PRONUNŢAREA ÎN CAZUL DESCHIS DE ASOCIAŢIA PARAKLETOS ÎMPOTRIVA A NOUĂ BĂNCI - AMÂNATĂ Piperea: "Băncile îl fac mincinos pe Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 ianuarie 2017

Piperea: "Băncile îl fac mincinos pe Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu"

Piperea: "Afirmând că nu era posibilă preconizarea evoluţiei cursului CHF, băncile îl fac mincinos pe însuşi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, ce susţine că a spus, încă de dinainte de 2008, că francul elveţian este o monedă periculoasă"

BNR, în 2006: Atenţie la creditele în monede "exotice"

Tribunalul Bucureşti a amânat pentru două săptămâni pronunţarea în cazul procesului deschis de Asociaţia Parakletos împotriva a nouă bănci, prin care se cere eliminarea practicilor considerate înşelătoare din contractele de credit în franci elveţieni (CHF) şi a efectelor pe care acestea le au asupra consumatorilor.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, preşedintele Parakletos, amânarea pronunţării se datorează volumului mare de informaţii pe care le conţine dosarul, dar şi solicitării făcute de reprezentanţii băncilor, care au insistat să li se acorde un termen pentru a putea depune concluziile scrise.

Specialistul ne-a declarat: "Apărătorii instituţiilor financiare au susţinut în continuare că, dacă s-ar dispune eliminarea practicilor considerate înşelătoare, atunci s-ar interveni în contracte şi acestea ar fi modificate, în condiţiile în care legea în vigoare vorbeşte atât de stoparea, cât şi de combaterea acestui tip de practici.

Ceea ce mi se pare cel mai grav, însă, este că băncile susţin că nu puteau să prevadă evoluţia cursului CHF. Acest lucru mă duce cu gândul la trei aspecte. În primul rând întreb: «Dacă ele nu nu puteau să prevadă cum va evolua francul elveţian, atunci cum pretind că oamenii care s-au împrumutat în această monedă ar fi trebuit să ştie ce semnează?» În al doilea rând, dacă nu aveau cum să estimeze cursul CHF, atunci sunt profesionişti neprofesionişti. Este ceea ce am spus şi la proces. Şi cel mai grav este că, afirmând că nu era posibilă preconizarea evoluţiei cursului CHF, băncile îl fac mincinos pe însuşi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, ce susţine că a spus încă din 2008, şi chiar mai devreme de acel an, că francul elveţian este o monedă periculoasă".

Domnul Piperea ne-a mai spus că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), care este intervenient în dosar, a fost "foarte prezentă", ieri, în cazul procesului.

Acesta este unul colectiv, iar cele nouă bănci reclamate sunt Banca Transilvania, Bancpost, Piraeus Bank România, Banca Românească, Credit Europe Ipotecar IFN, Otp Bank România, Garanti Bank, Raiffeisen Bank, Credit Europe Ipotecar - sediul profesional.

Banca Naţională a României (BNR) fusese şi ea acţionată în judecată, în acelaşi dosar, dar instanţa a eliminat Banca Centrală din această cauză. De altfel, eliminarea BNR din respectiva cauză procesuală a fost singura dintre excepţiile ridicate de bănci care a fost aprobată de instanţă, restul fiind respinse.

Printre practicile considerate înşelătoare invocate în dosarul din justiţie se numără vânzarea creditelor în moneda elveţiană (CHF) "unei nişe restrânse de persoane", după cum ne-a spus avocatul Piperea.

Între timp, lista sentinţelor de îngheţare a cursului CHF/leu creşte, până acum fiind pronunţate 193 de astfel de decizii, dintre care 74 sunt definitive, iar 119 - pe fond, potrivit informaţiilor disponibile.

Cele 74 de procese finalizate cu sentinţe definitive pe îngheţarea francului elveţian au fost câştigate de clienţi împotriva următoarelor bănci: Bancpost (24), Piraeus Bank (13), OTP Bank (10), Credit Europe Bank (8), Volksbank (8), Banca Românească (5), Raiffeisen Bnak (6). Restul de 119 decizii pe fond privesc Bancpost (28), OTP Bank (23), Piraeus Bank (22), Volksbank (16), Raiffeisen (15), Banca Românească (8), Credit Europe Bank (6), Millenium Bank (1).

Citiţi, mai jos, opinii din piaţa bancară referitoarea la creditele în franci elveţieni, în perioada în care acestea au fost acordate:

Interviu România Liberă, 4 ianuarie 2008

Isarescu: "Este o îngrijorare în toată Europa legată de aceste credite în franci elveţieni sau yeni japonezi"

Reporter: Sunt foarte populare aşa-numitele credite exotice, împrumuturi luate în franci elveţieni sau yeni japonezi.

Mugur Isărescu: Ele ar fi şi mai periculoase şi este o îngrijorare în toată Europa legată de aceste credite în franci elveţieni sau yeni japonezi. Să ştiţi că au loc schimburi de opinii între băncile centrale privind metode pentru a descuraja aceste credite în monede exotice.

.............

Hotnews, 1 iulie 2008

Fostul preşedinte al BCR: Creditarea în franci elveţieni este o activitate iresponsabilă în România

BCR a refuzat să ofere credite în franci elveţieni pentru că este o activitate iresponsabilă în Romania, a declarat fostul preşedinte executiv al instituţiei, Manfred Wimmer (...).

Wimmer a arătat că BCR a pierdut din cota de piaţă pentru că nu a agreat tranzacţiile cu grad ridicat de risc, aşa cum sunt împrumuturile pentru municipalităţi şi creditele în franci elveţieni.

............

Bank News, 20 mai 2008

Viceguvernatorul BNR, Cristian Popa: "Ar fi de dorit ca băncile să renunţe singure să mai acorde credite în franci"

Stepic, Raiffeisen: "Am vrea să renunţăm să acordăm credite în franci elveţieni în România, dar atâta timp cât ceilalţi o fac, nu putem să ne scoatem singuri de pe piaţă"

Banca Naţională a României (BNR) nu poate să interzică băncilor comerciale să dea credite în franci elveţieni, care se pot dovedi scumpe pe termen lung, însă ar fi de dorit ca băncile să renunţe singure să le mai acorde, a declarat viceguvernatorul BNR, Cristian Popa. "Francul elveţian poate fi scump în timp, iar oamenii ar trebui să fie foarte prudenţi în privinţa aceasta", a spus Popa, la un seminar despre stabilitate financiară organizat în cadrul reuniunii BERD de la Kiev. (...) Oficialul BNR a menţionat că, în cazul în care banca centrală ar lua măsuri administrative care să limiteze creditele în "monede exotice" precum francul elveţian, băncile din alte state membre ale Uniunii Europene ar putea oricând să acorde astfel de credite prin deschiderea unor simple birouri locale.

Herbert Stepic, director executiv al Raiffeisen Internaţional şi vicepreşedinte al RZB, a cărei subsidiară din România acordă credite în franci elveţieni, crede, însă, că BNR ar trebui să ia măsuri administrative de limitare a creditelor în monede exotice, deoarece altfel este suficient ca o singură banca să le acorde, pentru ca piaţa să oblige şi alte bănci să facă la fel. "Am vrea să renunţăm să acordăm credite în franci elveţieni în România, dar atâta timp cât ceilalţi o fac, nu putem să ne scoatem singuri de pe piaţă", a spus Stepic, la acelaşi seminar.

(...) Popa a explicat că BNR avertizează asupra riscurilor mai mari la care se expun băncile care acordă credite în valută şi mai ales în "monede exotice", dar instituţiile de credit trebuie să-şi minimizeze singure astfel de riscuri.

..........

NewsIn, 7 februarie 2008

Isărescu vrea mai puţine credite în monede exotice

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat că măsurile luate direct şi indirect de BNR vor avea ca efect scumpirea împrumuturilor şi a cerut mai multă prudenţă în acordarea de credite exotice, precum francul elveţian, deoarece aduc riscuri suplimentare de neplată din partea clienţilor.

(...)

În privinţa creditelor în monede exotice, precum francul elveţian sau yenul, Isărescu a avertizat că multe persoane nu cunosc riscurile la care se expun, luând credite în monede cu randamente mai mici în prezent."Francul elveţian este în mod tradiţional o monedă de refugiu", în care fac plasamente investitorii în perioade tulburi, întărindu-l, a explicat Isărescu. Or, întărirea francului faţă de leu scumpeşte creditele luate în aceste monede şi sporesc riscurile de nerambursare. "Altfel, va trebui să luăm măsuri", a avertizat Isărescu, fără să dea detalii.

.............

Evenimentul Zilei, 15 noiembrie 2006

BNR: Atenţie la creditele în monede "exotice"

Viceguvernatorul băncii centrale, Cristian Popa, atenţionează populaţia să fie prudentă la contractarea de credite în monede "exotice", precum yenul sau francul elveţian, arătând că aceste împrumuturi oferă avantajul unui cost iluzoriu.

"Recomand prudenţă în ceea ce priveşte aceste valute, aşa-zise, exotice. Ecartul dintre dobânda la care băncile se finanţează şi dobânda oferită este la fel de mare că în cazul altor valute, însă comisioanele sunt mai mari", a afirmat Popa.

Oficialul atenţionează că riscurile pentru populaţie sunt mai ridicate decât în cazul contractării de împrumuturi în euro, de exemplu, întrucât nu există venituri şi economii în aceste monede pe piaţă internă. De asemenea, băncile au resurse limitate de valute exotice, a spus Popa.

............

05.09.2006, www.raiffeisen.ro

Raiffeisen Bank lansează credite ipotecare şi de nevoi personale în franci elveţieni

Bucureşti, 05.09 2006 - Începând din această săptămână, Raiffeisen Bank acordă credite în franci elveţieni pentru persoane fizice. (...)

"Acesta completare adusă ofertei de credite răspunde cerinţelor pieţei şi confirmă angajamentul băncii de găsi soluţiile de creditare optime şi cele mai eficiente pentru clienţii săi", a spus Răzvan Munteanu, vicepreşedintele Diviziei Retail a Raiffeisen Bank.

...............

Banii noştri, septembrie 2006

Preşedintele BRD, Patrick Gelin, avertizează că dobânda aparent avantajoasă la franci elveţieni nu trebuie să deruteze clientela. Împrumuturile în moneda elveţiană sunt accesibile clienţilor cu o bună capacitate de înţelegere a riscurilor asociate, cu un standard financiar ridicat şi stabil, capabil să absoarbă eventualele evoluţii nefavorabile de dobânda sau rate de schimb.

Opinia Cititorului ( 135 )

  1. O, nuuuu! Daca bancile nu au dreprate si Isarescu a zis din 2006 ca nu e bine sa iei credit in monede exotice inseamna ca consumatorii sunt niste lacomi care s-ai bagat la ce nu-si permiteau (adica nu se incadrau) din dorinta de a lua totusi un credit. Cine si-ar fi inchipuit asa ceva. Multumita Profesorului Piperea situatia e mult mai clara si speram ca judecatorii dupa ce vor citi asta vor stii cum sa trateze consumatorii bocitori ca nu i-a aparat statul de propria lacomie si prostie.

    Multumesc. 

    1. Isărescu a supravegheat escrocheriile bancare si a dat din gura pentru compensare.

      Simpla harneala il face escroc in acte. Neperformantele au urcat la cer sub supravegherea lui, ceea ce ar fi trebuit sa fie clasa medie s-a transformat in paria. 

      Profesorul Piperea a reamintit ca Isarescu a avertizat, cu subiect si predicat, inca din anul 2006 ca creditele CHF si in yeni sunt extrem de riscante.

      Cei care au ignorat avertizarile celei mai importante voci din Romania in ceea ce priveste bancile sunt cei carora nu le-a pasat de riscuri ci diar de beneficii. Singurul lucru care ii interesa pe speculanti in 2007 sau 2008 era sa puna mana pe un credit. Pentru asta au fost in stare chiar de acte criminale precum falsificarea de adeverinte de venit, mituirea unor evaluatori, luarea simultana de mai multe credite (asa numita metoda Robu). Au ignorat avertizarile lui Isarescu a concluzionat Profesorul Piperea. 

      Cu aceeasi adeverinta de venit - emisa de la locul de munca- nu poti lua o moneda, sau alta, dar poti lua numai CHF, la astia te incadrezi pentru suma ceruta, Ei nu, asta nu e prosteala, escrocherie si camata din partea profesionalistilor de la banci?

      Nu! E dobanda mai mica a monedei. La fel cum si acum daca unul vrea sa ia euro exista posibilitatea sa nu se incadreze, asa ca ia lei si ii schimba in euro. Mergand pe firul tau logic atunci si chfistii sunt niste mici escroci care au plescait din buze atunci 7 ani cat timp au avut dobanzi mai mici decat restul, iar acum urla sa ii ajute statul.

      Oricum creditele in lei sunt un dezastru, asta o spunea dom' profesor chiar acum o ora. Feriti-va de creditele in lei ca dom' profesor a zis ca sunt acid sulfuric !  

      Or fi fost lacomi si bocitori, dar agramat si prost est "decat" matale

      Da, dar agramatiamul nu e relevant in treaba asta. Da, ai dreptate, au fost si sunt lacomi si bocitori, tantalaule.

    Articolul are un titlu ce induce ideea ca isarescu chiar este mincinos fiindca ,vezi , bancile -credibile cum sunt- il dau de mincinos.De tot rahatul titlul ales ,dar oarecum de asteptat.

    1. Postarea ta induce ideea ca nu intelegi ce citesti!

    Piperea: "Afirmând că nu era posibilă preconizarea evoluţiei cursului CHF, băncile îl fac mincinos pe însuşi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, ce susţine că a spus, încă de dinainte de 2008, că francul elveţian este o monedă periculoasă"

    Nea Piperea confunda voit precautia cu prognoza. Atat de subtil incat pe o chestie d-asta citita in fuga sau de necunoscatori poate sa scoata lumea in strada. De aici pleaca totul. Masluiri de semantica si de argumente pentru pinguini. Nu ma indoiesc ca Piperea le face constient nu ca n-ar sti despre ce e vorba. Una e sa-ti iei umbrela la tine ca s-ar putea sa ploua, alta e sa stii ca o sa ploua. Si eventual intre ce ore. E bun. E si asta o arta. 

    1. Da "ai dreptate", si CCR-ul a dat motivarea pe DIP tot in urma unor rastalmaciri ale lui Piperea asa-i? Intr-adevar ce novici in ale justitiei au mai fost si astia. Sa inteleg ca va scuipati intre voi de nervi (voi bancherii) ca nu ati fost in stare sa aveti o aparare care sa va lase sa va faceti fura

      ciunile in contiunuare. Da uite ca mai exista si oameni corecti in tara asta, care sa dea cu voi de pamant.  

      Funie și sapun pentru Postacii bancari,rămân șomeri curând 😂

      Da,av.Piperea incearca pe toate caile sa-si incite sustinatorii si sa influenteze instanta.Atitudinea este cu recidiva.

      BNR,prin vocea Guvernatorului ei i-a avertizat repetat,la acea vreme,pe cei care s-au lacomit la credite temporar ieftine si avea cunostinta de ce spune.O dovedesc mai clar articolele de presa.

      Cu autoritatea pozitiei de presedinte de banca,de la vremea respectiva,am luat in considerare predictia si am decis ca BT sa nu ofere clientilor imprumuturi in Franci Elvetia. 

      Cam lipsit de logica ce sustii, d-le "director de banca". Deci pe de o parte nu ai lasat BT sa creditezze in CHF. Dar celor care au facut-o le tii partea , si de ce? Hai ca iti raspund: pt ca "saracii profesionisti" bancari nu aveau de unde sa stie ca in Australia si Noua Zeelanda s-a mai tras teapa asta , in schimb creditatii trebuiau sa stie. Ai o logica "stralucitoare". Doar atat poti? Daca vrei sa te cred....ar trebui sa stii si ca motivarea DIP de la CCR , care pune pret pe echilibarreea contractelor condamna exact aceasta lipsa de buna credinta a uneia dintre parti din contract. Or cine i-a oprit pe bancheri sa fie de buna credinta in ultimii 9 ani de cand au dat credite si au vazut ca s-au si sinucis oameni. Iti spun tot eu: lacomia aia care bancherii o tot arunca in fata unor oameni care de buna credinta si-au dorit o casa.

      Sincer nu stiu cum va mai rabda cel de sus ..... 

      Daca doriti sa discutam fara prejudecati dar cu argumente temeinice (morale si economice),aveti taria de caracter si iesiti din anonimat.Aveti coordonatele mele.

      Felicitari! BT a fost intotdeauna un exemplu de urmat. De ce nu au facut si celelalte banci la fel? S-au lacomit sa dea astfel de credite si i-au atras cum au stiu mai bine pe oameni, unii poate lacomi si ei, dar altii clar nestiutori si cu nevoi. Nu ei ar fi trebuit sa calculeze riscul!!

      Iata o decizie responsabila.

      Cred ca e important ce am scris acolo si nu cine sunt> Tot ce am scris poate fi verificat si dovedit. In schimbi ce scrii d-ta "domnule director" de banca "invocand" principiile morale si economice, sustii ca Piperea ar fi un mare mincinos. Asa o fi?Deci "marele mincinos" care sustii ca e Piperea, este exact acelasi " mincinos" care e autorul unei legi dinamitate de banci dar care a trecut toate testele inclusiv cel de la CCR. Victoria lui Piperea la CCR dovedeste cu adevarat ca nu numai ca nu e un mincinos, dar isi merita pe deplin "titlul" de HAIDUC, care bancile l-ar dori linsat. Si daca intre cei care fac legile Romaniei ar fi macar 10 ca el, d-ta nu ar mai trebui sa sustii o cauza, care nu iti apartine.....Mai mult nu doresc sa iti argumentez

      Victoria lui Piperea la CCR nu exista decat in mintea lui si a voastra. CCR a repus darea in plata in limitele articolului 1492 din Codul Civil. Ceea ce vroiau Piperea, Zamfir si Dan, adica sa mergeti sa puneti cheile pe masa bancii cand vreti voi, NU SE MAI POATE ! Dar mai e pana va treziti, din cate se vede.

      Bă Moise, ești jurnalist, sau, fost jurnaliști si doar atât înțelegi? Asta e tot ce poți? Deci am crezut pana acum, ca tu de fapt instiga si ești plătit. Dar in fapt tu ești chiar prost. Pai m-a cretinule, tu chiar crezi ca s-a dus o lupta pentru o lege care aibă grija de aia care au luat credite de milioane? Ești total pe dinafara, mare "jurnalist premiat". Sincer sa îți spun bancile meritau ca legea sa ii cuprindă si pe aia, pentru ca tot ele s-au bucurat când au creditat așa cum s-au bucurat când au dat credit fiecărui fraier care a vrut sa își ia o locuința. Dar tu nu ai cum sa înțelegi așa ceva, cu un caracter mai mult decât jegos, poți doar sa înțelegi prin prisma banilor care îți picura te miri de unde, si acolo slujești cu ochelarii de cal, specifici! Asta e, lumea te suporta si pe tine, sclavule!

      Bă Moise, ești jurnalist, sau, fost jurnaliști si doar atât înțelegi? Asta e tot ce poți? Deci am crezut pana acum, ca tu de fapt instiga si ești plătit. Dar in fapt tu ești chiar prost. Pai m-a cretinule, tu chiar crezi ca s-a dus o lupta pentru o lege care aibă grija de aia care au luat credite de milioane? Ești total pe dinafara, mare "jurnalist premiat". Sincer sa îți spun bancile meritau ca legea sa ii cuprindă si pe aia, pentru ca tot ele s-au bucurat când au creditat așa cum s-au bucurat când au dat credit fiecărui fraier care a vrut sa își ia o locuința. Dar tu nu ai cum sa înțelegi așa ceva, cu un caracter mai mult decât jegos, poți doar sa înțelegi prin prisma banilor care îți picura te miri de unde, si acolo slujești cu ochelarii de cal, specifici! Asta e, lumea te suporta si pe tine, sclavule!

    Piperea si raspandacii lui spuneau mai deunazi ca BNR nu a avertizat niciodata pitpalacu' care vroia sa faca imprumut de riscurile chf. Acuma ce sa vezi, se demonstreaza ca BNR a averrtizat lumea inca din 2006.

    [Fragment eliminat, conform regulamentului.] se incurca in minciuni pe zi ce trece mai mult ! 

    1. BNR nu trebuia sa avertizeze....BNR trebuia sa interzica...pt ca de aia "pitpalacii" ii platesc salariu ala "justificat". Dar impresia lui e ca salariu lui e platit de banci...chiar daca nu e asa....dar daca bancle nu pot plati salariul lui "Mugu" macar sa ii cumpere vinul , ca se pare ca se pricepe si la vin nu numai la CHF....

      Isarescu trebuia sa interzica aceste produse toxice!!! Asa cum a facut-o mai tarziu!! Doar ca fost mult prea tarziu!!

      Nu trebuia sa interzica nimic, nu e voie sa interzici un credit.

      Si nu exista "produse toxice". Singurul lucru toxic e prostia si lacomia. Ticalosia in cazul tau. 

      Ok am inteles asta....in cazul asta ar trebui sa devii consilierul lui Isarescu care a interzis totusi aceste credite mai tarziu, asta dupa ce bancile si-au facut plinul, si au si sters aceste credite din evidente... pt ca se pare ca Isarescu a avut un moment de ratacire cand a facut-o, dupa logica ta....dar daca esti din echipa lui e scuzabil, faci parte dintre cei care cam uita cum e treaba asta cu creditele...pai na e si el om .mai uita omu..nu-l putem condamna ca mai confunda numele bancilor , pt ca pt el Isarescu , nu e important numele bancilor, ci pt el cand spui banca indiferent de nume, reprezinta ceva ce trebuie aparat cu orice pret..

      E doar o minciuna vehiculata des ca sunt interzise crefitele in franci. Faptul ca minciuna e zisa des de oameni care nu stiu ce vorbesc nu o transforma in adevar.

      Chiar as vrea sa indici vreo decizie sau nirma sau lege sau regulament care interzice creditele in CHF. Nu o sa poti si o sa fie inca o dovada ca minti si incerci sa manipulezi pe cei care se lasa influentati. 

      Problema ta si a mustaciosului e ca nu intelegeti deloc, dar absolut deloc, lumea actuala.  

      Deci sa inteleg ca si cei de la CCR si-au lasat mustata? Din ce scrii vad ca vi-ati pierdut directia rau de tot. CCR-ul va pus la punct , incercati sa veniti cu picioarele pe pamant....

      Aici discutam despre faptul ca toata lumea si-a dat seama ca bancile au luat de la oameni bani in mod abuziv, si asta va roade ca nu veti mai putea jecmani, pt ca lumea si-a dat seama...Pt bani trebuie sa muncesti intr-o lume normala, nu e normal sa-i obtii prin semnaturi obtinute pe hartii scrise cu litere "microscopice" 

      In revarsarea asta de ura lacoma ai indicat vreo lege sau o norma prin care sunt interzise creditele CGF? Ca nu reusesc sa o vad. Poate a fost cenzurat raspunsul sau, daca nu, inseamna ca nu exista si de fapt arunci cu minciuni in cei care te asculta.

      Isarescu e pus acolo sa ia decizii nu sa spuna starea vremii. In 2006 a iesit sa spuna ca CHF e periculos, dar pe alte canale spunea ca Romania e pe trend ascendent economic si va fi mult timp, previzionand ca euro va ajunge la cota de sub 3 lei, deci pe de o parte spunea ca francul e periculos dar pe de alta parte spunea ca nu exista nici o criza, asta in timp ce in afara Romaniei se declansa iadul economic, Normal ca sustinea prostiile alea , care pot fi verificate, vizavi de "minciuna" si oare ce o insemna asta cand gura lui Isarescu spune ca e stabilitate , oamenii se imprumutau , ori exact asta era tinta lui Mugurel, boomul economic trebuia alimentat cu bani, si au gasit fraierii care au luat credite in CHF, Nu s-au gandit sa ia masuri sa finanteze economia in mod sanatios, in schimb au aruncat fumigene in spatiu public. Cam pt asta e platit stimabilul Isarescu....

      Bun, hai sa o luam altfel. Creditele in CHF sunt rele, sunt interzise, dau in cap la oameni, "ie bagaboante". Am inteles. Si atunci ce vreti fratilor, conversie? Pai, creditele in lei sunt si mai rele. Sunt otrava, vitriol, trinitrotoluen.

      Asa spunea marele monument in drept, marele fauritor de legi si garant al dreptatii Piperea din Singureni. Nu sunt 2 saptamani de cand dom' profesor avocat, doctor in Drept, ii scria lui Grindeanu ca imprumuturile in lei sunt, citez:"bomba cu ceas". La fel claxona si subteranul ala pe care voi il tineti de sef de grup. Si atunci? De ce vreti sa luati alte otravuri fratiori?  

      Hai sa ne facem ca nu intelegi despre ce discutam.....ti-am mai spus pt ca sa castigi bani trebuie sa faci ceva in schimb , nu sa te nasti , cu stea in frunte.....cinismul vostru persista, chiar si acum...nu ma steptam safie altfel...dar se pare ca totusi , exista cne sa va puna la punct .... si probabil ca papusa lui e toata intepata de voi...dar se pare ca nu nu va mai iese nici asta

      Auzi, da tu chiar n-ai nici o vina ca ai luat creditul in CHF? Toata lumea e de vina de la guvern, bnr, presedinte, bancheri, anpc, etc numai tu esti ca o floricica. Sute de mii de romani au acceptat sa plateasca dobanzi mai mari la euro sau lei cu toate ca se incadrau si la CHF si primeau bani mai multi numai tu saracutul ai fost pacalit si tras pe sfoara.

      Decizia CCR adduce legea la normalitate, elimina bunul plac al imprumutatului si o aplica doar celor care nu mai pot plati. In plus, dezechilibrarea se refera si la creditor daca acesta nu putea prevedea evolutia cursului valutar si daca pretul imobilului a scazut mult sub valoarea creditului... Este o schimbare de esenta, cum spune dl.av. Cuculis.

      Bun, sa inteleg ca de asta ati atacat-o pt ca va nemultumea faptul ca imprumutatii erau asupriti, si nu aveati mijloace sa echilibrati contractul....ipocriti si cinici...cam despre asta vorbim....in momentu asta daca ati vrea sa mai aveti un gram de credibiltate , cum am zis, ar trebui sa va uitati atent in oglinda lui D-zeu,dar in cazul celor ca voi acesta are alt nume...

      Bineinteles ca au o vina. Banca a vandut un produs pe care creditacul putea sa il accepte sau nu. Dar unii s-au aruncat la credite mari si au luat chf pentru ca altfel carabaneau mai putin(Vezi cazul FIlomela) si nu isi mai puteau cumpara casa visurilor si ajungeau Doamne fereste in 3 camere sau in vreun cartier marginas.

      Ca sa nu mai vorbesc de cate unii care nu se incadrau deloc si care au facut orice ca sa ia banii, de la credite in cascada pana la adeverinte de salariu modificate la aburi.

      Cand sa se uite in oglinda lui D-zeu? Duminica sau sambata?

      moiseeeeeee,tā oftici ca tu ai luat euro?

      ofticateeeeeeeee....... esti liber!: )))))))))))

      da ti drumu' la ofticā,ca de altceva nu esti capabil,premiatule de la Poarta alba : ))))))))) 

      Unde ai vazut tu avertizarea Isarescului din 2006??? ca vad doar un vice care a declarat NIMIC; Isarescu a inceput early 2008 timid ai a sfasit in noiembrie vehement ATAT. in rest CHIAR EL A LUAT DE LA VOLKSBANK credit IN CHF in 2007 PENTRU CA ERA CREDITAREA MOARTA SI A DAT UN SEMNAL (mai bine nu-l dadea). asta e realitatea ce tot o dati cu 2006, ca asa si SOVIANI si ISAR SI CRISTOIU SI NISTORESCU SI ALTII au scris cu frica despre creditatrea iresponsabila practicata in Romania; Ca sa nu mai zic de precedentul pe CHF din FRATNA anilot 70 de atunci vine TERMENUL DE GENOCID BANCAR. luati de cititi presa veche si o sa va luminati.

      te oftici ca te chema CRACEA in buletin? :)))))) CRACEA, ma?! Cum sa te cheme ma CRACEA?:)))) Domnu' Cracea:)))))

      Cand iti scriu aia de la banca sa iti platesti datoriile cum incep? Stimate domnule Cracea?:)))

      Hai ca te-am bagat in seama prea mult.[Fragment eliminat, conform regulamentului] 

      Bogdane, n-am spus ca Isarescu a avertizat lumea ci BNR a avertizat lumea. Reciteste postarea 4. Avertizarea BNR din 2006 o gasesti in cadrul articolului, e un un citat din EVZ 15 noiembrie 2006

      ca bancile sa se pune mai bine la adapost cu ajutorul bnr. probabil bnr le-a cerut ccr sa mai intarzie raspunsul, pana isi curate bilanturile bancile si scot in afara creditele amaratilor ce nu mai pot plati, unde scos in afata=vandut pe nimica recuperatorilor, care ce sa vezi? au cale libera la executat, recuperate, cu acordul legiferat al BNR.

      prin OUG nr 52/2016 Gv zice ca transpune Dir UE 2014/17. BNR sio-a dat acordul in scris si liber la oug 52/2016, ca si institutii nebancare sa preia creditele neperformante vandute de banci. Concluzie: s-a dat liber pe de o parte la trecut pe rosu, la sinucideri in masa ..., pe de alta parte mana libera sacalilor imobiliari si a partenerilor lor.

      exact cum te intitulezi tu Tanase

      hemoroiuleeee 

      Si parlangiu si datornic si acum se dovedeste ca esti si mincinos. Pai, tu esti in vizor de multa vreme Cracea(New Marco):)))) De pe timpul cand expediati tidule pe la ANPC si alte institutii impreuna cu C.N.Dan, Lungu sau romanca Al-Ghazi iar tu erai un simplu angajat care nu iesea din vorba lui Teodorescu. Esti halit cu fulgi cu tot Cracea :))))) Pazea, atat iti spun ;) Am un chef sa vin sa vad frumusetile Racataului si s-ar putea sa te caut in caz ca ma plictisesc!

      [Fragment eliminat, conform regulamentului.],Poarta Alba,Jilava,Craiova,Giurgiu,te asteapta dupa 07.02,ca o sa ramii somer si de la camatari,la fel ca de la rra si o sa fi nevoit sa dai cu jula sa nu mori de foame,iar atunci,hoooop la pirnaieeeee : )))))))))))

      CRACEA :)))))))))) Stimate domnule Cracea:))))))

      Vad ca stii foarte bine puscariile din RO. S-ar putea dupa 7.02 sa va astepte pe voi altceva boss. S-ar putea ca numele-ti sa-ti devina stare de fapt CRACEA :))))))))))

      Bai CRACEA baaaa:))))))))))) 

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      In cutii stai tu Cerseala, ca eu stau bine la caldurica tu fugi din oras in oras ca sa nu fii gasit. Vai de viata ta. Zi ma! Cum ii [Fragment eliminat, conform regulamentului] gura Robului prin octombrie anul trecut? Ah? Spune, cu putin timp inainte sa te arunce mustaciosul. Spune mah, [Fragment eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      dupa Tanase,Cerasela,Dobritoui,si gasca de la RRA,eu voi fi cosmarul tau.

      esti ca si bagat la rotisor,avelo grija paduche. 

      Il iei tu sau te ia el la cretz? Ti-e dor nebune, ti-e dor. De asta plangeai si te zgariai pe pizda cand te-a aruncat. Ptiu, sa fie la voi acolo imputiturilor!

      giscaaa,iesi miine pe interval daca te tine.

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      fraiere,te tine? vino miine sa ti o dau .

      zi un loc si o ora,daca esti asa de" viril" 

      [Fragment eliminat, conform regulamentului] hai ca te-am bagat deja prea mult in seama si incepi sa te crezi important. Mai am si alte treburi. [Fragment eliminat, conform regulamentului]

      Nu ma. Vin unde vrei tu barbatusule. Ma pis pe tine in ciubu tau, bai cacat cu ochi !

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Fragment eliminat, conform regulamentului]

      Vezi ca s-ar putea sa vin maine cu aia la care ai sa le dai bani si tare mi-e ca daca vorbesc cu cine trebuie te gaseste ma-ta alb la primavara prin boscheti, cu [Fragment eliminat, conform regulamentului]  

      tu vorbesti mah? tu care te vinzi prin manastur pe un pachet de tigari de te-au luat toti puscariasii [Fragment eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      vino si cu gabriela,sa o iau si pe ea pe matauz :))))))))))))))))))

      ba prostule,Danut ti o arde pe Gabriela,ti a luat si anii, cit de curind te frige si pe tine

      :))))))) ))))))

      te cezandeaza pt mine, sa fe i au direct proaspat gaurit:)))))))))) 

      ...

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      miine iesi daca te tine.

      oricind te fac prastie,numai a nu ai curaj sa iesi. 

      care claudia cacatule,esti terminat,asa o mai cheama pe Gabi,hai za vii si u ea sa va pirlesc pe amindoi.

      zii ora si locul.......sa te ad te tine? 

      Care Gabi [Fragment eliminat, conform regulamentului] ? Zi tu un loc femeie sa nu zici. pe urma ca n-ai ajuns pentru ca nu ai stiut unde :)))))))))[Fragment eliminat, conform regulamentului] :))))))))

      mare [Fragment eliminat, conform regulamentului] esti, pe tine [Fragment eliminat, conform regulamentului] la dejun, cu tot cu Gabriela.

      miine iesi daca te tine

      dar o dai cotita,ca mori de frica,[Fragment eliminat, conform regulamentului] deja,exact cum ai plecat de la tmb cind a venit gasca lui tanase dupa tine 

      Am zis ca vin [Fragment eliminat, conform regulamentului] . Ai ramas [Fragment eliminat, conform regulamentului] pe care ti l-a tras spartanul in ochi, de nu vezi ce scriu?:)))))))))

      miine la 10 in fata la Romexpo,sa te fac franjuri

      Tu pe mine mah? Poate maine la 10 la Romexpo sa te iau in closetul din statia de tramvai [Fragment eliminat, conform regulamentului] :)))))))))))

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      sa ai si fanfara sau lautari sa stie lumea ca a mierlit moiseeeeeeee somerul de la rra

      : ))))))))))))))))))) 

      [Fragment eliminat, conform regulamentului] :))))))La 10 sa fii tu acolo Bucea ca daca nu il iau pe Gore si mergem [Fragment eliminat, conform regulamentului]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      ingineri va fac

      in noatea asta scrie pe un A4 cuii ii lasi cartoanele mostenire.:))))))))))))))))))) ))

      Ce e [Fragment eliminat, conform regulamentului] , iar esti in crize? Atat de mult iti lipseste [Fragment eliminat, conform regulamentului] Esti in sevraj [Fragment eliminat, conform regulamentului] spartanu' si robu' de are joc si petu' de 5 litri in tine.:)))))))))

      [Fragment eliminat, conform regulamentului] ,miine rezerva ti sertar la Mina Minovici.: ))))))))))))) )

      O rezerv pe Claudia. Parca merge sa-mi clatesc mataranga in gurita ei dupa ce te belesc pe tine :)))))))))))

      eu nu te fac maine inginer, te fac ceea ce esti:curva!

      Muise, s-a umflat rău in tine, dar nu te văd ok deloc. De fapt, abia aștept sa văd poze cu fata ta după ce ești spart cu totul. :)))) o sa îți sara mustața ca la desene animate :))). Mare zmeu ești tu cu tasta in mâna, dar de vei avea tupeu sa dai curs invitatiei, ceea ce nu ești in stare, vei cunoaște "binele si răul". :DDDD

      Bai Marco, vad ca te iei in gura cu lumea. Ti-am zis sa arunci cu rama la grecoaica cu gusa dar vad ca tu numsi la baieti te gandesti. Maaaaaare noroc ai ca nu stie de tine Gore&friends ca te-ar prinde seara prin parcul central, pe langa opera, si ti-ar da cu bocancii la obrajori. Asa ii trateaza pe aia ca tine, pe invers. Ma cracea, au ajuns sa rada de tine Necula Gavroche si predicatorul. Nu-ti da de gandit?

      Eu n-am mustata bai Marius Pizdea, mustata avea dragostea vietii tale spartanul dac din Cisnadie. Ah, abia astept sa imi arati maine cum ii cantai romanului din Cisnadie la bucium:)))))))))))

      Am uitat sa te intreb: cine mortii ma-tii care se vinde pe tigari, e Muise sau Moise ma? :)))) 

      A ajuns sa rada de el fonful betiv din Berceni:)))))) Aoleu, stai, ca prin octombrie il pupa pe robu fonf la rozeta de i se increteau buzele :)))))))

      Bulache te-ai retras la depou? Ai client?

      poate nu esti miine la 10, futu ti mortii matii ca te crap si pe tine si pe maga si pe Gabriela tirfa capitalei.

      anunta i pe aia de recolteaza organe ca miine esti donator.

      sa vina cu roaba sa te adune din fata de la Romexpo 

      miine de la 8 la 20 sunt in Romexpo la 10.ies sa te aranjez,sa nu uiti sa o [Fragment eliminat, potrivit regulamentului].

      iar pe Gabriela Georgeta sa mi o [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]....baaaa sa vii cu skoda ta din 2008 ca am nevoie de ea. 

      hai [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] , miine la 8 sa iti lasi mostenire cartoanele si igrasia boschetarilor cu care imparti cutia in care dormiti buşon la buşon : ))))))))))))))

      sa nu ukti sa vii la 10, [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]:))))) ) 

      Muise deja o dai in coteala! Nu se cade. Pana acu erai zmeu. Înjuri. Tine te frate de promisiune. Fii barbat macar odata in viata asta a ta mizeră. Ce dracu?

      Ce cauti in Romexpo de la 8 la 20 ma [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]? Ai venit la cersit sau te ascunzi sa nu te beleasca aia ai lui David la care te-ai imprumutat ca [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]?Stai linistit ca degeaba te ascunzi, tot te gasesc [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] si iti cercei din [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]daca nu le dai banii. La astia nu merge sa faci pe consumatorul rasbelit:)))

      Te saluta Claudia, cica in momentul cand termina sa imi [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] iti scrie si ea ceva.  

      Sa nu te puna [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] 

      [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] daca nu te gasesc maine la Romexpo te sparg in bot!

      Vezi ca bag in noaptea asta niste fasole si lapte batut ca sa te ornez maine frumos [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] :))))) 

      Iti raspunzi singur [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]? Mai sa [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] singur si te-ai aranjat !

      [Fragment eliminat, potrivit regulamentului],sa vii [Fragment eliminat, potrivit regulamentului],cu luminari si cu coliva.

      lautari sau fanfara,sa iti cinte prohodul la cap la ora 10.02 PM,.....aaaaa si cruce de lemn:)))))))))))))))[Fragment eliminat, potrivit regulamentului] 

      Consumatoare, apropo. Vezi ca am facut print-screen la toata discutia noastra din seara asta, bai [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]! Mersi de material. Sa [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] pe client daca nu trimit ce am vorbit azi peste tot pe unde va duceti voi consumatorii sa cereti pomana. Macar sa vada toata lumea atitudine de "consumator". Stai linistit ca o sa am grija sa-ti multumeasca tot restul de consumatori pentru lovitura asta de imagine data in seara asta :)))))))))) Te pup, ne vedem maine [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]. Sa vii ca sa iti multumesc personal cum stiu eu mai bine ca-ti place tie :)))))))))))

      dar sigur nu te tine sa o dai cumine,ca esti [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] de pc.

      doar maninci [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]pe net.

      eu te astept,donatlr de organe ce esti.....[Fragment eliminat, potrivit regulamentului] 

      Stai ba linistit ca vin. Ce 10.02 ba, esti nebun? La 10:00 si 30 de secunde o rupi la fuga cu [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] :)))))))))))

      Nu ti-am zis ba nebunule ca vin ce [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] mai vrei? Ai rabdare pana maine sa vezi surpriza [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]:))))))))) Sa te imbraci frumos ca sa te vada lumea in toata splendoarea ta de [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]:))))))))))

      mi se rupe de printuri,tu sa vii miine ca nu o sa mai ai cui sa le prezinti,ca o ca ajungi in iad,garantat.

      [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]. 

      Mai vedem noi ce si cum o sa fie maine la 10 Craciones. Stai linistit ca sunt acolo la fix:))))))N-as rata pentru nimic in lume intalnirea cu tine;)

      Ba, sa nu care cumva sa imi faci surpriza si sa nu vii, ai inteles? Eu stiu ca tu esti un [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] fara cuvant care una spui acum, dispari 5 zile si pe urma te dai [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]din nou. Dar incearca sa fii si tu baiat serios maine si fii punctual !

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului]

      hai [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] ca ti ai luat o gramada de 0.16 bani la cite injuraturi te am provocat.

      ai si tu pt ultima piine cu sos de limba inainte sa mierlesti.

      [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] 

      Flocea, ai inteles gresit taica.[Fragment eliminat, potrivit regulamentului] ! Cam cum iti facea fostul tau handralau din Cisnadie.

      Te dai de gol singur [Fragment eliminat, potrivit regulamentului], iti plac [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] cu ruj pe buze. Eu stiam ca tu esti pasiv, dar vad ca te bagi si la altele.

      Fecior, ti-am spus ma ca vin. Vin! La 10 sunt acolo. Daca esti cuminte si [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] 

      Ti-i cedez tie astia 0,16 daca promiti ca vii maine. Mergem pe maidanul ala dinspre podul CFR si [Fragment eliminat, potrivit regulamentului], dupa care, [Fragment eliminat, potrivit regulamentului], iti dau si aia 0,16 bani.

      Haha

      "Haha", ai si inceput sa gemi de placere numai cand te gandesti, [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]:)))))))))

      Sa nu care cumva sa te puna [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] maine si sa nu apari ! Ca voi [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] sunteti tari in gura dar cand bate vantul mai tare vi se umple tolba la spate in 2 secunde. 

      Te-ai culcat. Foarte bine sa fi maine odihnit. Sa vii si nemancat ca o sa bag [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] :))))

      Hai, tu baga-te la somn si eu imi mai odihnesc un pic [Fragment eliminat, potrivit regulamentului] :))))))) 

      te astept [Fragment eliminat, potrivit regulamentului].

      poate nu te gasesc,ca ai pus o, vin dupa tine.

      vezi sa nu uiti sa semnezi A4 cu mostenirea cartoanelor. 

      sa iei si printurile sa ti le pun in cosciug,sa nu plingi pe lumea cealalta ca nu ai apucat cu nimic de aici.

      gata,plec spre intrarea mare,daca nu esti acolo [Fragment eliminat, potrivit regulamentului]:)))))))))))))))))) 

      [Mesaj eliminat, potrivit regulamentului]

      Cum era de asteptat lasul mincinos Cracea nu a venit. Am fost acolo de la 10. Pe la 10 si un sfert am inceput sa ma invart in jurul Romexpo. La intrarea mare nimic, spre casa Presei, nimic. Il intreb pe unul de la securitate, imi zice ca nu e nimeni inauntru, ba mai mult, nu se organizeaza niciun eveniment pana in februarie, nici vorba de cineva care sa vina acolo intre 8 si 20, asa cum zicea parlangiu aseara. Ma duc si inspre turnuri, ca ma gandesc ca poate femeia acolo a inteles ca e intrarea mare. Nimic, nici acolo. Unul din lobby, tot de la securitate imi zice ca sunt unii prin birouri, dar numai angajati.

      Nu e o noutate, prin decembrie, parca, tot la fel. Promisiuni ca vine el la Bucuresti, ca invoca nu stiu ce articol din Constitutie, ca intervine in procesul alora de la Parakletos, ca demonstreaza el pe dracu sa il ia. Nimic. In ziua procesului s-a evaporat si a aparut peste vreo 6 zile din nou, fara sa mai spuna nimic de nimeni si nimic:)))))Parlangiu de meserie !

      Asa ca mincinosule Muianes,bai femeie, te sparg ! Ai sa imi dai bani. Sa vedem de unde ii scoti. 20 de lei m-a costat gainaria ta. Sa vedem de unde ii scoti ca tu 20 de lei abia ii faci in 7-8 luni. Daca nu, te dau pe mana lui Gore sau Dafinel, ca oricum te cauta amandoi.  

      [Fragment eliminat, conform regulamentului].

      ti a fost frica sa nu te capacesc.

      moiseeeeeee,esti un [Fragment eliminat, conform regulamentului] la cartoaneeee ai fost,la cartoane ramii :)))))))))) 

      ma [Fragment eliminat, conform regulamentului]cracea asta de il tot invoci tu nici nu stie ca tuu il tot cinti pe aici,dar o sa il caut sa il trimit sa te dezintegreze,ca tot il mani ci de [Fragment eliminat, conform regulamentului] si el nici nu stie.

      Efrimie Diamandescu scrie pe tine,[Fragment eliminat, conform regulamentului] 

      vino miine sa iti dau[Fragment eliminat, conform regulamentului]de 20 lei,atit e tragerea la tine?

      ca deveaba nu vezi nimic,trebebje sa pretezi artistic pe [Fragment eliminat, conform regulamentului] 

      te am cautat si prin Mega image ul de linga intrare,am crezut ca iti iei micul dejun,piine de 0.80bani cu sos de [Fragment eliminat, conform regulamentului] Moise.

      am crezut ca e ceva de capul tau,dar vad a si o femeie e mai curajoasa decit tine.

      esti un [Fragment eliminat, conform regulamentului] 

      Ai prins viata [Fragment eliminat, conform regulamentului]Acum vrei maine? Nuuu, [Fragment eliminat, conform regulamentului] daca ai fost doamna si ti-a fost frica sa nu iti [Fragment eliminat, conform regulamentului] acu te caut eu si te gasesc cand am chef. Si o sa am chef ca aud de la un fost amant al tau ca ai[Fragment eliminat, conform regulamentului], dar cica esti cam [Fragment eliminat, conform regulamentului], o [Fragment eliminat, conform regulamentului], cica de asta te-a lasat. Du-te si beleste pula neagra a lui Lungu pana atunci. :))))))

      [Fragment eliminat, conform regulamentului], atat iti spun.

      Bai Cracea, [Fragment eliminat, conform regulamentului] 

      [Fragment eliminat, conform regulamentului] I-am intrebat pe aia de la paza, au zis ca nu e nimeni de la 8la 20 cum minteai tu, am verificat toate flegemele de pe jos, nu te-am gasit nici acolo. Am fost pe latura dispre Expozitiei dar de unde sa stiu ca tu te-ai aciuat la Mega?:)))))))))))))))

      Si cand minteai lumea ca intri intervenient in proces, ca invoci tu articole din Constitutie, ca rastorni tu toate, de ce n-ai mai ajuns? [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesal eliminat, conform regulamentului.]

      Hahaha

    Dosarul este 27656/3/2016?

    Ceva foarte important ati uitat sa mentionati: numele avocatilor bancilor! 

    In 13.10.'16 bancile nu s-au prezentat? Chichita de a amana procesul? 

    Bnr-ul nu trebuia eliminat din proces, e partas, supravegheaza sistemul bancar. 

    Procesul Nr 1 din Romania la concurenta cu cel cu Mineriada. 

    Presiunea pe judecatori e uriasa din partea sistemului bancar. Sistemul bancar mondial o sa incerce sa musamalizeze dosarul ? Fmi, Bm, Bce, Fed, Bn a Elvetiei etc. cred ca inrosesc telefoanele. 

    Mergeti cu procesul pana in panzele albe, intern, extern. Nu puteti accesa Tribunalele Internationale daca nu e o decizie definitiva si irevocabila in tara (din cate stiu). 

    Ma bucur ca existati Paracletos! 

    Bursa va rog sa ma tineti la curent cu toate amanuntele din proces (care sunt publice).

    Multumesc. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb