Protest spontan al transportatorilor împotriva scumpirilor RCA şi accizei la motorină

F.D.
Miscellanea / 10 ianuarie

Protest spontan al transportatorilor împotriva scumpirilor RCA şi accizei la motorină

Actualizare - Augustin Hagiu, FORT: "S-a ajuns la 6.000 de camioane în momentul de faţă participante la protest"

Aproximativ 6.000 de camioane participă în acest moment la protestul transportatorilor, nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA, a declarat, miercuri, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi (FORT), Augustin Hagiu, relatează Agerpres.

El a precizat că o delegaţie poate fi prezentă joi la Guvern, pentru discuţii.

"Cred că s-a ajuns la 6.000 de camioane în momentul de faţă: faptul că RCA-ul a explodat în ultimii doi ani, practic s-a triplat la clasa B0, faptul că în continuare avem probleme mari la frontierele de sud şi de vest: timp de aşteptare, abuzuri şi încă mai sunt cântare acolo, faptul că se pregăteşte o triplare a valorii taxelor de drum începând cu ianuarie 2025 - vor plăti rovinietă şi Go Box, faptul că nu există dialog absolut deloc. De un an şi jumătate zici că nici nu avem secretar de stat sau ministru la Transporturi. Sunt zero întâlniri, zero discuţii, zero dialog. Toate măsurile vin grămadă. S-au adunat foarte multe probleme la care nimeni din Guvern sau din ministerele de resort nu vrea să se aplece şi evident că oamenii se manifestă aşa cum îi vedeţi", a spus Augustin Hagiu.

Preşedintele FORT a precizat că el a încercat să fie "liantul între cei care protestează şi Guvern", dar, deocamdată, nu s-a primit niciun semn din partea Executivului referitor la o eventuală discuţie.

"Nu ştiu ce o să iasă, nu mă pot antepronunţa. Aştept şi eu să văd ce au de gând să facă, dacă se întâlnesc cu oamenii aceştia, cum, când şi în ce fel. Eu le-am transmis (la Guvern - n. r.) când pot fi disponibili, ce şi-ar dori să discute şi la ce nivel. Guvernul nu a revenit cu niciun răspuns. Noi le-am spus clar că delegaţia poate fi mâine prezentă la Guvern", a susţinut Hagiu.

---

Actualizare - Transportatorii vor să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării pentru poliţe RCA

Transportatorii vor să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării pentru a le vinde poliţe RCA la tariful de referinţă al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat, miercuri, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), relatează Agerpres.

"Am făcut adrese către Guvern pentru nemulţumirile noastre şi nemulţumirea cea mai mare la noi este vama. Noi trebuia să scoatem cântărirea din vamă încă din 2007. Aşteptăm întâlnirea cu domnul ministru Grindeanu pe care o vom avea săptămâna viitoare şi în care vom punct toate detaliile referitor la a nu mai face cântărire în vămile din România. Noi nu ne opunem la cântărire, dar să se facă la 10 -15 km de vămi, aşa cum se întâmplă şi în ţările vestice. Cine depăşeşte, plăteşte, dar asta nu înseamnă să facem cozi interminabile de câte 2 - 3 zile la vămi. Acesta este problema noastră cea mai mare", a spus Vasile Ştefănescu.

În ceea ce priveşte poliţele RCA, Ştefanescu a menţionat că transportatorii ar putea să încheie protocoale cu asiguratori din afara ţării, care sunt dispuşi să păstreze tariful de referinţă al ASF, în condiţiile în care aceştia plătesc în prezent un preţ de aproape două ori mai mare.

"Referitor la poliţa RCA, am văzut că există o prelungire cu 3 luni pentru această aşa-zisă plafonare, cu toate că nu este plafonare. Dar vom avea tot în cursul săptămânii viitoare discuţii cu noul preşedinte al ASF. Vă mai dau o declaraţie oficială: am găsit firme de afară care vor veni şi ne vor încheia nouă, transportatorilor, poliţe RCA la tariful de referinţă, adică cel afişat de pe site-ul ASF-ului. Nu cum se întâmplă astăzi. Adică la B0, un camion de 16 tone plăteşte 15.000 - 16.000 de lei, iar tariful de referinţă este 8.700 de lei. Noi vom încheia protocoale cu nişte societăţi de afară care ne vor da tariful de referinţă, pentru că aşa este normal într-o ţară europeană. Vom plăti la tariful de referinţă", a spus Vasile Ştefănescu.

Întrebat dacă organizaţia participă la protestul care are loc miercuri în mai multe zone din ţară, despre care se ştie că este organizat de transportatori, preşedintele COTAR a transmis că în această perioadă organizaţia nu este implicată în nicio formă de protest.

"Nu avem nicio legătură (cu protestul - n.r.). Dumneavoastră ştiţi că avem foarte mulţi membri, iar noi când organizăm proteste se vede. Nu am organizat niciun protest. Protestul este ultima formă de a ne manifesta. Până atunci încercăm pe cale amiabilă cu guvernanţii, cu miniştri, să obţinem ceea ce vrem pentru breasla noastră", a mai declarat Vasile Ştefănescu.

Reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, care se îndreaptă cu mai multe camioane şi tractoare spre Bucureşti, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.

---

Actualizare - Surse: O parte din patronatele transportatorilor nu susţin protestul

O parte din patronatele transportatorilor nu susţin protestul, deoarece acesta ar fi organizat de anumite formaţiuni politice au afirmat pentru ziarul BURSA, reprezentanţi ai structurilor patronale. "Nu protestăm. Atât timp cât protestul este susţinut de AUR şi USR, aşa cum se poate observa lesne din mediul online, noi nu ne alăturăm unui asemenea protest. Suntem nemulţumiţi, dar nu protestăm pentru că aşa doresc unele partide politice. De aceea nu am dat niciun comunicat de presă prin care să anunţăm că are loc acest protest şi nici nu îl sprijinim", ne-a transmis una din sursele citate.

(G.M.)

---

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, de la kilometrul 13+500 de metri până la intrarea în DN Centura Bucureşti, traficul autovehiculelor este blocat miercuri de mai multe autocamioane ale transportatorilor rutieri care protestează, circulând cu viteză minimă, relatează Agerpres.

De asemenea, s-a format coloană de autovehicule şi pe Centura Capitalei, între localităţile ilfovene Chiajna şi Bragadiru.

Conform sursei citate, situaţii similare sunt prezente şi în alte zone ale ţării pe centurile marilor municipii, circulaţia rutieră desfăşurându-se îngreunat, cu viteză foarte redusă, pe alocuri blocându-se.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Din cate stiu asiguratorii pot stabili tarefe care trebuie sa se incadreze in intervalul +/- 50% fata de pretul de referinta.

    Si in aceste conditii, diferenta dintre cea mai ieftina si cea mai scumpa polita RCA este de 300%( o consider foarte mare). 

    Exemplu: daca pretul de referinta este 1000 lei, cea mai ieftina polita poate fi 500 lei iar cea mai scumpa 1500 lei. 

    Acest calcul este valabil pentru Clasa Bonus-Mallus B0. 

    Daca ai un autovehicul in Clasa B8, cel mai mic pret poate fi 250 lei. Rezulta ca pretul cel mai mic posibil, la acelasi autovehicul poate fi cu 75% mai mic decat pretul de referinta(1000 lei) si de sase ori mai mic decat pretul maxim (1500 lei).  

    La acelasi autovehicul sa fie un raport de sase intre cel mai mic pret si cel mai mare mi se pare exagerat (250 lei fata de 1500lei).

    Nici acest lucru nu este ok. (Asa au acaparat piata societatile Astra, Carpatica, City Insutance, intrate in faliment) 

    Trebuiau sa invete de la "canadieni"! Ei au avut inainte protestul lor... nu au bagat la cap ce ii asteapta...

    pe butuci cu firmele in 4 ani. 

    s c c r e t 

    Bine ne fac. Sa ia si pielea de pe noi. Avem preturi l RCA mai mari ca in Germania. Daca ne-au jecmanit cu creditele bancare de 20 de ani. Profituri uriase, dobanzi cum nu ai mai vazut in UE. O sa ne impuna SUS si UE din nou gasca sl.ug.i.lor din PSD, PNL si UDMR.

    1. Aur? Spume?

      cu AUR la guvernare o sa ne vindem (dupa intrare in shenghen si moneda euro) stocurile de fiare auto la fier vechi ca sa adunam de mancare.

      Ca baietii nu uita ca ne-au dat bani /credit euro... nu uita... ii vor dorii inapoi... ca in italia cipru grecia in trecut. 

      s c c r e t 

      Spumele marii si AUR iti da spuma cata vrei.

    protestele care apar ”spontan ” si dispar tot ” spontan ” sint cu avizul ” spontan ” al securitatii !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb