Producătorii de medicamente din România denunţă o "campanie de discreditare" a Paracetamolului, Ibuprofenului şi Hidroxiclorochinei

S.B.
Miscellanea / 5 iunie 2020

Producătorii de medicamente din România denunţă o "campanie de discreditare" a Paracetamolului, Ibuprofenului şi Hidroxiclorochinei

​Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER), care reprezintă cele mai mari 19 fabrici de medicamente din ţară, condamnă ceea ce numeşte "încercările amatoriste de a discredita medicamentele Paracetamol, Ibuprofen şi Hidroxiclorochină. Aceste medicamente, produse şi în România, şi-au arătat eficienţa de zeci de ani de zile, iar acum sunt speranţe reale pentru tratamentul COVID-19", afirmă reprezentanţii PRIMER, potrivit Hotnews.

Producătorii de medicamente consideră că "este în plină desfăşurare o campanie de discreditare a celor trei medicamente care şi-au dovedit eficienţa în indicaţiile pentru care sunt folosite, unele dintre ele de peste 30 de ani".

"Paracetamol, Ibuprofen şi Hidroxiclorochină, pe lângă indicaţiile uzuale din prospect, încep să îşi dovedească eficienţa şi in tratamentul COVID-19", afirmă dr. Dragoş Damian, directorul executiv al PRIMER.

"Rugăm pacienţii şi populaţia în general să nu dea crezării încercările de denigare ale celor trei medicamente, încercări care fac parte dintr-un curent mai larg de a înlocui medicamentele ieftine cu versiuni mai scumpe care nu au neapărat valoare adăugată. În cazul în care apar efecte secundare sau reacţii adverse recomandăm bineînţeles consultarea medicului sau a farmacistului", a mai adaugat reprezentantul PRIMER.

Paracetamol şi Ibuprofen "sunt antitermice şi antialgice eficiente în tratamentul simptomelor produse de SARS-CoV 2, iar Hidroxiclorochina, care este studiată în mai mult trialuri clinice, inhibă la anumite nivele virusul care provoca boala", arată reprezentanţii producătorilor de medicamente.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii PRIMER subliniază, de asemenea, că "toate cele trei medicamente sunt extrem de ieftine: Paracetamol costa aproximativ 25 de bani pe tableta, iar Ibuprofen si Hidroxiclorochina circa 50 de bani".

"Deci, pe lângă faptul că şi-au dovedit eficienţa terapeutică, aceste medicamente reprezinta soluţii de reducere a preţului tratamentului, un aspect deosebit de important având în vedere costurile enorme pentru ţinerea sub control a pandemiei la nivel global", adaugă Dragoş Damian.

PRIMER reaminteşte că, în urmă cu două luni, "un 'studiu' arăta că ibuprofenul este periculos, pentru ca mai recent informaţiile analizate să contrazică ipotezele de plecare. De curând, un alt 'studiu' a f[cut ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii să scoată Hidroxiclorochina din protocolul de tratament al Covid-19, pentru ca la numai câteva zile să se demonstreze că datele iniţiale nu sunt concludente".

"Această discreditare a medicamentelor populare, sigure şi eficiente şi mai ales ieftine, este o poveste mai veche. Pe parcursul timpului au apărut numeroase 'studii' şi 'analize' care dădeau drept periculoase medicamente precum Acidul acetilsalicilic, Nimesulid, Paracetamol şi altele, pentru ca mai apoi să se demonstreze că datele analizate nu pot conduce la astfel de concluzii", mai spun reprezentanţii producătorilor de medicamente din România.

Paracetamol şi Ibuprofen sunt medicamente care nu necesită prescripţie medicală, "sigure şi eficiente dacă sunt utilizate conform indicaţiilor din prospect, iar Hidroxiclorochina trebuie administrată doar la indicaţia medicului", mai precizează reprezentanţii PRIMER.

PRIMER reuneşte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din România: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, Tis Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva. Preşedintele PRIMER este Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pai nu dam crezare globalistilor, doar n-am inebunit si nu ne inchinam Fiarei farmaceutice si religiei virusului cum vor trusturile de presa si sclavii Fiarei cu functii de conducere la varful statului roman, cu Iohannis in frunte. Acestia sunt o rusine pentru poporul roman.

    1. Daca ne=ai face si noua legatura cu FIARA poate vom reusi s-o convingem sa-ti lase in pace creierul.Vei dormi linistit ,iar ziua nu vei mai avea vedenii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb