Proteste în cele opt regiuni ale României faţă de nivelul de trai scăzut

G.D.
Miscellanea / 27 octombrie 2022

Proteste în cele opt regiuni ale României faţă de nivelul de trai scăzut

Organizaţiile sindicale CNSLR Frăţia şi SANITAS vor protesta, astăzi, la orele prânzului, în cele opt regiuni ale României, dar şi la Bucureşti, unde Ministerul Muncii şi Ministerul Energiei vor fi pichetate. Protestatarii sunt nemulţumiţi că salariile sunt mici şi vor să atragă atenţia asupra consecinţelor crizei economice, relatează News.ro.

Potestele sunt programate astăzi, la ora 12.00.

"Joi, 27 octombrie, ora 12.00, membrii SANITAS, împreună cu alte organizaţii ale C.N.S.L.R. - Frăţia, vor declanşa în cele 8 euroregiuni din ţară acţiuni de protest pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor crizei economice, care afectează în special cetăţenii cu venituri mici. Acţiunile se desfăşoară în contextul unor iniţiative similare la nivel europen", anunţă SANITAS.

La Bucureşti, sindicaliştii vor picheta Ministerul Muncii şi Ministerul Energiei.

"Salariile nu sunt cauza inflaţiei! Lucrătorii sunt victimele acestei crize, valoarea salariilor lor scăzând, în timp ce preţurile bunurilor cotidiene, sunt într-o continuă creştere", au transmis, la rândul lor, reprezentanţii CNSLR Frăţia.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. tocmai bugetarii protesteaza`? pai si pensionarii speciali si asistatii ce asteapta? ca astia au mai ramas in colonie...salarii si pensii cit casa, plimbari eterne si frecangeala la locul de munca....oare asta i motivul protestelor, sau virsta de pensionare de 45 de ani?

    Proteste controlate , tip pinguin , egale cu zero

    Mamaliga nu explodeaza. Decat daca e activata pe Facebook, atunci se strang gramada. Apoi pleaca cuminti acasa.

    Vedem noi dorinta de proteste dupa iarna. Acum e devreme. 

    1. E prea devreme dupa iarna, e prea devreme si dupa 3-4 ani.

      Cine crezi ca protesteaza cand "rusii dau navala"? Cand esti terorizat de propaganda, de frica, stai cu capul bagat la cutie, nu iesi pe strazi sa strigi aiurea.

      Weekend-ul trecut nu gaseai o masa libera la terasele din Bucuresti, si weekendul acesta va fi la fel, se anunta o vreme superba. 

    Ce nivel de trai,

    toti banii romanilor sa mearga ptr. inarmare si 

    in Ucraina ptr.enervarea rusilor,

    sa traiasca razboiul si profitul altora 

    1. Doar atat?

      Rusia te cam plateste degeaba 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb