PROPUNERE PSD: Colectarea selectivă a deşeurilor, premiată cu tichetul verde

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 14 iulie 2021

Operatorii economici vor fi încurajaţi să acorde tichete verzi cetăţenilor şi persoanelor juridice care vor colecta selectiv deşeurile, conform unei propuneri legislative iniţiată de parlamentarii PSD.

Potrivit proiectului de lege înregistrat la Camera Deputaţilor, tichetul verde reprezintă biletul de valoare pe care operatorii economici care colectează deşeuri îl acordă deţinătorului de deşeuri - persoane fizice sau juridice - atunci când acesta colectează separat şi predă la punctele de colectare ale operatorilor menţionaţi deşeuri reciclabile. Astfel, cheltuielile cu selectarea, sortarea şi transportul din partea firmelor de salubritate se vor reduce pe termen mediu şi lung, dacă oamenii vor fi motivaţi să se implice.

Iniţiativa de act normativ prevede că deşeurile reciclabile pentru care se pot acorda tichete verzi sunt: hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori, deşeuri provenind din autoturisme.

Practic, orice persoană fizică sau firmă, care va respecta regulile colectării selective, va primi tichete verzi, ce vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de diverse bunuri şi servicii, în funcţie de contractele încheiate între unităţile emitente şi unităţile afiliate (care vor fi stabilite ulterior). Tichetele vor fi acordate la schimb pentru reciclabilele aduse, iar cu ele pot fi achiziţionate bunuri şi servicii care aduc valoare adăugată protecţiei mediului.

Propunerea legislativă se află la începutul parcursului parlamentar şi va produce efecte doar dacă va fi adoptată de parlamentari şi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, ţara noastră are nevoie de un astfel de act normativ pentru a progresa către un mediu mai sănătos, în care deşeurile să nu mai reprezinte o problemă (în special costurile enorme generate de gestionarea acestora), iar viitorul să fie caracterizat printr-o eficientizare a proceselor pe care le realizăm astăzi.

Iniţiatorii amintesc că statul român se confruntă cu patru proceduri de infringement, toate cauzate de gestionarea ineficientă a deşeurilor, iar prezentul proiect ar oferi posibilitatea de a corija anumite aspecte şi de a facilita o evitare, chiar şi în al doisprezecelea ceas, a penalităţilor pe care le riscă ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb