Producătorul de mezeluri "Medeus" va deschide o nouă fabrică în Chitila, în noiembrie

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 5 iunie 2008

Producătorul de mezeluri "Medeus" va deschide o nouă fabrică în Chitila, în noiembrie

Producătorul de mezeluri Medeus va deschide, în luna noiembrie a acestui an, o nouă fabrică în localitatea Chitila, cu o capacitate de 40 de tone/zi de produse fierte şi afumate, a declarat, ieri, la Indagra, directorul comercial al companiei, Alina Marcu. "Fabrica din Bucureşti se va închide, iar producţia va fi relocată capacităţii din Chitila. Terenul fabricii, situat în nordul Capitalei, lângă Romexpo, în jur de 15.600 de metri pătraţi, va fi utilizat pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar după ce fabica din Chitila va deveni operaţională, în toamna anului 2008", a spus Marcu, citat de Rompres. Investiţiile alocate pentru noua fabrică se ridică la 5,5 milioane euro din care contribuţia Sapard a fost de două milioane de euro. Medeus mai deţine o fabrică în Ceptura Ploieşti cu o capacitate de 30 de tone pe zi.

Compania a înregistrat anul trecut afaceri de 20 de milioane de euro, iar pentru acest an sunt estimate venituri de 25 milioane euro.

În prezent, Medeus utilizează mai mult de 60 la sută din materia primă din import şi doar 40 la sută de pe piaţa internă.

"Intenţionăm ca din 2009 să ne lansăm cu produsele noastre şi pe piaţa externă, în special pe cea a Greciei, cu specialităţi precum salamul de Sibiu sau muşchiul file dar numai după ridicarea interdicţiei legate de pesta porcină. Unul din brandurile companiei - Goodies - utilizează doar materie primă din din import şi ar putea intra cu produse pe piaţa externă dar vom face pentru întreaga companie documentaţiile", a spus Marcu.

Medeus deţine o cotă de 5,1 la sută pe piaţa mezelurilor din Bucureşti. Aproximativ 40 la sută din producţia totală a companiei este direcţionată către marile lanţuri de magazine. Medeus, companie înfiinţată în 1992, are în portofoliu aproximativ 100 de sortimente de mezeluri, produsele fiind dedicate în principal segmentelor de piaţă mediu şi high. Compania Medeus are distribuţie proprie şi depozite în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov şi Arad.

Acţionarul principal al companiei Medeus este Daniel Marcu, directorul general al companiei. Acesta este şi acţionarul majoritar al companiei Goodies, cumpărată în urmă cu trei ani. Potrivit directorului comercial al companiei, bugetul alocat pentru participarea la Indagra a depăşit 50.000 de euro. Piaţa produselor procesate din carne este estimată la peste un miliard de euro (preţ la raft), principalii producători fiind CrisTim, Angst, Caroli, Tabco-Campofrio şi Aldis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb