PSD propune mai multe soluţii pentru diminuarea preţurilor facturilor la energie

S.B.
Politică / 17 ianuarie 2022

PSD propune mai multe soluţii pentru diminuarea preţurilor facturilor la energie

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a prezentat luni, după Consiliului Politic Naţional al PSD, pachetul de măsuri propuse de partid coaliţiei de guvernare, în contextul majorărilor de preţuri din energie şi gaze naturale, informează news.ro.

Cei de la PSD vor ca măsurile se se aplice de la 1 februarie, pentru a include şi consumul din luna ianuarie, astfel încât "toţi consumatorii casnici precum şi instituţiile publice, IMM-uri, companii, să beneficieze de scăderi substanţiale la facturile la energie şi gaze".

Oprea a afirmat că măsurile PSD prevăd reducerea valorii plafonului la gaze şi la energie electrică cu aproape 45% şi în dublarea volumului care este compensat şi la energie, şi la gaze.

"Dacă acest pachet de măsuri s-ar aplica începând cu 1 februarie, acest lucru ar însemna că toţi consumatorii casnici din România, instituţiile publice, întreprinderile mici şi mijlocii, companiile, infrastructura critică să beneficieze de scăderi substanţiale la preţul facturilor la energie şi la gaze", a spus Oprea.

Purtătorul de cuvânt al PSD a spus că cea mai rapidă metodă de aplicare a acestor măsuri este prin Ordonanţă de Urgenţă, dar oricare fel de a rezolva problema, într-un mod rapid, astfel încât să fie aplicate de la 1 februarie, este binevenit.

"Oricare dintre acestei soluţii ( OUG sau procedură parlamentară, nr) este la îndemâna coaliţiei, astăzi vor avea discuţii şi eu cred că vom găsi cea mai rapidă soluţie", a spus el.

Ce cuprinde pachetul de măsuri al Partidului Social Democrat

a. plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze pe o perioadă temporară până 1 mai 2022, perioadă în care reglementările şi producţia din piaţa de energie să fie stabilizate şi să nu mai provoace şocuri viitoare. Măsura are avantajul că opreşte rapid lanţul de transmitere al socului inflaţionist şi asigură o predictibilitate a costurilor pentru întreaga economie naţională, menţinând gradul de competitivitate. Pentru consumatorii casnici măsura are avantajul conservării puterii de cumpărare pe componenta de plată a utilităţilor.

b. Obligarea la contractarea bilaterală pe cele două pieţe (energie electrică şi gaze) în proporţie de minim 60% din total cotă de piaţă. Obligarea de a încheia contracte bilaterale cu toate companiile mari / marii contribuabili si infrastructura critica, in termen de 60 de zile. Introducerea de sancţiuni dure pentru neîndeplinirea acestei obligaţii (amenda % din CA, retragerea licenţei de funcţionare). Măsura nu are efect imediat ci pe termen mediu şi poate fi avută în vedere că fiind complementară unei din masurile de la a. sau b.

c. Stabilirea unei marje comerciale maximale pe tot lanţul energetic

d. decontarea condiţionată a facturilor plafonate şi/sau compensate

Pentru consumatorii casnici:

În perioada 1 februarie - 1 mai 2022 pentru consumatorii casnici se aplică următoarele măsuri:

a. Plafonarea preţului la energia electrica activă la 0,308 lei/kwh, acordarea unei compensaţii de 0,29 lei/kwh şi TVA redus la 5%

b. Plafonarea preţului la gaze la 0,2 lei/kwh, acordarea unei compensaţii de 0,06 lei/kwh şi TVA redus la 5%

Plafonul de consum lunar pentru consumatorii casnici va fi MAJORAT:

Pentru energie electrică: 500 kwh/lună

Pentru gaz: 400 mc/lună

Pentru economie, infrastructură şi servicii esenţiale.

Pentru spitale publice şi private, unităţi de învăţământ - inclusiv creşe (publice sau private), instituţii publice, organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, furnizori publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, IMM-uri, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, companiile furnizoare de servicii esenţiale, inclusiv transport feroviar sau metrou, precum şi consumatorii din industria alimentară din România:

În perioada 1 februarie-1 mai 2022,

Plafonarea preţurilor finale la energia electrică la 0,700 lei/kwh (preţ care include si TVA redus de 5%)

Plafonarea preţurilor finale la gaze la 0,300 lei/kwh (preţ care include si TVA redus de 5%)

Pentru contractele in derulare al căror nivel este sub preţul plafonat, acestea rămân in derulare in actualele condiţii contractuale, singura diferenţa fiind TVA scăzut la 5%.

Toate contractele în derulare care sunt peste preţul plafonat se vor restructura la un nivel care să nu permită o marjă comercială mai mare de 15% peste preţul pieţei la termen la 31.12.2022, aşa cum este ea valabilă la data de 15 ianuarie 2022. Restructurarea se va face în termen de 60 de zile în baza unui mecanism stabilit de ANRE.

III. Creşterea pragului prevăzut de OUG 143/2021 de la 40% la 60% şi încheierea de contracte bilaterale cu toţi marii contribuabili, aşa cum sunt stabiliţi aceştia prin OPANAF nr. 1782/04.11.2021, în termen de 60 de zile. Introducerea de sancţiuni dure pentru neîndeplinirea acestei obligaţii (amenda % din CA, retragerea licenţei de funcţionare). Responsabil pentru mecanism: ANRE

IV. Stabilirea unei marje comerciale maximale pe fiecare componenta a lanţul energetic, astfel încât diferenţa cumulată să nu depăşească 30% peste preţul de cost.

V. Decontarea către furnizori a diferenţelor de preţ faţă de nivelul plafonat să fie făcută de o singură instituţie, respectiv Ministerul Energiei pe baza avizului ANRE asupra decontului. Instituţia desemnată pentru decontare va administra si fondul creat în urma supraimpozitării profiturilor prevăzut la punctul IV care va reprezenta sursa de finanţare pentru plata deconturilor.

VI. Instituirea unei proceduri de contestare care să conducă la suspendarea plăţilor datorate de consumator până la decizia asupra contestaţiei. Instituirea interdicţiei de debranşare pe perioada stării de alertă.

VII. Stornarea imediată a facturilor emise cu nerespectarea prevederilor legii 259/2021, anularea penalităţilor şi dobânzilor aferente şi emiterea noilor facturi conform legii 259.

VIII. Până la data de 15 aprilie, toţi furnizorii beneficiari de licenţă din partea ANRE au obligaţia să facă dovada existentei de contracte bilaterale de cel puţin 60% din portofoliul propriu de clienţi, contracte încheiate la un nivel care să nu depăşească cu mai mult de 15% nivelul pieţei la termen pentru decembrie 2022 valabil la data de 15 ianuarie 2022.

IX. Simplificarea legii consumatorului vulnerabil.

X. Introducerea în OUG a unor sancţiuni clare pentru furnizorii care nu facturează corect - pe paliere clare: amenzi, amenzi procentuale din cifra de afaceri, retragere licenţă

XI. Alte masuri structurale

Extinderea schemelor de sprijin pentru cetăţeni şi IMM-uri pt instalarea de panouri fotovoltaice.

Vouchere cuprinse între 2.000 şi 3.000 euro pentru creşterea eficienţei energetice în cazul locuinţelor individuale (case), pe baza unor scheme de ajutor din fonduri europene.

Simplificarea legislaţiei secundare. Acesta limitează accesul doar la IMM-urile care au contract de furnizare. Toţi cei care stau cu chirie (mall-uri, ateliere, depozite, hale de producţie etc) nu pot beneficia de avantajele legii.

Investiţii din Fondul de Modernizare. Operaţionalizarea rapidă a mecanismelor şi fluxurilor pe Fondul de Modernizare.

Deblocarea investiţiilor cu grad de realizare de peste 90% şi finalizarea lor pana la 31.12.2022 pentru creşterea puterii instalate operaţionale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb