Profitul net al Hidroelectrica a crescut anul trecut cu 24%, la 65,11 milioane lei, iar cifra de afaceri cu 18,5%, faţă de rezultatele obţinute de companie în 2007, potrivit NewsIn.
"Cifra de afaceri în 2008 a fost de 2.443.547.786 lei, în creştere cu 18,5% faţă de cifra de afaceri realizată în anul anterior, de 2.060.741.476 lei", potrivit datelor companiei.
De asemenea, profitul net a crescut cu 24%, de la 52,58 milioane lei, în 2007, la 65,11 milioane lei, în 2008.
"Am avut rezultate în creştere, pentru că au fost puse în funcţiune câteva capacităţi de producţie, au fost făcute ajustări ale preţurilor către beneficiari şi am dat o mai mare atenţie costurilor. Dacă profitul net pare mai mic, comparativ cu cel al altor companii din domeniu, este pentru că noi am folosit din bani şi pentru investiţii", a precizat directorul general al companiei, Mihai David.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei. Compania are peste 5.000 angajaţi.
Hidroelectrica a acoperit anul trecut 26% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile. Compania administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.