Propaganda şi victimele ei

Când, pe 24 februarie 2022, după luni de tensiune şi escaladare, Rusia a invadat Ucraina, declanşând un conflict militar fără precedent după al doilea război mondial pe pământ european, o întrebare a fost unanimă: de ce a făcut Vladimir Putin asta? Am mai discutat despre pretextele invocate de Putin pentru a justifica atacul brutal asupra Ucrainei, dar sunt motivele acestuia şi cele ale majorităţii societăţii ruse care susţine acest război?

Pentru Vladimir Putin, rolul Occidentului, dar în special al SUA, dispariţia Uniunii Sovietice şi reconfigurarea geostrategică a lumii este principalul motiv pentru care a riscat un conflict european. În analiza lui Putin, URSS s-a prăbuşit din cauza paraliziei puterii sovietice, nefiind, deci, legată de considerente ideologice sau de probleme economice, ci fiind o consecinţă a atitudinii defetiste şi a lipsei de voinţă. Pe 24 februarie, când a anunţat invazia Ucrainei, Putin revenea asupra acestei obsesii, spunând că "paralizia puterii este primul pas către degradarea completă şi uitare". Acel aşa-zis moment de slăbiciune - interpretat cu resursele intelectuale ale unui locotenent-colonel KGB - este în centrul a ceea ce am putea numi doctrina Putin. Supremaţia SUA şi expansiunea NATO au dus la decăderea Rusiei, a cărei măreţie Putin vrea să o restaureze acum. Şi aceste idei sunt şi ale multor ruşi ale căror resurse intelectuale, forjate în epoca sovietică, nu le permit să rişte o analiză critică. Pentru Putin şi cei care-l urmează, Istoria de după 1990 este un fals. De fapt nici nu există. Este nevoie doar de o manifestare de Voinţă - şi pentru asta există un Lider Predestinat, un Salvator, şi poate şi de ceva intervenţie divină - pentru ca lumea să se aşeze pe făgaşul normal!

De aceea, o Ucraina diferită de Rusia nu poate exista. Unul dintre argumentele principale ale lui Putin în respingerea unei căi ucrainene diferite de Rusia constă în afirmarea unei conexiuni foarte profunde dintre Ucraina şi Rusia: unitatea celor două popoare care are drept consecinţă faptul că prima nu are cum să fie vreodată cu adevărat autonomă faţă de a doua.

Ori, majoritatea ucrainenilor sunt convinşi că aceste explicaţii nu sunt decât instrumente de propagandă, pe când majoritatea ruşilor (a celor din Rusia, mai ales) nu înţeleg şi nu vor să înţeleagă cultura şi societatea ucraineană de astăzi. De nenumărate ori în istorie, şi asta încă de pe vremea cazacilor zaporojeni, limba ucraineană a fost interzisă sau restricţionată în Rusia. Rusia ţaristă, apoi URSS şi astăzi sistemul de putere al lui Putin au încercat să asimileze toate popoarele care locuiesc pe teritoriul său. Ori, cum limba rusă şi cea ucraineană sunt limbi apropiate, acest mit al "frăţiei" celor două popoare a devenit foarte puternic. Acum, când armata lui Putin bombardează oraşe şi ucide oameni cu sânge rece, sensul acestei fraternităţii îşi dezvăluie adevărata faţă. Nu numai că ruşii şi ucrainenii sunt diferiţi, dar diferenţele dintre aceste două comunităţi s-au amplificat în timp. Acele asemănări pe care le revendică Putin au apărut în epoca asimilării ruseşti şi sovietice, dar în cei treizeci de ani de independenţă toţi locuitorii Ucrainei, indiferent dacă sunt sau nu vorbitori de ucraineană, au înţeles că se poate trăi, şi mult mai bine, fără Rusia. Ori, acest sentiment de diferenţă culturală este ceea ce Putin numeşte "nazism" sau "naţionalism" şi nu suportă. Pentru ucraineni, apropiaţi de occident, cultura rusă pare învechită şi neinteresantă, iar în ultimii ani - cu obsesia "valorilor tradiţionale", cu misoginie de stat, cu atacul asupra minorităţilor filosofice sau sexuale, cu cultul Marelui Război de Apărare a Patriei - a devenit de-a dreptul neinteligibilă. În accesaşi timp însă, din epoca sovietică ucrainenii s-au obişnuit să considere că aproape tot ce vine din Rusia este fals sau propagandă.

Chiar dacă există o diferenţă istorică între Ucraina de Vest şi cea de Est, nu există, în schimb, o divizare lingvistică şi culturală a ţării. Surpriza armatei ruse a fost să vadă cum rusofonii din Est, consideraţi ruşi, s-au împotrivit atacului rusesc. Dar pentru Putin nu este vorba de forjarea unei cetăţenii culturale ucrainene, ci despre rezultatele manipulării "naţionaliştilor!" sau "naziştilor" ucraineni.

Sigur, mai este problema aşa-ziselor "republici" Doneţk şi Lugansk, dar acestea nu sunt decât nişte enclave ruseşti, conduse în întregime de către Rusia. Deşi ruşii susţin că există un "popor din Donbas", nu poate fi dovedită existenţa vreunei culturi Donbas, a unei limbi Donbas, nici măcar a unor tradiţii Donbas care ar fi radical diferite de tradiţiile ruse sau ucrainene. Pe de altă parte, Putin, deşi susţine că Ucraina şi Rusia sunt în esenţă acelaşi popor, recunoaşte, în schimb, existenţa a două republici presupus diferite, Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk. Însă "cetăţenii" de acolo sunt de fapt ruşi care au fost strămutaţi în regiune în vremea sovietică, stabiliţi în casele ucrainenilor care au murit în timpul Marii Foamete din anii 1932-1933, unii chiar mai devreme, în secolul al XIX-lea, când întreaga regiune a fost industrializată. Aceşti oameni au avut în mod tradiţional legături strânse cu Rusia, iar astăzi sunt complet dependenţi de sursele de propagandă rusă şi, prin urmare, au decis la un moment dat că era momentul potrivit să se separe de restul Ucrainei. Dar chiar şi aşa, aceste "republici" care sunt predominant ruseşti nu au devenit niciodată o "vitrină" a regimului rus, deoarece, ca urmare a ocupaţie ruseşti de după 2014 majoritatea celor mai calificaţi şi competenţi au preferat să plece. În afara elitei locale care depinde direct de Moscova, majoritatea populaţiei "republicilor" nu susţin Ucraina, dar nici nu sunt pro-ruşi, ori şi pentru aceştia Ucraina este un reper.

Pentru Rusia oficială, cu o guvernare coruptă, centrată în jurul unui preşedinte aflat la putere - şi nu datorită respectării regulilor constituţionale sau a unor alegeri corecte - de 22 de ani, Ucraina este un exemplu negativ. Inegalitatea din Ucraina este mai puţin flagrantă decât cea din Rusia, iar măsurile anticorupţie încep să-şi facă simţit efectul. În acelaşi timp, în 2021, salariul mediu ucrainian a fost mai mare decât cel din majoritatea regiunilor ruseşti, şi asta fără resursele naturale ale Rusiei. Un asemenea exemplu ar putea fi contagios şi sigurul mod prin care poate fi combătut este violenţa. Prin război şi distrugere în Ucraina şi prin propagandă în Rusia. Dar şi războiul şi propaganda nu pot fi eficiente când nu mai există resurse pentru a le susţine. Iar resursele lui Putin se împuţinează.