Protestarii din Congo au atacat ambasade la Kinshasa

A.B.
Internaţional / 28 ianuarie

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Poliţia din Republica Democrată Congo (RDC) a folosit gaze lacrimogene contra protestatarilor în capitala Kinshasa, după ce au fost atacate ambasade pe fondul conflictului din estul ţării, relatează Reuters.

Demonstranţii au vizat ambasade pe care le acuză de complicitate cu sprijinul dat de Rwanda rebelilor din M23, care au capturat Goma, capitala provinciei estice Kivu de Nord.

Un diplomat european a declarat pentru Reuters că au fost vizate de protestatari ambasadele Franţei, Statelor Unite, Rwandei, Ugandei şi Kenyei.

Într-o postare pe X, ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a scris că ambasada Franţei la Kinshasa a fost atacată şi a luat foc pentru scurt timp, însă incendiul a fost adus sub control.

'Toate acestea se întâmplă din cauza Rwandei. Ceea ce Rwanda face este în complicitate cu Franţa, Belgia, SUA şi alţii. Poporul din Congo a obosit. De câte ori ar trebui să murim?', a declarat un protestatar pentru Reuters.

Proteste au izbucnit în tot oraşul, demonstranţii incendiind cauciucuri şi ciocnindu-se cu poliţia, care a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa, transmite Reuters.

Protestatarii au atacat ambasada Kenyei, iar soldaţii care se aflau acolo nu i-au oprit, a relatat un martor, în timp ce reporterul Reuters a spus că a văzut ambasada Ugandei jefuită.

Vorbind la televiziunea naţională, ministrul congolez al comunicaţiilor, Patrick Muyaya, a făcut apel la protestatari să înceteze atacurile. Ulterior, el a spus că situaţia a fost adusă sub control. 'Avem tot dreptul să ne exprimăm furia, dar să o facem paşnic. Să nu atacăm infrastructurile consulare ale statelor acreditate în Congo', a îndemnat el.

Rebelii din insurgenţa M23 susţinuţi de Rwanda au intrat luni în oraşul estic Goma, într-o escaladare majoră în cele trei decenii de conflict.

Cadavre zăcând pe străzi, sunete de focuri de armă şi spitale supraaglomerate, aceasta era situaţia marţi în Goma, unde rebelii s-au confruntat cu rezistenţa armatei şi a miliţiilor proguvernamentale.

Guvernul congolez şi şeful forţei ONU de menţinere a păcii au afirmat că în Goma sunt prezente trupe rwandeze în sprijinul aliaţilor lor din M23.

'Oraşul este un butoi cu pulbere', a declarat prin telefon Willy Ngumbi, episcop din Goma. 'Tinerii sunt înarmaţi şi în prezent se duc lupte în oraş', a adăugat el. Luni, exploziile au lovit o casă unde stăteau preoţi, precum şi maternitatea unui spital catolic, a relatat el.

ONU şi marile puteri se tem că acest conflict ar putea escalada într-unul regional, precum cele din 1996-1997 şi 1998-2003, în care au murit milioane de oameni, mai ales din cauza foametei şi a bolilor.

Luptele actuale au alungat mii de persoane din Goma, un centru regional de ajutor regional pentru refugiaţi. Sute de mii de oameni s-au refugiat de la începutul anului, în plus faţă de cele trei milioane în 2023.

Corneille Nangaa, liderul Alianţei fluviului Congo, care include M23, a dat de înţeles că obiectivul rebelilor este să îi înlocuiască pe preşedintele Felix Tshisekedi şi guvernul său de la Kinshasa, capitala aflată la o distanţă de 1.600 km.

Africa de Sud a anunţat că trei dintre soldaţii săi din trupele ONU au fost ucişi, după ce au fost prinşi într-un foc încrucişat.

M23 este cea mai recentă dintr-o serie de insurgenţe conduse de etnici tutsi şi sprijinite de Rwanda care au produs tulburări în RDC după genocidul din Rwanda de acum trei decenii, când extremişti hutu au omorât etnici tutsi şi hutu moderaţi, iar apoi au fost alungaţi de la putere de forţe conduse de tutsi care domină încă în Rwanada, notează Reuters.

Luptătorii M23 au luat din nou armele în 2022, la un deceniu după ce o insurgenţă anterioară capturase pentru scurt timp Goma.

În ultimele luni, ei au avansat rapid în provincia Kivu de Nord, la graniţa cu Rwanda, ignorând apelurile unor lideri mondiali de a-şi opri ofensiva.

Guvernul RDC a cerut puterilor internaţionale să facă presiuni asupra Rwandei, eventual prin sancţiuni, pentru a opri ofensiva M23.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să ia din nou în discuţie această criză marţi, au indicat diplomaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unde ești tu Potro?

    campion al Congoului?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7843
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2800
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9378
Gram de aur (XAU)Gram de aur424.1384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb