Profitul Teraplast, în creştere cu 21%

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 noiembrie 2014

Teraplast (TRP), producător român de sisteme în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor, a obţinut în primele nouă luni din 2014 un profit net de 5,81 milioane lei, faţă de 4,78 milioane lei în aceeaşi perioadă din 2013, potrivit unui comunicat al companiei.

Reprezentanţii TRP precizează că majorarea cu 21% a rezultatului net a fost susţinută pe de o parte de activitatea operaţională şi strategia de poziţionare adoptată, iar pe de altă parte de îmbunătăţirea rezultatului financiar; "Acesta din urmă a fost mai bun cu aproximativ 46% în perioada ianuarie-septembrie 2014, faţă de perioada similară din 2013, pe fondul reducerii cheltuielilor cu dobânzile, ca urmare a diminuării valorii datoriilor şi ca urmare a renegocierii contractelor de credit existente, dar şi pe fondul scăderii cheltuielilor cu diferenţele de curs valutar".

Cifra de afaceri a înregistrat, în primele nouă luni din 2014, o uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 174,89 milioane lei, la 175,59 milioane lei.

Comunicatul Teraplast arată: "Evoluţia cifrei de afaceri a fost susţinută de noile politici comerciale, în timp ce contextul pieţei construcţiilor a avut un impact negativ. Conform INS, în primele nouă luni ale anului, volumul lucrărilor de construcţii s-a redus cu peste 10%, faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, iar volumul construcţiilor inginereşti a scăzut cu peste 28%".

În perioada analizată, datoriile companiei către instituţiile de credit s-au diminuat cu 17%, faţă de primele nouă luni din 2013. În structură, datoriile pe termen lung sunt mai mici cu 3,49 milioane lei, faţă de primele nouă luni ale anului trecut, iar valoarea datoriilor pe termen scurt este redusă cu 5,85 milioane lei.

În perioada ianuarie-septembrie, societatea a realizat investiţii de 5,53 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb