Primul oficiu poştal imprimat 3D din lume, inaugurat în India

A.V.
Ziarul BURSA #Companii / 3 octombrie 2023

Sursa Foto: facebook.com/cobodinternational

Sursa Foto: facebook.com/cobodinternational

Un oficiu poştal nou, imprimat 3D, s-a deschis luna trecută în Bengaluru, India, iar timpul de finalizare a acestuia a fost cu 80% mai redus decât dacă ar fi fost ridicat printr-o construcţie tradiţională, anunţă theengineer.co.uk.

Pretins a fi o premieră mondială, proiectul a fost adus în atenţie de prim-ministrul indian Narendra Modi şi de ministrul Uniunii Căilor Ferate şi Comunicaţiilor, Ashwini Vaishnaw.

Societatea Larsen & Toubro Construction (L&T) din India a utilizat tehnologia de imprimare 3D a firmei daneze COBOD International pentru realizarea construcţiei, care a fost finalizată în doar 43 de zile - cu două zile înainte de termenul avut în vedere. Potrivit L&T, o construcţie obişnuită pentru livrarea oficiului poştal ar fi durat aproximativ opt luni.

"Datorită intervenţiei robotizate care implică elemente pre-încorporate, am putut finaliza întreaga activitate de construcţie într-o perioadă de 43 de zile, faţă de aproximativ opt luni necesare prin metoda convenţională", a declarat George Abraham, şeful departamentului de Operaţiuni pentru Sud şi Est din cadrul L&T.

Oficiul poştal se întinde pe o suprafaţă de 94,9 m², iar conform L&T, costurile lucrării sunt estimate la 2,6 milioane de rupii (25.000 de lire sterline), cu aproximativ 40% mai mici decât costul unei construcţii convenţionale. L&T, care a imprimat anterior 3D prima clădire cu două etaje din India, a folosit imprimanta de construcţie 3D BOD2 creată de COBOD pentru realizarea proiectului recent.

"Folosind întreaga libertate privind forma, dată de imprimarea 3D în construcţii, L&T demonstrează, cu acest proiect-capodoperă, modul în care este implementată noua tehnologie", a afirmat Simon Klint Bergh, cofondatorul COBOD, menţionând: "Suntem onoraţi să colaborăm cu inovatori care nu numai că îşi imaginează viitorul, dar îl şi modelează în mod activ. Abia aştept să văd mai multe proiecte grozave care vor veni de la Larsen & Toubro în viitorul apropiat!".

Oficiul poştal a fost inaugurat de ministrul Ashwini Vaishnaw, care a spus că proiectul întruchipează spiritul Bengaluru şi al Indiei moderne. Şi premierul indian Narendra Modi a declarat, într-o postare pe reţelele de socializare: "Fiecare indian va fi mândru să vadă, în Bengaluru, primul oficiu poştal imprimat 3D din ţara sa. O dovadă a inovaţiei şi progresului naţiunii noastre, clădirea întruchipează, de asemenea, spiritul unei Indii care se bazează pe sine".

Comunitatea indiană din Africa de Sud lucrează la construcţia 3D a celui mai mare templu hindus din regiune

Comunitatea indiană din Africa de Sud lucrează la construcţia 3D a templului Swaminarayan din Johannesburg, conform presei internaţionale. Odată finalizată, până în 2025, clădirea va fi cel mai mare templu hindus din Africa şi emisfera sudică.

Templul este construit pe un teren de 5,89 hectare, care găzduieşte un centru cultural de 34.000 de metri pătraţi, un auditoriu cu 3.000 de locuri, o sală de evenimente de 2.000 de locuri, un institut de cercetare, săli de clasă, expoziţii şi centre de agrement, printre altele.

(Articol preluat din revista BURSA Construcţiilor)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb