Proteste şi clivaje dezgheţate

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 22 ianuarie

Cristian Pîrvulescu

Mişcările fermierilor şi transportatorilor nu sunt chiar atât de neaşteptate. Şi nici neapărat justificate, altfel decât din perspectiva celor care participă la proteste. Dar există o întreagă strategie de punere în scenă a acestor mişcări prin folosirea blocajului şi a imaginii "terifiante" a maşinilor agricole şi camioanelor încolonate la poarta marilor oraşe. Şi, de fapt, aici este şi cluul întregii acţiunii: crearea senzaţiei că viaţa urbană va fi blocată. Puţin contează că vorbim de câteva sute de vehicule la nivel naţional, deci, în cel mai bun caz, câteva mii de participanţi la nivel naţional, mesajul, mai ales când nu e descifrat, trece.

De fapt, asistăm la dezgheţarea unor clivaje îngheţate care au avut rolul lor în structurarea sistemului de partide românesc în prima jumătate a secolul al XX-lea. E vorba, în primul rând, de clivajul care despărţea lumea satelor de cea a oraşelor, cel dintre rural şi urban, sau cum îi mai spun anglo-saxonii, industry-country cleavage. Teoria clivajelor se referă la diviziunile sociale şi politice semnificative într-o societate (cum ar fi clasa, religia, etnia sau regiunea), iar unele clivaje "îngheaţă", altfel spus ies din repertoriul politic, pentru ca apoi să fie "dezgheţate" în anumite contexte. Ori, contextul actual, cu priorităţile privind combaterea încălzirii globale, pune lumea rurală într-o situaţie dificilă. Mai ales atunci când modelul economic nu este adaptat timpurilor. Aceste fracturi existau de mult şi deja la sfârşitul secolul al XIX-lea apăreau primele partide agrariene, mai întâi în Europa nordică, iar apoi în întreaga Europă. La noi, Partidul Ţărănesc a fost exponentul intereselor lumii rurale nu doar împotriva lumii industriale, ci şi a oraşelor. Şi, ajunşi la guvernare, ţărăniştii au reuşit să reprezinte interesele agricultorilor, ceea ce a avut un impact masiv asupra dezvoltării economice a României. Dar atunci, de partea lumii rurale era numărul, cu 80% din populaţie locuind în zona rurală şi lucrând într-o agricultură cu o productivitate mică. Acum, ponderea fermierilor este relativ mică nu doar în societăţile occidentale, ci şi la noi. Iar urgenţele legate de combaterea încălzirii globale pun o presiune pe guvernaţi, care trebuie să schimbe din mers modelul. Ori, unii fermieri şi transportatorii nu vor să schimbe modelul şi să se adapteze, ci să blocheze schimbarea. Pe această fisură au lucrat apoi teoriile conspiraţioniste anti-ecologiste care vorbesc despre o conspiraţie a ONG-urilor de mediu care reprezintă interesele multinaţionalelor, susţin fără probe ştiinţifice că ar exista încălzirea globală şi militează împotriva formelor sănătoase de economie precum agricultura şi transporturile, care se bazează pe consumul de motorină şi pe îngrăşăminte artificiale. Dintr-odată, suveranitatea alimentară a statelor este periclitată, deşi comerţul suplineşte lipsurile de pe piaţă. Iar cei care aderă, din interes, la aceste teorii conspiraţioniste, sunt cei care au considerat că pandemia a fost un instrument de control social inventat de grupurile oculte care conduc lumea.

În aceste condiţii, dezgheţarea vechilor clivaje este o consecinţă a procesului de schimbare socială şi economică rapidă, impulsionată de globalizare, progres tehnologic (anti-progresiştii nu sunt doar împotriva progreselor privind libertăţile individuale, ci şi a celor economice, a se vedea inteligenţa artificială), schimbări economice şi culturale. Vechile diviziuni redevin relevante, dar sub o altă formă şi încep să modeleze politica şi comportamentul electoral.

Deja în anii "30 ai secolului trecut, reconfigurarea clivajului rural-urban prin suprapunerea mai multor clivaje şi prin succesul teoriilor conspiraţioniste anti-capitaliste, de tipul antisemitismului şi Protocoalelor înţelepţilor Sionului, a dus la reconfigurarea vieţii politice româneşti prin preluarea de către mişcarea legionară a radicalismului rural încarnat înainte de ţărănişti. Şi astăzi, când PSD nu mai poate să preia mesajul grupărilor radicale din mediul rural, acestea se îndreaptă spre o extremă dreapta care colectează nemulţumirile accentuate de naraţiunile conspiraţioniste. Ori, "dezgheţarea" clivajelor poate duce la o reconfigurare semnificativă a peisajului politic, cu apariţia de noi partide, schimbarea alianţelor şi modificarea strategiilor partidelor existente pentru a se adapta la noul context.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Filmarile nu corespund comentariilor iar modalitatea de filmare nu corespunde realitatii .Citeva mii de oameni nu reprezinta agricultorii Romaniei.Am vazut cu totii doar „parada modei” tractoarelor .In Bucuresti totul s-a fisîit .Frica pazeste pepenii si vasnicii tractoristi au sters-o englezeste .Nicusor Dan a cazut in propria capcana .Partidele extremiste au patit la fel .Unde mai sunt acum Sosoasca si Simion ? In plan politic recenta declaratie a lui Kelemen (UDMR)ce ne spune cu subiect si predicat cum doreste UDMR sa participe la viitoarea guvernare rezultanta dupa alegeri dar fara PSD si PNL ne arata realitatea politica din Romania .Asadar Kelemen ,Barna ,Ciolos,Orban , Tomac vor sa se alieze politic cu Simion si Sosoaca spre a forma o noua majoritate ce va sprijini punctual pe Simion in alegerile Prezidentiale din 2024 Simion fiind singurul politician din Opozitie ce are sanse sa ajunga in finala daca nu cumva va aparea un candidat independent ce va spulbera totul .Daca Geoana candideaza ne este foarte clar cum Ciuca va deveni al doilea finalist care va si cistiga alegerile cetatenii Romaniei neputind accepta oferirea votului catre un candidat ce urmeaza narativul Moscovei .Revolta transportatorilor a fost evident nereusita asa cum am vazut in Bucuresti acolo unde N.D. si-a taiat singur craca de sub picioare .adevarul n u poate fi falsificat

    ... davosul tocmai a denumit agricultura si pescuitul ecocid ... de altfel termenul net zero emisii de carbon este stupid (ales) sau de-a dreptul criminal ... sa nu uitam ca toti expiram dioxid de carbon ... pai o astfel de terminologie impusa de un grup profund exclusivist (si neales) cu siguranta ca va genera conspirationism ... desi o spun pe fata ;) ...

    1. ... sa inteleg ca nu doriti a dezvolta subiectul ... devin si eu dezinteresat ...

    Da, multi nu vrem schimbare sau, cel putin, nu suntem de acord cu modul in care progresistii vor sa modeleze viitorul. Asta e democratia.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb