Profit cu 22% mai mic pentru Raiffeisen Bank

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 august 2011

Profit cu 22% mai mic pentru Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank România a raportat, în primul semestru, un profit net de 39 milioane de euro, în scădere cu 22%, decât cel din perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii.

Rezultatul vine ca urmare a modificărilor fiscale şi a creşterii moderate a costurilor cu provizioanele.

Valoarea totală a activelor băncii a ajuns la 5,17 miliarde euro, în prima jumătate a anului, în creştere cu 13%, faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Volumul total al creditelor a urcat la 3,33 miliarde de euro, în perioada analizată, cu 23% peste nivelul înregistrat în primele şase luni ale anului trecut. Depozitele au crescut cu 4%, până la 3,56 miliarde de euro. În consecinţă, raportul credite/depozite este de 93%.

Pe segmentul corporate, portofoliul de credite a crescut cu 24%, în timp de depozitele au rămas la acelaşi nivel. Pe segementul retail, în ciuda cererii scăzute, creditele au avansat cu 23%, iar depozitele au urcat cu 5%.

Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, este mulţumit de rezultatul obţinut de instituţia pe care o conduce.

Domnia sa a declarat: "Am încheiat prima jumătate a anului cu un rezultat foarte bun dată fiind revenirea economică lentă şi condiţiile dificile de piaţă. Creşterea eficienţei şi îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţii noştri vor rămâne priorităţile noastre şi în lunile următoare".

Veniturile din dobânzi s-au majorat cu 6%, în perioada ianuarie-iunie, ajungând la 115 milioane de euro, datorită calităţii şi dinamicii pozitive a potofoliului de credite retail şi corporate. În schimb veniturile nete din comisioane au scăzut cu 4%, la 87 milioane euro.

Rata solvabilităţii băncii (inclusiv profitul) a fost de 11,4% la sfârşitul primului semestru.

Cheltuielile nete cu provizioanele au crescut cu 13%, în prima jumătate a anului, la 26 milioane de euro, într-un context dificil pentru activitatea de creditare, se arată în comunicat. Rata creditelor neperformante a scăzut de la 7,6%, în iunie 2010, la 6,9%, în primul semestru al anului.

Raportul cost/venituri a crescut de la 61%, cât era la jumătatea lui 2010 (şi 64,5% pentru întreg anul 2010) la 65%, în principal din cauza modificărilor de fiscalitate (creşterea TVA) şi a creşterii cu 50% a contribuţiei la fondul de garantare a depozitelor.

Activităţile de trezorerie şi capital au avut rezultate bune, în primul semestru al anului, contribuind cu 20% la rezultatul net al băncii, potrivit comunicatului.

Dimensiunea bazei de clienţi a Raiffeisen Bank România a rămas neschimbată faţă de iunie 2010, la aproape două milioane, dintre care aproape 100.000 IMM-uri şi 8.000 de clienţi corporate. La sfârşitul semestrului întâi, instituţia de credit cuprindea 542 de unităţi, faţă de cele 539 de la finalul lui iunie 2010. Banca avea 5.938 angajaţi, la sfârşitul lunii iunie anul curent, în creştere faţă de 5.906, la finele semestrului unu al anului precedent.

Cifrele raportate de Raiffeisen Bank România sunt în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate (IFRS). Cifrele se referă exclusiv la rezultatele anunţate de Raiffeisen Bank şi pot fi diferite de cele pe care le va anunţa Raiffeisen Bank International AG (RBI) referitor la operaţiunile sale pe piaţa din ţara noastră, atunci când va publica raportul său pentru primul semestru al anului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb