PSD: Odată cu acuzaţiile oficiale ale ANI la adresa lui Nicuşor Dan, USR le arată românilor că a propus numai penali în funcţii publice

S.B.
Politică / 16 februarie 2023

Odată cu acuzaţiile oficiale ale ANI la adresa lui Nicuşor Dan, USR le arată românilor că a propus numai penali în funcţii publice

Social-democraţii au precizat primarul general al Capitalei Nicuşor Dan Nicuşor Dan nu mai are vreo legitimitate de a-i reprezenta pe bucureşteni fiindcă a devenit, oficial, un penal, în contextul acuzaţiilor ANI de incompatibilitate, conflict de interese administrativ, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, informează news.ro.

PSD mai transmite că, în faţa unor astfel acuzaţii, în orice stat european ar fi existat deja gestul firesc al unei demisii din funcţie.

Edilul general "adaugă incompetenţei şi delăsării sale, deja probate, din nefericire pentru locuitorii Bucureştiului, şi incompatibilitatea şi conflictul de interese, constatate oficial de Agenţia Naţională de Integritate", arată comunicatul de presă al PSD.

Sursa citată precizează că, în orice stat european, în faţa gravităţii unor asemenea acuzaţii, ar fi existat deja până acum un gest firesc: demisia.

"Venit la Primăria Capitalei pe valul campaniei "Fără penali în funcţii publice", Nicuşor Dan nu mai are vreo legitimitate de a-i reprezenta pe bucureşteni fiindcă a devenit, oficial, un penal. Acesta este apogeul unui mandat de primar în care locuitorii Capitalei au fost minţiţi, condamnaţi la frig sau au devenit victimele câinilor vagabonzi. Sesizarea, de către ANI, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei îl plasează pe Nicuşor Dan în galeria altor "ilustre" nume, precum Clotilde Armand - primarul Sectorului 1, Allen Coliban - primarul Braşovului, Dominc Fritz - primarul Timişoarei, Lucian Viziteu - primarul Băcăului sau Dan Barna - fostul preşedinte al USR. Toţi au propăvăduit onestitatea şi rolul lor providenţial în reformarea clasei politice dar, în fapt, dovedesc contrariul, prin comportament abuziv şi încălcarea legii", mai indică documentul de presă.

PSD consideră că este absolut deplorabil şi modul în care preşedintele USR, Cătălin Drulă, se descalifică acuzând ANI că lucrează la "ordin politic" şi că este "o mizerie" sesizarea pe care a făcut-o la adresa Primarului General al Capitalei.

Social-democraţii mai spune că de fapt Cătălin Drulă probează dimensiunea demagogiei sale.

"ANI era bună când lua în vizor adversarii politici ai USR, acum a devenit, brusc, instrument politic! Când era în opoziţie, orice asemenea tip de reacţie era considerat rapid un "atac la statul de drept". Exact asta face azi liderul USR pentru a-şi apăra colegii penali!", conchide sursa menţionată.

Agenţia Naţională de Integritate anunţă joi că a sesizat Parchetul ICCJ, Instituţia Prefectului şi Curtea de Conturi în cazul primarului Capitalei Nicuşor Dan, pe care îl acuză de incompatibilitate, conflict de interese administrativ, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă că va ataca în instanţă în termenul legal Raportul ANI şi acuză Agenţia că îi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii.

De asemenea, preşedintele USR Cătălin Drulă a afirmat cu privire la acuzaţiile ANI împotriva lui Nicuşor Dan că demersul instituţiei este o dovadă a politizării acestei instituţii care "hărţuieşte" edilii şi politicienii din opoziţie.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. i-a lovit moralitatea pe psd-isti, s-a suit scroafa-n copac

    la cat sunt de jegosi singura lor sansa este sa-i improaste si pe ailalti ca sa nu mai fie ai lor atat de vizibili 

    1. PSD-istii sunt campionii absoluti la penali si se tem de concurenta.

    Cum zice o zicala ;

    coruptia este o treaba penala,

    dar numai daca nu fac parte si eu 

    ND ar trebui legat de scaunul de primar general măcar pt încă 10 ani! A pus ordine în datoriile lăsate de devalizatorii Videanu - Oprescu - Firea, a pus cu botu' pe labe javrele imobiliare cu P+5 + 2 (ilegale) la 2 m de vecini, plus corupții lor din primărie, are vreo 18 proiecte din care 7 aprobate finanțare nerambursabila, ete, etc.

    Retineti, daca nu e ales din nou praful se alege din acest oraș!

    1. "Salvatorul" ND ;

      - Doamna ucisa de cainii vagabonzi in orasul lui ND 

      - ND plateste amenda primita ca persoana fizica cu 

      banii primariei care sunt bani publici 

      - Raportil ANI care in scoate vinovat este fals dupa el, 

      dar in campanie spunea ca cine are raport ANI negativ sa dea demisia imediat....

      In nici un caz capitala tarii nu are nevoie de Nicusor Dan,un om fara calitati 

      Ipocrizie obscenă și nemărginită. Rușine!

      ai fumat ceva?

      asta e un cataclism pt Bucuresti,emana incompetenta de cum il vezi! 

      iti dai seama ca e specialist in a scrie epistole,dar e limitat rau ca organizator!

      nu cred ca exista 1% din toti absolventii sa foloseasca in practica matematica de la clasa a noua in sus,asa ca intre un om corect cu scoala vietii si un olimpic la matematica,aleg cu 2 maini pe primul! 

    Ce mai știți de Sorin Oprescu?

    1. se p.i.s.h.a. pe userisiti

      Pe justitia romana.

    Nicusor dan este un om cinstit si a facu doar lucruri bune . ND si cei de la USR nu sunt vizibili pt ca nu au televiziuni aservite asa cum au cei din banda organizata psd&pnl . Din ce s-a vazut pana acum cei din USR au o tinuta morala si un comportament de un inalt civism . Voi vota nicusor dan si usr .

    1. USR-ul a creat monstrul PNL - PSD,

      in veci sa nu mai auzim de ei 

      Ei e monstrul? Sau ei e USR?

      Intreb pentru un vecin cu largi goluri la gramatica limbii romane.  

      Ești prea transparent coane.

      oare?cumva stii cu ce se ocupa dezinteresat inainte?

      cum a rezistat fara sa aiba un an pe cartea de munca?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb