• Un contract este finanţat prin POS Mediu, iar celălalt este finanţat prin PNDI
Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a semnat ieri, contractul POS Mediu de finanţare pentru "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj". Proiectul presupune inves-tiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă potabilă, precum şi în sistemul de colectare a apelor uzate.
Ministrul László Borbély a declarat: "Contractul pe care îl semnăm astăzi (n.r. ieri) are o valoare de 150.281.399 euro fără TVA, fiind cel de-al doilea ca sumă, semnat prin POS Mediu, după proiectul pentru Cluj. În momentul de faţă, POS Mediu este pe primul loc din Europa în ceea ce priveşte valoarea contractelor semnate. Am depăşit suma de 6 miliarde de euro, aceşti bani fiind alocaţi nu numai pentru proiecte de apă ci şi pentru managementul deşeurilor, reabilitarea CET-urilor, proiecte pentru prevenirea inundaţiilor şi biodiversitate. În ceea ce priveşte contractarea, am atins un procent de 143% faţă de ce ne-am propus, dar nu putem spune acelaşi lucru despre absorbţia fondurilor. Pentru a remedia această problemă, care este în responsabilitatea beneficiarilor, am înăsprit unele prevederi privind prefinanţarea, aceasta fiind acum etapizată. POS Mediu are în acest moment 370 de milioane de euro pentru prefinanţare, dar sunt rambursaţi aproximativ 150 milioane de euro. Cu toate aces-tea ultimele luni au fost benefice şi sperăm să mărim ritmul".
Ministrul Mediului şi Pădurilor a subliniat faptul că "este foarte important şi cum implementează beneficiarii aceste programe deoarece ei sunt responsabili de punerea în practică a proiectelor. Responsabilitatea MMP este aceea de a încheia contractele şi de a aloca fondurile necesare".
Proiectul "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj" va fi implementat pentru aglomerările Craiova, Filiaşi, Calafat - Ciupercenii Vechi, Băileşti -Poiana Mare, Segarcea şi Dăbuleni - Călăraşi - Bechet, respectiv pentru următoarele unităţi administrativ - teritoriale: Craiova, Băileşti, Calafat, Bechet, Dăbuleni, Filiaşi, Segarcea, Călăraşi, Poiana Mare, de către Operatorul Regional "S.C. Compania de Apă Oltenia S.A.". Beneficiarii proiectului vor fi aproximativ 389.600 locuitori.
Totodată, în prezenţa ministrului László Borbély a fost semnat şi Contractul pentru achiziţia publică de prestări servicii şi execuţie de lucrări pentru obiectivele de investiţii din Bazinul Hidrografic Crişuri, acesta fiind primul contract de finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii pe componenta gestionată de MMP. Laszlo Borbely a adăugat: "PNDI este un concept nou, iar MMP ges-tionează două dintre componentele sale. Este vorba de realizarea de sis-teme de alimentare cu apă şi canalizare, ce are prevăzută suma de 1,3 miliarde de lei şi de componenta privind prevenirea inundaţiilor, ce are prevăzută suma de 2,4 miliarde de lei, pentru cele 11 bazine hidrografice ale ţării. În 2010 şi 2011 s-au alocat cele mai multe fonduri pentru prevenirea inundaţiilor. Am alocat cele mai importante sume de până acum, acestea provenind nu numai de la bugetul de stat ci şi de la Fondul pentru Mediu. Anul trecut au fost alocate 900 milioane de lei pentru prevenirea inundaţiilor, anul acesta suma fiind aproximativ aceeaşi. Din 2012, fondurile pentru acest domeniu vor creşte în mod spectaculos, venind fonduri de peste 300 de milioane de euro de la Uniunea Europeană sumă care se va adăuga la cele 2,4 miliarde de lei din PNDI. Proiectul, cu o valoare de 43 milioane de euro, reprezintă primul contract de finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii pe componenta gestionată de MMP. Sper că vor urma şi alte proiecte cel puţin la fel de importante".