Protestele angajaţilor din Finanţe continuă

F.D.
Miscellanea / 29 august 2023

Protestele angajaţilor din Finanţe continuă

Protestele angajaţilor din finanţe continuă şi azi la nivel national. "Suntem în a doua săptămână în care colegii protestează în faţa instituţiilor pentru susţinerea revendicărilor de natură economică, profesională şi socială: egalizarea salariilor - LA MUNCĂ EGALĂ, SALARIU EGAL-, familie ocupaţională distinctă în legea salarizării, elaborarea statutului finanţistului," spun repezentanţii organizaţiei într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, referitor la declaraţiile domnului Kelemen Hunor potrivit cărora funcţionarii publici din finanţe se opun digitalizării deoarece aceasta presupunea pierderea locurilor de muncă, se impun câteva precizări:

Declaraţia este de o superficialitate fără precedent, a unui politician care a făcut parte întotdeauna din Guvernul României, care cu bună ştiinţă a subfinanţat sistemul fiscal şi nu a alocat fondurile necesare digitalizării (îl invităm, spre exemplu, la sediul CNIF de la Ministerul Finanţelor să vadă condiţiile de muncă)

Prin subfinanţarea sistemului fiscal din România, oamenii politici au protejat indirect interesele marilor companii care îşi maximizează profitul şi nu plătesc impozite

Declaraţia demonstrează că nu înţelege sistemul complex de funcţionare a fiscului din România, unde forţa de muncă este subdimensionată, iar digitalizarea ar însemna de fapt sprijinirea angajaţilor şi îmbunătăţirea activităţii acestora.

Salariaţii fiscului nu au blocat niciodată digitalizarea deoarece aceasta le-ar asigura timpul necesar să se aplece cu precădere asupra activităţilor importante, şi nu să aştepte 3 ore deschiderea unei aplicaţii

"În concluzie, domnule Hunor, vă rugăm să sprijiniţi alocarea de fonduri pentru digitalizarea ANAF, pentru că noi nu ne opunem, chiar ne dorim condiţii adecvate pentru desfăşurarea activităţii noastre", a declarat Marian Marica, Preşedintele Federaţie Naţionale a Sindicatelor din Finanţe.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 10.000 lei/luna net pt un sef de birou nu ajunge si pentru beizadea.....masinuta, combustibil-asigurare, bani de cluburi-droguri-fetite-plimbar i exotice-casute de vacanta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb