PROGRAMATĂ INIŢIAL IERI, SpaceX a anulat lansarea rachetei Falcon 9 din cauza vremii

Adi Iacob
Internaţional / 9 ianuarie 2017

Lansarea rachetei Falcon 9 a companiei de explorare spaţială Space Exploration Technologies Corporation (cunoscută ca SpaceX), condusă de Elon Musk, a fost amânată, din nou, din cauza vremii.

Lansarea a fost prima oară programată pentru a avea loc pe data de 8 ianuarie, însă fost amânată pentru data de 9 ianuarie din cauza lipsei aprobării de la Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) din Statele Unite ale Americii, iar duminica, cu o zi înainte de lansare, a fost reprogramată la data de 14 ianuarie, din cauza vânturilor puternice şi a ploilor de la site-ul său de lansare din California - Baza Vandenberg Air Force, informează Yahoo News.

Racheta va transporta în spaţiu zece sateliţi pentru compania de comunicaţii Iridium.

Evenimentul va încheia un decalaj de patru luni şi jumătate a operaţiunilor de lansare a SpaceX. Compania a anulat toate planurile de lansare aflate în aşteptare pe data de 1 septembrie, când o explozie a distrus una dintre rachetele Falcon 9 şi satelitul de comunicaţii Amos-6, construit de operatorul israelian de comunicaţii prin satelit Spacecom pentru Facebook, în valoare de 200 milioane de dolari.

Matt Desch, CEO al companiei Iridium, a declarat: "Echipa Iridium a aşteaptat cu nerăbdare ziua lansării, iar acum suntem tot mai nerăbdători să trimitem primii zece sateliţi Iridium NEXT pe orbită".

Sateliţii sunt proiectaţi pentru a creşte viteza şi lăţimea de bandă a companiei Iridium, relatează CNN. Fiecare satelit va găzdui, de asemenea, un sistem de supraveghere a aeronavelor făcut de către compania de urmărire a zborurilor - Aireon.

În urma exploziei din luna septembrie, SpaceX, NASA, FAA, Forţele Aeriene SUA şi Consiliul Naţional de Siguranţă a Transporturilor au început o investigaţie pentru a stabili cauza exploziei. Săptămâna trecută, SpaceX a declarat că ancheta s-a concluzionat, şi a dat vina pe un vas sub presiune situat în rezervorul de oxigen superior al rachetei.

Potrivit CNN, oficialii FAA au declarat vineri că "au acceptat raportul investigaţiei şi au închis cazul".

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb