Primul ATS, în prima zi

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 septembrie 2010

Nicio tranzacţie cu acţiuni "Prodplast Imobiliare"

Acţiunile "Prodplast Imobiliare" au fost listate, ieri, pe sistemul alternativ de tranzacţionare al Bursei de la Sibiu, inau-gurându-l, însă investitorii încă nu s-au apucat să le tranzacţioneze.

Cumpărătorii ar fi dorit să dea 1,02 lei/acţiune, în timp ce vânzătorii şi le evaluau la 2,98 lei/unitate, astfel că nicio acţiune nu a fost schimbată în prima zi pe bursa sibiană.

"Lipsa tranzacţiilor se datorează faptului că Sibex se află încă în plin proces de autorizare a intermedierilor pe ATS. Aşteptăm ca, în zilele următoare, să apară şi primele transferuri cu acţiuni PPLI (n.r. Prodplast Imobiliare), odată ce se vor autoriza mai multe SSIF pe sistemul alternativ", ne-a declarat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Sibex.

Iniţial, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare se împotrivise listării "Prodplast Imobiliare" pe ATS-ul Sibex.

"Aceasta este prima listare pe un ATS, pe piaţa de capital româneas-că", ne-a declarat Teodor Ancuţa, preşedintele Sibex, săptămâna trecută, precizând că are acordul CNVM: "Am modificat toate documentele cerute în acord cu CNVM. Au fost ceva probleme, însă s-au rezolvat".

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare respinsese, luna trecută, solicitarea "Prodplast Imobiliare" de listare pe ATS-ul sibian, întrucât unii acţionari minoritari au rămas în firma imobiliară după ce în 2008 (n.r. la desprinderea de "Prodplast") au fost încredinţaţi că titlurile vor fi plasate pe o piaţă reglementată. Comisia a obligat Consiliul de Administraţie al "Prodplast Imobiliare" Bucureşti ca în termen de 30 de zile de la data comunicării actului individual să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, care să se desfăşoare în termen de cel mult 45 de zile de la data convocării, în vederea adoptării unei hotărâri privind admiterea la tranzacţionare a acţiunilor emise pe o piaţă reglementată.

"Prodplast Imobiliare" a fost înfiinţată prin desprinderea activelor imobiliare ale producătorului de mase plastice "Prodplast" Bucureşti (PPL), în baza unei decizii a acţionarilor din august 2008. "Prodplast Imobiliare" a primit 77,5% din activele producătorului de mase plastice, adică terenurile şi clădirile din Bucureşti, evaluate în august 2008 la 206,3 milioane lei.

Acţionarii producătorului de mase plastice au primit titluri la "Prodplast Imobiliare" proporţional cu participaţia pe care o aveau. Astfel, cel mai mare acţionar al companiei imobiliare este omul de afaceri Florin Pogonaru, care controlează prin firma Nord Bucureşti 27,6% din titluri. Fondul de investiţii Broadhurst Investments Limited este un alt acţionar semnificativ, cu 12,7% din titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb