Primim un miliard de euro de la UE, pînă la 1 ianuarie 2007

Marina Ene
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 1 martie 2005

Uniunea Europeană va acorda României sprijin material de un miliard de euro pînă la 1 ianuarie 2007, a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, ieri, în cadrul unei întîlniri cu studenţii Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Restul banilor promişi de UE (n.r. - peste 10 miliarde de euro) vor fi alocaţi ţării noastre după data aderării. Oficialul european a mai spus că suma men-ţionată este un sprijin acordat de comunitate pentru ca ţara noastră să-şi îndeplinească toate obiectivele propuse în procesul de aderare.

Olli Rehn a menţionat că Ro-mânia mai are de pus la punct un sistem eficient şi "sănătos" de gestionare a fondurilor Uni-unii Europene, atît înainte de aderare, cît şi după momentul respectiv. În opinia oficialului european, ţara noastră va sprijini comunitatea în stabilirea de relaţii de bună vecinătate cu statele din regiune, în special cu Republica Moldova şi Ucraina. Olli Rehn s-a dovedit optimist în ceea ce priveşte evoluţia negocierilor de aderare, spunînd că, în mod clar, România aparţine familiei Uniunii Europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb