Prinţul Paul îi suspectează acidul dezoxiribonucleic Regelui Mihai

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 21 februarie 2012

Prinţul Paul îi suspectează acidul dezoxiribonucleic Regelui Mihai
  • document ataşat Lege din monitorul oficial
    apasă aici pentru a descărca.

    Prinţul Paul va solicita deschiderea succesiunii, în urma deciziei Instanţei noastre de săptămâna trecută, prin care Carol Mircea Grigore, tatăl Prinţului Paul, a fost recunos-cut ca prim fiu legitim şi moştenitor de drept al Regelui Carol al II-lea, după cum ne-au spus surse apropiate Prinţului Paul. Acestea ne-au precizat că nu este exclus ca Prinţul Paul să ceară unchiului său Regele Mihai efectuarea unui test ADN (acid dezoxiribonucleic).

    Pe de o parte, se pare că nu ar fi prima solicitare de acest fel venită din partea familiei Prinţului Paul, după cum ne-au spus sursele citate.

    Pe de altă parte, Casa Regală nu recunoaşte decizia Înaltei Curţi care a stabilit apartenenţa lui Carol Mircea Grigore la Familia Regală.

    Casa Regală a României a precizat, săptămâna trecută, într-un comunicat, că decizia "nu creează niciun drept dinastic şi nici nu stabileşte apartenenţa persoanei în cauză, Mircea Grigore Lambrino, astăzi decedată, la Familia Regală. Aceasta este valabil şi pentru descendenţii săi, indiferent cine ar fi aceştia, iar în poziţia sa de Şef al Familiei Regale a României, Majestatea Sa Regele Mihai I este singurul care se poate pronunţa asupra chestiunilor dinastice".

    Prinţul Paul nu poate solicita efectuarea unui test de paternitate, întrucât un astfel de test nu poate fi cerut decât de părinţii persoanei în cauză, adică ai Regelui Mihai, este de părere avocatul Gheorghe Piperea, care ne-a spus: "Chiar dacă s-ar constata că ADN-ul Majestăţii Sale Regele Mihai nu se potriveşte cu cel al lui Carol al II-lea, acest lucru nu ar avea niciun fel de efect, nici din punct de vedere monarhic, nici patrimonial, întrucât lucrurile de natură civică sunt încimentate de foarte mult timp, iar în ceea ce priveşte aspectul monarhic, legăturile nu trebuie neapărat să fie de sânge; ceea ce contează este că Regele Mihai este recunos-cut ca atare în întreaga Europă".

    Căsătoria dintre Carol al II-lea şi Zizi Lambrino

    Avocatul Piperea nu este de acord nici cu decizia adoptată recent de Jus-tiţia noastră, susţinând că, printre altele, căsătoria dintre Carol al II-lea şi Ioana Valentina (Zizi) Lambrino a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, căsătoria fiind, oricum, potrivit domnului Piperea, una morganatică (n.r. căsătorie între un bărbat dintr-o familie monarhică sau princiară şi o femeie de altă condiţie socială, care nu-i este socotită soţie decât din punct de vedere legal, fără a fi ridicată la rangul lui): "Din punct de vedere al dreptului civil, este o căsătorie nulă".

    "O căsătorie declarată nulă nu are niciun efect juridic, este ca şi când nu ar fi existat, nu are niciun efect patrimonial, paternal sau dinastic".

    Cu alte cuvinte, nici Carol Mircea, născut în urma acestei căsătorii, nici fiul său Prinţul Paul nu ar avea vreun drept asupra averii regale, în opinia avocatului Piperea.

    Istoricii, însă, sunt de altă părere.

    Istoricul Alex Mihai Stoenescu ne-a declarat: "Căsătoria cu Zizi Lambrino a fost perfect legală. A fost transcrisă ca act oficial în documentele ţării noastre şi nu a fost anulată din punct de vedere legal. Chiar dacă politicienii vremii au emis nişte documente în acest sens, ele pot fi anulate oricând, pentru că nu au valoare juridică. Nu este vorba despre un divorţ. Ei s-au căsătorit la Odessa, în ţinutul rus, în prezenţa oficială a reprezentantului român, iar un tribunal din România nu putea anula o căsătorie înfăptuită în Rusia. Ca să poată fi anulată, ar fi fost nevoie de o dispensă din partea Mitropoliei Rusiei, având în vedere că a fost o căsătorie religioasă, document care, însă, nu a existat niciodată".

    Mihai Stoenescu ne-a precizat că "nu există niciun dubiu că Paul este nepotul lui Carol al II-lea. Acesta din urmă îl recunoaşte pe Carol Mircea ca fiu al său şi în diverse scrisori oficiale. Familia Prinţului Paul a câştigat atât în Portugalia, cât şi în Franţa procesele prin care se confirmă faptul că Mircea Grigore este fiul lui Carol al II-lea şi, în consecinţă, o parte din tot ce a dobândit Regele Mihai prin succesiune i se cuvine şi lui Paul, mai puţin proprietăţile de la Săvârşin, pe care Regele Mihai le-a cumpărat cu banii săi".

    Istoricul Stoenescu ne-a menţionat că ASR Prinţul Paul a cumpărat o parte din drepturile succesorale de la Elena Lupescu, mama sa vitregă. Domnia sa este convins că va exista un proces de moştenire de drepturi între MS Regele Mihai şi Prinţul Paul.

    Moştenirea lui Carol al II-lea

    Una dintre problemele ridicate de mulţi dintre noi este dacă Regele Carol al II-lea şi, respectiv, fiul său Carol Mircea Grigore au moştenit ceva din averea familiei regale, având în vedere că Regele Ferdinand, tatăl lui Carol al II-lea, l-a dezmoştenit pe acesta din urmă, printr-un codicil la testamentul din 1925.

    Şi în acest caz, părerile sunt împărţite.

    Istoricul Mihai Stoenescu spune că, din punct de vedere istoric, în 1926 Prinţul Carol al II-lea a pierdut toate drepturile de succesiune şi de membru al Casei Regale, fiind dezmoştenit printr-o lege a Parlamentului. În acel moment s-a stabilit că averea lui Ferdinand îi va reveni lui Mihai, acesta devenind rege în 1927, la vârsta de doar şase ani, în subregenţă: "În 1930, Iuliu Maniu şi PNŢ, care aveau o majoritate de peste 70% în Parlament, au emis tot felul de acte prin care l-au detronat pe Mihai şi l-au pus pe Carol la tron, printr-o lovitură de stat. Ulterior, Carol al II-lea şi Parlamentul au emis un document prin care îşi legalizează juridic domnia şi îşi recapătă toate drepturile, inclusiv cele patrimoniale, anulând domnia de trei ani a lui Mihai".

    Gheorghe Piperea susţine că aceas-tă lege nu "rezolvă decât succesiunea la tron, dar nu anulează în niciun mod codicilul la testamentul lui Ferdinand, întrucât un testament nu poate fi anulat printr-o lege, ci printr-o hotărâre juridică".

    Domnia sa subliniază, însă, că dezmoştenirea lui Carol al II-lea de către Ferdinand nu poate fi totală: "Există o rezervă succesorală, adică o parte definită de lege care revine descendenţilor. Aceasta reprezintă o fracţiune de 1/4 din moştenire. Prin testament nu poate fi lăsată decât cotitatea disponibilă, adică restul de 3/4 din moştenire".

    În acest caz, dacă lui Carol al II-lea nu i-ar reveni decât un sfert din averea lui Ferdinand, Carol Mircea ar trebui să primească jumătate din acest sfert, adică o optime din averea lui Ferdinand, cealaltă optime revenindu-I Regelui Mihai, frate cu Carol Mircea. În opinia avocatului Piperea, aceasta ar fi proporţia din averea familiei regale care i s-ar cuveni Prinţului Paul.

    În acest context, reprezentanţii familiei Prinţului Paul amintesc că Regele Mihai a abdicat, luându-şi, după 30 decembrie 1947 (între 1940 şi 1947 Mihai a fost din nou rege al României), numele de Argeşeanu şi renunţând pentru sine şi pentru urmaşi la toate drepturile şi titlurile sale.

    Codicil la testamentul regelui Ferdinand I

    (11 ianuarie 1926)

    A voit Domnul să încerce ţara, pe mine şi pe Regină cu o mare durere, prin renunţarea la tron a Principelui Carol. Până la sfârşitul vieţii nu se va şterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut, constatând că din nenorocire această măsură o impuneau de interesele Statului şi ale Coroanei, care în orice împrejurare am înţeles să mă stăpânească.

    Schimbarea astfel făcută în moştenirea tronului şi în familia regală, prin noua situaţie a fiului meu Carol, mă obligă să aduc următoarele modificări şi adaosuri la tes-tamentul meu mai sus-scris.

    Anulez dispoziţia cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă şi hotărârea de a cuprinde în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia şi Predeal împreună cu castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor, precum anulez şi legatul caselor şi clădirilor din Bucureşti absolut necesare.

    Hotărăsc ca toată această cotitate disponibilă, atât imobilele de pe Valea Prahovei, cu sarcinile prevăzute, ca şi cele din Bucureşti, care sunt absolut necesare viitorului rege, să revină urmaşului meu pe tronul României din familia mea, iar în timpul minorităţii sale să se bucure de folosinţa şi de veniturile lor iubita mea soţie Regina Maria.

    Voiesc ca partea rezervatară ce se cuvine fiului meu Carol, s-o primească în bani şi în efecte.

    Luând aceste noi dispoziţii potrivit dorinţei ce întot-deauna am avut de a spori mijloacele noului Rege al Româ-niei, rog Cerul ca să ajute pe iubitul meu fiu Carol în noua viaţă ce singur şi împotriva voinţei noastre şi-a ales-o şi să facă urmările acestei alegeri cât mai uşoare pentru el şi pentru ţară.

    Făcut la Bucureşti în unsprezece ianuarie una mie nouă sute douăzeci şi şase, scris şi iscălit cu propria mea mână.

    FERDINAND

    Monitorul oficial, din 22 iulie 1927.

    Opinia Cititorului ( 6 )

    1. ASR Paul ne cam plictiseste.Macar daca ar fi reusit sa invete romaneste.In rest e o furtuna intr-un pahar cu apa.La cei de singe albastru se vede mult mai usor cine este "nascut, iar nu facut"..

      1. Nepotul Paul seamana cu Carol II mai bine decat fiul, Mihai ...!!!

        Ce-ar fi, apropos de ADN, daca Mihai are 50% sange grec, dupa mama Elena si, 50% sange, tot grec, dupa... colonelul Manos, comandantul regimentului de garda al regelui Constantin al Greciei!!! (vezi, Pamfil Seicaru)

        Teme-te de greci, si atunci cand ofera...regi!  

        Si ce daca?; casca ca (sic) sa-ti treaca..... 

      unde ati facut scoala? ADN nu contine acid dezoxiribonucleic, ADN *este* acidul dezoxiribonucleic.

      Casatoria lui Carol II cu Ioana Marai Aleaxandra Lambrino (Zizi) a fost considerata legala conform codului civil de instantele din Portugalia, Franta si Marea Britanie. Casatoria nu corespunde Statutului Casei Regale, iar acest fapt nu este un motiv real juridic pentru a fi declarata ilegala.

      CARE-I PROBLEMA? 

      Ati vrea sa-l schimbam pe Basescu cu unul dintre ei?. 

      Basescu are "vana" mai de soi decat oricare dintre cei doi; in plus este bine ancorat (marinar, nu?) in realitatea romaneasca.

      Va fi vai de neamul romanesc cu un presedinte molatec, indiferent ce fel de sange i-ar curge prin vene. 

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    19 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9749
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb