PROCESUL LUI MIRON MITREA: ICCJ a respins retrimiterea dosarului la DNA

V.B.
Anticorupţie / 29 ianuarie 2014

ICCJ a respins retrimiterea dosarului la DNA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, ieri, cererea avocaţilor lui Miron Mitrea de retrimitere la Direcţia Naţională Anticorupţie a dosarului în care fostul ministru al Transporturilor, în prezent deputat PSD, este acuzat de fapte de corupţie privind renovarea casei mamei sale, transmit surse din presă.

Astfel, procesul continuă. Decizia a fost luată de completul de trei judecători de la ICCJ şi poate fi contestată cu recurs.

Avocaţii lui Miron Mitrea şi ai celorlalţi inculpaţi din dosar au cerut, pe 10 ianuarie, la Curtea Supremă, retrimiterea cauzei la DNA, motivând că anchetatorii nu ar fi respectat dispoziţiile impuse de instanţă la restituirea anterioară a dosarului.

Miron Mitrea este acuzat, alături de Irina Paula Jianu, de fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei fostului ministru al Transporturilor. Nicolae Popescu, arhitect-şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acelaşi dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului.

Irina Jianu ocupa, în acea perioadă, funcţia de inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior fiind numită inspector general de stat în construcţii la ISC.

Cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată pe data de 5 martie 2009, dar ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA, invocând vicii de procedură. Pe 26 aprilie 2012, procurorii anticorupţie au început din nou urmărirea penală împotriva lui Miron Mitrea, iar dosarul a fost înregistrat la instanţa supremă pe 25 octombrie 2013.

În cererea din 10 ianuarie, avocaţii celor trei inculpaţi au invocat diverse excepţii, arătând că DNA nu ar fi respectat integral dispoziţiile judecătorilor ICCJ din decizia prin care s-a dispus retrimiterea cauzei la procurori pentru refacerea urmăririi penale. Astfel, ar fi necesară o nouă restituire, pentru completarea directivelor anterioare ale instanţei.

În argumentarea cererii, avocaţii au arătat, printre altele, că procurorii DNA nu ar fi cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru extinderea cercetării penale privind o nouă faptă în cazul fostului ministru.

Procurorul prezent la proces a cerut judecătorilor să respingă aceste excepţii, să constate că instanţa a fost legal sesizată de DNA şi să dispună continuarea judecării procesului.

În 25 octombrie, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei între 2000 şi 2004 (actualmente deputat PSD) pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi Irina Paula Jianu, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracţiuni sub forma participaţiei improprii, în formă continuată.

Totodată, Nicolae Popescu, arhitect-şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acelaşi dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

Conform rechizitoriului, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea, pe atunci ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, a pretins şi a primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520 mii de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare care au fost executate de societăţile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău şi Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

"Foloasele necuvenite au fost pretinse şi primite în schimbul numirii şi menţinerii Irinei Paula Jianu în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. La momentul numirii în funcţia publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la societăţile comerciale menţionate", se mai arată în actul de sesizare a instanţei, întocmit de DNA.

Pe 13 august 2008, Camera Deputaţilor a respins solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

La începutul lunii septembrie 2008, Miron Mitrea şi-a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că nu doreşte să i se mai spună că se ascunde în spatele imunităţii.

Miron Mitrea, Irina Jianu şi Nicolae Popescu au fost trimişi în judecată pe 5 martie 2009, dar ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA, pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.

Pe 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al ICCJ a decis restituirea dosarului lui Mitrea (pe atunci senator PSD) la DNA, invocând vicii de procedură şi faptul că organele de urmărire penală i-ar fi încălcat senatorului dreptul la apărare.

Decizia a fost contestată de DNA la completul de cinci judecători ai ICCJ, care au stabilit restituirea dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb