţa de real estate, a început vânzările pentru Faza 3 Rezidenţial din Silk District, şi a vândut peste 80% din stocul disponibil în prima etapă de vânzări, în mai puţin de o lună. În paralel, dezvoltatorul anunţă recepţia primelor două clădiri din Pleiades Residence, proiect de regenerare urbană din Ploieşti, conform unui comunicat de presă al companiei.

Silk District, un ansamblu impresionant dezvoltat pe un fost teren industrial cu o suprafaţă de 10 hectare din Iaşi, se află acum într-un stadiu avansat de dezvoltare, având 3 faze finalizate şi este în curs de a deveni un centru rezidenţial şi de business de referinţă pentru al doilea oraş ca mărime din România. Pleiades Residence, proiect modern de regenerare urbană din Ploieşti, construit lângă Prahova Value Centre, a primit actul de recepţie la terminarea lucrărilor.

"Suntem bucuroşi că proiectele noastre continuă să fie recunoscute pentru calitatea lor şi pentru suprafeţele mari, cu lumină naturală din abundenţă, nu doar în Bucureşti, la Marmura Residence şi Avalon Estate, ci şi în Iaşi şi Ploieşti. Silk District este primul proiect rezidenţial livrat în afara Capitalei; era firesc să fie în al doilea oraş ca mărime din România, iar acum suntem mândri să ne consolidăm prezenţa pe piaţa rezidenţială prin livrarea unui nou proiect impresionant, în Ploieşti. Zonele verzi, fără acces auto şi infrastructura bine concepută sunt unele dintre beneficiile-cheie, iar clienţii apreciază acest lucru, pe lângă angajamentul nostru pentru întreţinerea şi gestionarea proprietăţilor în proiectele finalizate", a declarat Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital.

Până în prezent, Silk District a avut o evoluţie excepţională, cu peste 90% din cele 661 de apartamente din primele două faze rezidenţiale deja vândute, în timp ce primii rezidenţi din Faza 1 au început să se instaleze în locuinţe. Faza 1 a fost finalizată în ultimul trimestru al anului 2023, în timp ce Faza 2 este planificată pentru livrare până la sfârşitul primăverii. Astfel, până la finele anului 2024, peste 1.000 de rezidenţi vor face parte din comunitatea Silk District, alături de chiriaşii birourilor din clădirea Clasa A recent finalizată şi comercianţii, respectiv furnizorii de servicii atent selecţionaţi.

În Silk District, fiecare apartament beneficiază de o terasă generoasă, o logie sau o grădină privată, cu înălţimea liberă de 2,75 m şi ferestre înalte, de la podea la tavan. Compartimentarea eficientă creează un spaţiu adaptat stilului de viaţă modern, iar designul fără stâlpi sau grinzi vizibile permite utilizarea la maximum a fiecărui metru pătrat.

Cumpărătorii au, de asemenea, acces exclusiv la o serie de servicii suplimentare din oferta Prime Kapital, precum serviciile proprii de broker de credite oferite gratuit clienţilor, sau reduceri prin intermediul cardului de membru Club VIP. În plus, cumpărătorii pot achiziţiona o unitate cu un avans iniţial redus. Pe de altă parte, cei care optează pentru avansuri mai mari vor beneficia de reduceri atrăgătoare, dacă fac rezervare din timp.

Silk District este un proiect amplu de regenerare urbană de tip mixt, care include clădiri optimizate pentru diverse funcţionalităţi, inclusiv birouri moderne Clasa A şi clădiri rezidenţiale de înaltă calitate. Localizat excelent, proiectul are o conexiune directă cu centrul oraşului.

"Însă adevăratul avantaj, şi poate cel mai dificil de transmis, este reprezentat de amenajările exterioare şi de efectul pozitiv pe care îl vor avea asupra comunităţii, iar acesta este, cel mai probabil, aspectul definitoriu al mărcii noastre rezidenţiale", a mai adăugat Maggie Kitshoff.

Proiecte în dezvoltare

Prima fază a Silk District Office a fost finalizată în 2023. Clădirile de birouri Clasa A sunt concepute să poată găzdui în condiţii ideale o gamă largă de afaceri. Aici îşi vor putea stabili sediile atât mari corporaţii multinaţionale, cât şi unele afaceri locale. Sustenabilitatea a fost o prioritate în momentul proiectării clădirilor şi al alegerii materialelor. Împreună cu clădirile rezidenţiale construite conform standardelor nZEB, Faza 1 Office a fost recunoscută anul trecut pentru îndeplinirea standardelor BREEAM Outstanding, obţinând cel mai mare scor acordat în 2023 pentru clădirile de birouri din întreaga ţară.

Primele două clădiri din Pleiades Residence Ploieşti, care includ 142 de apartamente, sunt finalizate, şi gata de mutare. Tot aici, Strada Andrei Ioachimescu a fost complet reabilitată şi prelungită până în Strada Democraţiei, oferind acces facil şi conectivitate optimă.

Avalon Estate, Faza 1, care cuprinde 352 de locuinţe, infrastructură şi locuri de parcare integrate, spaţii de depozitare, spaţiile verzi şi alei pietonale, a fost finalizată şi este deja locuită. Aproximativ 10% din stocul de apartamente au fost reţinute pentru închiriere, iar câteva servesc drept unităţi de prezentare. Avalon Estate este o comunitate mare, cu acces controlat, iar toate lucrările de infrastructură, inclusiv subsolurile şi fundaţiile, au fost deja finalizate şi pentru următoarea fază, care cuprinde 153 unităţi. Lansarea vânzărilor pentru următoarea fază de dezvoltare este planificată pentru sfârşitul primăverii.

De la intrarea pe piaţa rezidenţială, în 2017, Prime Kapital a construit peste 1.600 de locuinţe, de la vile individuale, la apartamente spaţioase şi townhouse-uri în 4 proiecte unice din 3 oraşe, respectându-şi promisiunea de a construi locuinţe de calitate accesibile.

Pe segmentul de retail, noul centru comercial din Piteşti, Argeş Mall, urmează să fie deschis pe 25 aprilie. Cu o suprafaţă construită de peste 77.000 mp, desfăşurată pe două etaje, şi aproximativ 2.000 de locuri de parcare, centrul comercial va pune la dispoziţia argeşenilor, pe lângă brandurile de fashion mult aşteptate în oraş, un hipermarket Carrefour modern, un loc de joacă de peste 600 mp, o sală de sport de aproximativ 1.000 mp, o zonă generoasă de food court, cu un design spectaculos, de tip grădină interioară, de peste 3.500 mp şi cu o capacitate de aproximativ 900 de locuri, precum şi o terasă exterioară cu peste 250 de locuri cu panoramă către Lacul Prundu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb