PRINCIPIUL "FĂ-TE CĂ LUCREZI" A FOST LEGITIMAT LA ÎNTÂLNIREA G20 DE LA LONDRA  Soluţii iluzorii pentru criza globală

Întâlnirea la nivel înalt a ţărilor din grupul G20 este văzută, în presa internaţională, ca ultima şansă de coordonare a politicilor economice în scopul prevenirii unei depresiuni globale. Este oare prea târziu? Dacă nu, vor reuşi taberele coagulate în jurul Statelor Unite (n.a. susţinători ai creşterii cheltuielilor publice) şi Germaniei (n.a. susţinători ai unei reglementări severe a pieţelor financiare) să ajungă la un compromis constructiv?

Din păcate, lecţiile istoriei nu ne oferă motive de optimism. Un articol recent de la AFP (n.a. "Failed 1933 London conference a warning for G20") ne descrie atmos­fera din cadrul Conferinţei Economice Mondiale, desfăşurată în urmă cu 76 de ani la Londra. Autorul articolului, David McHugh, crede că economiştii din prezent cunosc mai bine cauzele Marii Depresiuni, iar reţeta prescrisă atunci - echilibrarea bugetelor naţionale şi creşterea tarifelor pentru importuri - nu a făcut decât să amplifice criza. Conferinţa din 1933 s-a încheiat fără rezultate, iar Franţa, Marea Britanie şi SUA s-au acuzat reciproc mulţi ani după aceea pentru eşecul întâlnirii.

Principala diferenţă dintre cele două întâlniri la nivel înalt este dată, probabil, de mutarea vizibilă a centrilor de putere către Est. Dacă Rusia are încă un drum des­tul de lung până la statutul de mare putere economică, China se află în poziţia finanţatorului principal al Americii. De China depinde succesul politicii de stimulare fiscală urmată de administraţia Obama, iar semnalele din ultima perioadă nu sunt încurajatoare pentru Was­hington.

La prima vedere, oficialii americani au plecat la Londra cu soluţii de asanare a sistemului bancar, după cum este promovat planul Geithner, iar acum nu mai este nevoie decât de cheltuieli guvernamentale care să repornească economiile.

Dezbaterile intense din presa financiară arată exact contrariul. Profesorul Joseph Stiglitz îl consideră o "jefuire a poporului american", fără efecte asupra reluării creditării, conform unei ştiri Reuters. Aşa numitul parteneriat public-privat este profund nefavorabil contribuabilului american, după cum arată şi profesorul Peyton Young în Financial Times. Acesta consideră planul ca fiind un blestem pentru cetăţenii care îşi plătesc taxele, exprimându-şi dezamăgirea faţă de atitudinea administraţiei Obama, "care promovează public o mai mare transparenţă, dar propune un plan al cărui scop este subvenţionarea băncilor, dar fără aparenţa subvenţionării".

Sistemul economic al pieţelor libere dispune, din fericire, de instituţia potrivită pentru rezolvarea rapidă a crizei din sistemul financiar internaţional: falimentul. Câtă vreme autorităţile vor considera că se confruntă doar cu o criză de lichiditate, toate sumele alocate, fie că sunt de ordinul sutelor de miliarde sau trilioanelor, se vor evapora fără rezultat.

În aceste condiţii, liderii G20 au ales ca subiecte principale ale negocierilor de la Londra creşterea cheltuielilor guvernamentale, reglementarea pieţelor şi limitarea primelor pentru conducătorii instituţiilor financiare. Adică, au decis că trebuie să legitimeze principiul "fă-te că lucrezi", pentru a stăvili valul de proteste care se prefigurează în lunile următoare.

Din păcate pentru administraţia Obama, autorităţile de la Beijing au transmis în ultima perioadă tot mai multe semnale de neîncredere în dolar. Ultimul a apărut recent în Financial Times, sub forma unui articol de opinie al profesorului Yu Qiao, de la Tsinghua University din Beijing. Semnificaţia sa nu poate fi trecută cu vederea, deoarece vine din cadrul universităţii unde au studiat, printre alţii, actualul preşedinte al Chinei şi guvernatorul băncii centrale.

Profesorul chinez critică poziţia preşedintelui Obama, care va încerca să convingă liderii G20 să crească cheltuielile bugetare pentru a salva economia mondială. "Majoritatea pachetului de stimulare propus de preşedintele Obama este dedicat programelor sociale şi nu promovării creşterii, ceea ce va duce la exacerbarea problemei supra-consumului din America şi va întârzia redresarea sustenabilă", scrie profesorul Yu Qiao. Acesta mai precizează că, în condiţiile actuale, "politicile Keynesiene convenţionale - expansiunea monetară şi fiscală la scară naţională - nu pot rezolva problema, ci o vor înrăutăţi".

Principala problemă a Chinei este stabilitatea monedei americane, în care este denominată cea mai mare parte a rezervei sale valutare. Soluţia propusă de Yu Qiao este greu de acceptat pentru americani: trasformarea activelor financiare din portofoliile ţărilor asiatice în investiţii directe reale în economia americană. Achiziţiile chineze din SUA ar trebui, totodată, să fie garantate de guvernul american.

Aceasta este noua faţă a Chinei în negocierile cu Statele Unite şi de aceea întâlnirea G20 a fost inutilă. Cheltuielile ar fi fost mult mai mici dacă totul se limita la un summit G2.

Willem Buiter, profesor la London School of Economics, consideră că întâlnirea ar fi trebuit să înceapă la 1 aprilie, astfel încât organizatorii să declare că totul a fost doar o glumă, în cazul eşecului. Buiter ne sfătuieşte să nu aşteptăm nimic de la întâlnirea G20 şi să ne pregătim pentru ceea ce este mai rău, chiar dacă sperăm la ceea ce este mai bun. Nici Martin Wolf, unul dintre cei mai influenţi ziarişti de la Financial Times, nu crede că liderii mondiali se vor ridica la înălţimea provocărilor ridicate de această recesiune globală.

Divergenţele profunde între opiniile liderilor prezenţi la Londra sunt demonstrate şi de atacul dur al premierului japonez Taro Aso la adresa poziţiei Germaniei. Premierul Aso a declarat pentru FT că Germania "nu înţelege de ce o acţiune fiscală puternică este vitală pentru redresare". Poate că liderul guvernului de la Tokio ar trebui să explice mai bine cum se măsoară "succesul" politicii fiscale japoneze din ultimii 20 de ani, al cărui singur rezultat este creşterea datoriei publice la 170% din PIB.

Licitaţiile recente pentru plasarea obligaţiunilor guvernamentale americane arată de ce Barack Obama doreşte să antreneze şi ceilalţi membri G20 în procesul de creştere a cheltuielilor guvernamentale. John Kemp, jurnalist la Reuters şi fost economist la RBS Sempra şi Oxford Analytica, arată că interesul scăzut pentru obligaţiunile americane este mascat de participarea masivă a dealerilor primari, bănci de investiţii şi firme de brokeraj, la acest licitaţii (n.a. în articolul Reuters "US debt auction less successful than appears"). Dacă aceşti dealeri nu vor găsi cumpărători pe piaţă, Federal Reserve este gata să tipărească dolari "proaspeţi" pentru a-i scăpa de povara lor.

Trezoreria Statelor Unite şi Federal Reserve încearcă, deocamdată, să menţină iluzia valorii pe pieţele financiare. China a ales, se pare, calea valorilor reale, după cum arată şi propunerea îndrăzneaţă a profesorului Yu Qiao. Ţările care îşi vor restructura economiile, în conformitate cu noile principii, vor deveni forţele dominante din economia globală la sfârşitul depresiunii.