La Galaţi, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", funcţionează un centru de tratament multimodal al bolii Parkinson, singura astfel de unitate medicală din Regiune. Astfel, pacienţii aflaţi în diferite stadii ale bolii beneficiază de metode moderne de tratament, inclusiv de terapie infuzională, prin montarea unor pompe externe portabile, care eliberează continuu medicaţia direct în intestinul subţire. Până acum, pacienţii erau nevoiţi să ajungă în centrele medicale de la Bucureşti sau Iaşi pentru a beneficia de un astfel de tratament.
"Este o procedură medicală modernă, care îi ajută foarte mult pe pacienţii cu Parkinson, mai ales pe cei aflaţi într-un stadiu avansat al bolii. Practic, cu ajutorul acestui tratament, se reduce severitatea simptomelor, iar pacienţii pot realiza singuri o mare parte din activităţile zilnice. Fără această metodă de administrare a tratamentului, ei ar rămâne imobilizaţi la pat, riscând şi alte complicaţii medicale", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Acest centru de tratament multimodal al bolii Parkinson funcţionează în cadrul clinicii de neurologie, iar pentru realizarea acestei intervenţii medicale este nevoie de o echipă multidisciplinară formată din chirurgi, gastroenterologi, neurologi şi medici de terapie intensivă.
"S-au realizat două astfel de proceduri, iar pacienţii au fost deja externaţi. Spre exemplu, unul dintre pacienţi, care era imobilizat la pat, a plecat pe propriile picioare după montarea acestui dispozitiv medical. Această procedură medicală este gratuită", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
În cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", în evidenţa medicilor sunt 870 de pacienţi cu Parkinson.