Un proiect cu o valoare de 4 milioane de lei ce vizează investiţii ample la secţia neonatologie a Spitalului Judeţean Galaţi a fost declarat căştigător şi va primi finanţare de la Ministerul Sănătăţii. Potrivit Consiliului Judeţean, banii vor fi cheltuiţi pentru dotarea terapiei intensive a secţiei care tratează bebeluşii născuţi la Spitalul Judeţean şi nu numai.
"Proiectul Consiliului Judeţean, cu o valoare de peste 4 milioane de lei, a fost declarat câştigător, astfel că în cel mai scurt timp vom semna contractul de finanţare şi vom demara procedurile de achiziţie publică a echipamentelor medicale. Vor fi achiziţionate aparate de ventilaţie mecanică şi ventilatoare, incubatoare, monitoare funcţii vitale, pompe de perfuzie şi injectomate. De asemenea, secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean va fi dotată şi cu kituri medicale pentru screeningul unor afecţiuni medicale des întâlnite la nou-născuţi, adică malformaţiile congenitale cardiace şi retinopatia la bebeluşii născuţi prematur", a spus Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Anul trecut, 372 de nou-născuţi au fost internaţi în cadrul compartimentului de terapie intensivă neonatală.
Se fac investiţii şi la parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean Galaţi. Recent, Consiliul Judeţean Galaţi a publicat noi fotografii şi date privind stadiul lucrărilor.
"Se toarnă fără întrerupere beton la noul etaj al parcării supraetajate. Astfel, se vor turna aproape 300 de metri cubi de beton, ceea ce înseamnă peste 30 de maşini de transport beton. Deja s-au montat peste 1600 de elemente metalice, adică peste 350 de tone de fier", a scris, recent, pe Facebook, preşedintele Costel Fotea.
Parcarea supraetajată este extinsă cu încă un etaj, adică alte 150 de locuri de parcare, astfel că, la final, parcarea va avea 460 de locuri. Mai mult, pe acoperişul parcării vom amenaja şi un heliport pentru elicopterul SMURD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2023, 16:36)
sa vedem de unde faceti rost de medici...