Gazprom reduce capacitatea zilnică de livrare a gazelor către Germania cu peste 40% prin gazoductul Nord Stream, echipamentul necesar nefiind furnizat de grupul german Siemens, transmite AFP.
"Livrările prin gazoductul Nord Stream pot fi garantate doar până la un volum de 100 milioane metri cubi de gaze pe zi, în loc de nivelul planificat de 167 milioane metri cubi de gaze pe zi", a informat ieri grupul rus, într-un mesaj pe Telegram, menţionând că problemele sunt cauzate de lipsa compresoarelor de la Siemens.
Nord Stream transportă gaze din Rusia către Germania, pe sub Marea Baltică, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, unele surse citate de Reuters spun că Guvernul german pregăteşte un pachet de ajutor, în valoare de mai multe miliarde de euro, pentru grupul energetic Gazprom Germania, fosta subsidiară germană a gigantului rus Gazprom, în ideea de a ajuta firma să acopere costurile mari cu achiziţiile apărute în urma războiului din Ucraina.
Discuţiile sunt într-un stadiu avansat, iar un un acord, cu o valoare cuprinsă între cinci şi zece miliarde de euro, ar putea să se concretizeze chiar în această săptămână, susţin sursele, precizând că banca publică de dezvoltare KfW va acţiona ca creditor.
O sursă din interiorul Guvernului german a apreciat că un împrumut acordat de KfW ar fi "un instrument evident" pentru a ajuta Gazprom Germania, având în vedere importanţa companiei şi dificultăţile cu care se confruntă în prezent, dar a adăugat că valoarea împrumutului nu poate fi dezvăluită deoarece discuţiile nu s-au finalizat încă.
Companiile germane se confruntă în prezent cu o creştere a costurilor cu energia, ca urmare a impactului războiului din Ucraina, ceea ce obligă Guvernul de la Berlin să pună la punct un set de măsuri pentru a le oferi sprijin financiar firmelor.
Gazprom Germania, care operează în mai multe ţări, dar se concentrează pe activităţile de tranzacţionare, stocare şi transport din Germania, are nevoie de un sprijin financiar pentru a se asigura că poate să îşi păstreze rolul crucial pe care îl joacă pe cea mai mare piaţă de gaze din Europa. Cea mai importantă problemă cu care se confruntă compania, pe lângă păstrarea clienţilor, partenerilor de afaceri şi continuarea operaţiunilor, este preţul mare al gazelor naturale.
Gazprom Germania trebuie să cumpere gaze naturale de pe piaţa spot pentru a acoperi unele dintre obligaţiile sale contractuale după ce grupul rus Gazprom a renunţat la afacerile sale din Germania, exceptând unele activităţi de export. În prezent, preţurile spot ale gazelor naturale în Germania sunt de trei ori mai mari faţă de anul anterior.
Autoritatea de reglementare în sectorul energiei din Germania, care în luna aprilie a acestui an a preluat controlul la Gazprom Germania, a informat că întregul său personal lucrează pentru ca operaţiunile Gazprom Germania să se poată derula fără întrerupere.
Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna iulie era de 83,75 de euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Cotaţia a urcat la 94,73 euro pe parcursul sesiunii, iar la ora 16.04 atingea 92,11 euro.
------------------------------
Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna august a crescut cu 2% la ICE Futures Europe, în a doua parte a zilei de ieri, atingând 124,66 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în iulie a urcat cu 1,9%, la 123,24 dolari barilul la ora locală 09.03.
Creşterea cererii globale de petrol va încetini în 2023, deoarece majorarea preţurilor combustibililor şi ţiţeiului alimentează inflaţia şi afectează avansul economiei mondiale, au declarat pentru Reuters delegaţi din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi surse din industrie.
Utilizarea combustibilului s-a redresat după declinul provocat de pandemie şi în 2022 ar urma să depăşească nivelul din 2019, chiar dacă preţurile sunt la un nivel record. Dar aceste preţuri ridicate reduc proiecţiile de creştere a economiei în 2022 şi 2023, conform Agerpres.
OPEC ar urma să publice în 12 iulie primele sale previziuni privind cererea globală de petrol în 2023. Surse din OPEC au declarat pentru Reuters că organizaţia se aşteaptă la o creştere a cererii globale de petrol de două milioane barili pe zi (bpd) sau mai puţin în 2023, un avans de numai 2%, faţă de o creştere de 3,36 milioane bpd aşteptată în 2022.
------------------------------
Cotaţia futures a aurului cu livrare în august a coborât cu 0,5%, la 1.823,20 dolari uncia la Comex New York, ieri la ora locală 09.04, cea spot a urcat cu 0,03%, la 1.819,75 dolari/uncie.
------------------------------
Preţul grâului cu livrare în luna septembrie a coborât cu 0,9% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), la ora locală 08.44, ajungând la 10,76 dolari/buşel. Cotaţia porumbului cu livrare în decembrie era în declin cu 0,1%, la 7,20 dolari/buşel.
Un oficial guvernamental a estimat luni că recolta de cereale a Ucrainei ar putea scădea în acest an până la aproximativ 48,5 milioane de tone, de la 86 de milioane de tone anul trecut, ca urmare a invaziei ruseşti, conform Reuters.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.06.2022, 19:25)
ce mai face germania fara gaz?
Mananca fasole....