Profit mai mic pentru CEZ din cauza parcului eolian din România

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 august 2014

Profit mai mic pentru CEZ din cauza parcului eolian din România

Grupul ceh CEZ a anunţat, ieri, că profitul i-a scăzut cu 32% în trimestrul II din acest an, în principal din cauza scăderii preţului electricităţii din regiune şi a reducerii veniturilor la parcul eolian din România.

"Declinul câştigurilor reflectă înrăutăţirea condiţiilor în sectorul energetic european, scăderea preţului electricităţii şi iarna extrem de blândă", a declarat directorul general al grupului Daniel Benes, care nu întrevede şanse de apreciere a tarifelor pentru energie în viitorul apropiat.

Potrivit Bloomberg, în perioada menţionată, profitul net al CEZ s-a diminuat la 7,3 miliarde de coroane (351 milioane de dolari), de la 10,7 miliarde de coroane în perioada similară din 2013, în timp ce analiştii se aşteptau la 7,5 miliarde de coroane. Guvernul ceh deţine 70% din acţiunile CEZ. Veniturile au înregistrat un declin de 9%, la 48,5 miliarde de coroane.

Ţara noastră a redus, începând de anul trecut, sprijinul pentru proiectele de producere a energiei din surse regenerabile. CEZ operează un parc eolian de 600 MW instalaţi în Dobrogea (Fântânele-Cogealac). În primăvara acestui an, CEZ a anunţat că analizează oportunitatea vânzării unei participaţii minoritare din parcul eolian , dar la începutul acestei luni conducerea CEZ România a spus că societatea a renunţat la această idee, menţionând: "Considerăm că, pe termen mediu, va exista un echilibru pe piaţa de regenerabile, în ceea ce priveşte schema de ajutor de stat".

CEZ nu este interesat să cumpere activele Enel din România (distribuţie şi furnizare de electricitate), dar analizează posibilitatea preluării activelor de producţie ale grupului italian din Slovacia.

CEZ România a încheiat anul 2013 cu un profit net de 220,1 milioane lei, respectiv o creştere de 31 milioane lei faţă de 2012. Majorarea a fost datorată activităţii de producţie de energie eoliană după încheierea lucrărilor de construcţie a Parcului Eolian CEZ, potrivit companiei.

CEZ activează în ţara noastră şi în domeniul distribuţiei şi furnizării electricităţii în zona Olteniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb