Problema Sudului

Cum am ajuns în situaţia asta? Ce a mers rău? Unde este problema? Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră v-aţi pus aceste întrebări. De ce România a ajuns la fundul sacului? De ce nu reuşim să progresăm? Ce ne trage în jos?

Avem tot felul de răspunsuri. Comunismul, ocupaţia otomană, Nicolae Ceauşescu sau Mioriţa sunt doar cele mai frecvent menţionate. Dar mai auzim şi alte explicaţii: Ion Iliescu, "Suntem o ţară mică", ortodoxia sectară, cultura bacşişului, etica nemuncii, "Străinii ne urăsc", sau deficitul de democraţie. Unele serioase, altele mai puţin...

Vă propun o abordare diferită. Suspectez că problema e mai degrabă locală decât una a României, în ansamblul său. Problema este Sudul.

În multe state există o diviziune profundă între regiuni. Uneori, aceasta ia forma unei opoziţii polare între Nord şi Sud. În Europa este notorie - fiind studiată şi de sociologie sau de ştiinţele politice - diviziunea între Nordul şi Sudul peninsulei Italiene. Două culturi civice diferite, două economii distincte. Nici Franţa nu este foarte diferită în această privinţă, cu al său "Le Midi".

Cu adevărat spectaculoasă este situaţia din Statele Unite. Acolo, încă dinaintea Revoluţiei din 1776 a apărut o falie între coloniile din Sud şi cele din Nord, care şi-a pus amprenta inclusiv pe clauzele prezentei Constituţii. Disputele dintre Sud şi Nord au culminat apoi în Războiul Civil (1861-1865). În Sud, în special în "Sudul profund" (Deep South), s-a constituit o cultură aparte, mai conservatoare decât în Nord.

Am realizat că şi în România există o problemă a Sudului atunci când m-am uitat pe datele electorale. Este clar că există "judeţe roşii", adevărate fiefuri electorale - folosesc termenul "fief" într-un sens aproape medieval - ale Partidului Social-Democrat. Dar puţini au observat că acestea sunt, aproape toate, concentrate în Sud.

Mulţi îşi imaginează că Moldova este regiunea cea mai "roşie". Dar dacă privim la rezultatele ultimelor alageri la scară naţională (prezidenţialele din 2019), observăm ceva stupefiant. În primul tur din 2009, Klaus Iohannis s-a situat pe primul loc (previzibil) în tot Ardealul (cu excepţia judeţelor Harghita şi Covasna, câştigare de candidatul UDMR) şi în toate judeţele din Moldova, cu excepţia Botoşaniului. Viorica Dăncilă, candidata PSD, s-a clasat pe primul loc doar în zece judeţe. Opt dintre acestea sunt din Sud: Argeş, Buzău, Ialomiţa, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj şi Giurgiu.

În turul al II-lea s-a votat, masiv, anti-PSD. Nici nu a mai contat pentru cine. Suspectez că dacă în locul lui Klaus Iohannis intra în turul II pisoiul din spatele blocului, bietul animal ar fi devenit preşedintele României. Dar chiar şi aşa, au fost 5 (cinci) judeţe care, ca soldatul japonez, au rămas fidele socialismului de clan propus de PSD, unde alegerile au fost câştigate de Viorica Dăncilă. Toate aceste sunt din Sud: Teleorman, Giurgiu, Olt, Gorj şi Mehedinţi.

Aş mai adăuga la această listă judeţele unde distribuţia votului a fost foarte diferită de media naţională. Dacă în Bistriţa-Năsăud Klaus Iohannis a obţinut cam de trei ori mai multe voturi decât Viorica Dăncilă, în judeţul Buzău acesta a câştigat la diferenţă de doar 1500 de voturi. Aceeaşi poveste în judeţe precum Dâmboviţa sau Dolj.

Aici e vorba de mai mult decât de diferenţe în opţiunile politice. "Judeţele roşii" sunt citadele ale înapoierii. În Sud este polul sărăciei. Ultimele două judeţe (Teleorman şi Mehedinţi) la capitolul PIB pe cap de locuitor sunt din Sud. Educaţia este la pământ. Este greu să găseşti măcar o librărie pe acolo. Când treci cu maşina vezi o realitate deprimantă. Ai senzaţia că eşti în altă ţară, poate pe alt continent decât Europa.

M-am născut în Sud (la Mizil, Prahova) şi mă simt legat de zona aceea. Dar cifrele sunt clare. Dacă nu ar exista Sudul în ecuaţia electorală, PSD ar fi rămas un partid minor, ceva în genul ALDE al lui Popescu-Tăriceanu sau Pro România lui Victor Ponta. Mai pe româneşte: fără "judeţele roşii" din Sud, România ar semăna mult mai bine cu Europa Centrală decât cu Albania.

Într-o parte a Sudului s-a format o cultură politică distinctă. Societatea civilă este pulbere. Presa independentă nu există. Economia depinde de subvenţii de stat. La mulţi indicatori, "judeţele roşii" sunt în urma unor state din Africa. Îmi este mai uşor să îmi dau seama când va veni democraţia în Belarus decât să întrezăresc sfărşitul acestor cvasi-state de stepă, unde domneşte bunul-plac al vreunui baron local.

După ce, la jumătatea anilor '90, a început să piardă puterea în Bucureşti şi prin unele judeţe, socialiştii s-au repliat. La fel ca sudiştii americani care au reconstituit, chiar şi în absenţa legală a sclaviei, un regim radical de discriminare rasială (Jim Crow), în Sudul României au apărut aceste enclave care privesc către trecut şi unde democraţia sau domnia legii sunt, în cazul cel mai bun, doar de faţadă. De aici trebuie începută orice schiţă de reformă politică şi socială.