Producătorul de aluminiu Alro Slatina, listat la Bursa de Valori Bucureşti, a afişat pe primul trimestru din 2007 un profit net de 159,3 milioane lei (47,5 milioane euro), cu 72,5% peste cel din intervalul similar din 2006, pe fondul creşterii veniturilor din exploatare, a informat, ieri, compania, citată de NewsIn. În primele trei luni ale anului trecut, Alro a înregistrat un profit net de 92,4 milioane lei. În perioada ianuarie-martie 2007, veniturile din exploatare ale Alro au fost de 575 milioane lei, în creştere cu 12% faţă de perioada echivalentă din 2006, când veniturile din exploatare au atins 514,1 milioane lei. În primul trimestru al acestui an, cifra de afaceri a companiei a fost de 594,6 milioane lei (177,2 milioane euro), cu 3,3% mai mare decât în intervalul similar din 2006, când afacerile au fost de 575,6 milioane lei.
Alro Slatina estimează o scădere a profitului pentru anul în curs, până la 135,57 milioane dolari, cu 8,8% mai mic decât în anul anterior. Compania prevede în 2007 o cifră de afaceri de 741,68 milioane dolari, în scădere cu 13,6% faţă afacerile din 2006.