Programul Casa Eficientă Energetic mai are fonduri disponibile

J.P.
Miscellanea / 3 noiembrie 2020

Programul Casa Eficientă Energetic mai are fonduri disponibile

Programul "Casa Eficienta Energetic", derulat de Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Fondului pentru Mediu, are încă fonduri disponibile, iar doritorii pot aplica în continuare pentru a creşte performanţa energetică a locuinţelor, conform unui comunicat trimis redacţiei.

ROCKWOOL Romania arată că termoizolarea casei cu ajutorul acestui produs aduce beneficii care ţin nu doar de reduceri semnificative ale facturilor la energie, ci şi siguranţă crescută la incendiu, confort acustic sporit şi un climat sănătos în interiorul locuinţei.

Florin Popescu, Business Unit Director, ROCKWOOL Balkans: "Cei care aleg să îşi izoleze casa cu vată minerală bazaltică pot vedea încă de la început reduceri de 70% ale facturilor pentru încălzirea şi răcirea locuinţei. Investiţia iniţială se recuperează în câţiva ani, mai ales în condiţiile în care statul susţine financiar 60% din efort, iar produsele ROCKWOOL sunt accesibile, întrucât avem o fabrică de vată minerală bazaltică lângă Ploieşti, o investiţie de 50 de milioane de euro."

"Un aspect chiar mai important decât economia de bani la facturile de întreţinere este nivelul crescut de siguranţă la incendiu pe care îl are o casă anvelopată cu vata minerală bazaltică, ceea ce înseamnă un plus de grijă pentru noi şi familiile noastre în faţă focului. Vata ROCKWOOL nu arde şi se încadrează în clasa A de reacţie la foc, cea mai ridicată, adică este incombustibilă, nu arde şi se topeşte la peste 1000°C. De asemenea, vata permite pereţilor să "respire", ceea ce împiedică formarea mucegaiului şi contribuie la crearea unui climat sănătos în interiorul locuinţei", a adăugat directorului companiei daneze.

În România sunt aproximativ 8,2 mil. locuinţe, distribuite în 5,1 mil. clădiri. În zona urbană, 72% din locuinţe sunt în clădiri de tip bloc, în timp ce în zona rurală 94,5% din locuinţe sunt case unifamiliale. Acestea din urmă reprezintă nu mai puţin de 98% din fondul rezidenţial, în vreme ce 37% din locuinţele din România sunt concentrate în doar 2% dintre clădirile rezidenţiale (blocuri de locuit). Suprafaţa locuibilă totală a crescut continuu în România, de la 270 mil. m2 în anul 2000 la 425 mil. m2 în 2016.

Grupul danez ROCKWOOL susţine programul "Casa Eficienta Energetic" şi vine în întâmpinarea clienţilor cu sisteme care pe lângă eficienţa energetică, oferă siguranţă maximă la incendiu, durabilitate şi izolare acustică.

Programul "Casa Eficientă Energetic" este primul program guvernamental de finanţare a creşterii eficienţei energetice a caselor unifamiliale, ce îşi propune să sprijine proprietarii de case cu sume de până la 15.000 de euro. Proprietarii de case interesaţi de programul Casa Eficientă Energetic va trebui să depună online o cerere pentru prima energetică însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei care urmează a fi renovată. Imediat dupa acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare. Asta înseamnă că au la dispoziţie 60 de zile pentru a veni cu tot dosarul investiţiei. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb