Protestatarii s-au adunat în marile oraşe din Belarus la 100 de zile de la declanşarea mişcării de contestare

A.B.
Internaţional / 16 noiembrie 2020

Protestatarii s-au adunat în marile oraşe din Belarus la 100 de zile de la declanşarea mişcării de contestare

Protestatarii s-au adunat luni în marile oraşe de pe teritoriul Republicii Belarus, marcând 100 de zile de la declanşarea protestelor în masă după alegerile prezidenţiale contestate de pe 9 august, au anunţat mass-media locale, informează dpa şi News.ro.

Mişcarea de protest împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, rezistă în pofida intervenţiilor brutale ale poliţiei, condamnate de Uniunea Europeană drept un abuz de autoritate.

După alegeri în Belarus au avut loc proteste în masă în fiecare weekend. Potrivit organizaţiei belaruse pentru apărarea drepturilor omului Viasna, cel puţin 1.200 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiei de duminică a opoziţiei, dispersată aproape imediat de poliţie, care a făcut uz de grenade asurzitoare şi de gaze lacrimogene.

"Vreme de 100 de zile am avut sentimentul că suntem poporul şi liderii ţării noastre", a declarat lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia într-un comunicat. "Ştiu în mod sigur că după aceste evenimente, poporul belarus nu va mai crede niciodată în Lukaşenko. Chiar dacă el se poate menţine la putere pentru alte câteva luni, va trăi într-o ţară în care toţi îl urăsc", a spus Tihanovskaia.

Svetlana Tihanovskaia s-a clasat pe locul doi în alegerile din august, potrivit rezultatelor oficiale contestate. Ea s-a refugiat în ţara vecină Lituania, membră a UE, la câteva zile după vot, în urma presiunilor din partea autorităţilor.

Susţinătorii Svetlandei Tihanovskaia consideră că ea este adevărata câştigătoare a alegerilor.

De la începutul mişcării de contestare împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani şi aflat la putere din 1994, mii de persoane au fost arestate, cel puţin patru au murit şi alte câteva zeci au denunţat torturi şi violenţe în timpul detenţiei.

Susţinut de Moscova, Aleksandr Lukaşenko refuză să plece de la putere şi nu a evocat decât vagi reforme constituţionale în încercarea de a calma protestele.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si noi avem un dictator mai rau ca Lukasenko

    A fost data Moldova.

    Va fi luat Belarusul.  

    1. La schimb cu Turcia ?.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb