PSD şi partidul lui Tăriceanu vânează posturi în conducerea Transelectrica

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 februarie 2015

PSD şi partidul lui Tăriceanu vânează posturi în conducerea Transelectrica

Posturile de conducere din Transelectrica par să fie din nou vânate de partidele aflate la putere, conform unor zvonuri din piaţă.

Transportatorul naţional de electricitate Transelectrica SA îşi găsise stabilitatea, în a doua jumătate a anului trecut, după ce membrii Consiliului de Supraveghere şi ai directoratului au fost numiţi în baza ordonanţei 109 privind implementarea managementului profesionist în companiile de stat.

Însă, în luna decembrie, societatea a fost transferată din subordinea Secretariatului General al Guvernului în cea a Ministerului Economiei, controlat de PSD. Ieri dimineaţă, prin piaţă şi prin companie circula zvonul că Ciprian Diaconu şi Gheorghe Vişan, membri ai Directoratului Transelectrica, şi-ar fi depus demisiile, ca să lase locul altor persoane agreate politic.

Surse din companie ne-au spus că, ieri după-amiază, nu exista o înregistrare oficială a celor două demisii, iar conducerea Transelectrica nu a răspuns, până la închiderea ediţiei, la solicitarea BURSA de a confirma sau infirma informaţia.

PSD şi PLR (partidul înfiinţat de Călin Popescu Tăriceanu) ar căuta să-şi impună oamenii la conducerea companiei, care a cunoscut o evoluţie financiară bună sub management profesionist, conform surselor noastre. Numai că, odată implementată ordonanţa 109, înlocuirea membrilor demisionari de la conducerea Transelectrica se poate face doar prin respectarea principiilor guvernanţei corporative, alegând persoane de pe lista scurtă de rezervă a managerilor profesionişti selectaţi deja de firmele de recrutare.

La începutul anului trecut, în urma demisiei lui Gabriel Mustea şi a revocării lui Mihăiţă Boangiu din Directoratul societăţii, Consiliul de Supraveghere Transelectrica i-a numit pe Octavian Lohan şi pe Gheorghe Cristian Vişan.

În iulie 2014, Cătălin Chimirel şi Daniel Pîrvulescu au fost numiţi membri ai Consiliului de Supraveghere (CS) al Transelectrica (TEL), după ce, în aprilie, acţionarii companiei au respins numirile lui Andrei Dragoş şi Remus Vulpescu pentru poziţiile de membri permanenţi în CS.

Andrei Dragoş fusese numit membru provizoriu în CS al Transelectrica în noiembrie 2013, iar Remus Vulpescu îl înlocuise temporar pe Dănuţ Sandu, care a demisionat din CS în februarie.

Numirile în CS au continuat în luna mai, când, Radu Ştefan Cernov, membru în consiliul de administraţie al Transgaz şi secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, a preluat o poziţie provizorie.

La începutul lunii, Andrei Pogonaru a renunţat la locul său din Consiliul de Supraveghere.

Implementarea managementului profesionist la Transelectrica a debutat în 2013, an din care şi rezultatele financiare ale companiei au început să cunoască un trend ascendent.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. un alt cotlon obscur, tenebros al guvernarii. Unitatile astea n-au cum sa nu fie performante, dar sunt gauri negre ca urmare a conducerii lor defectuoase, conducere stabilita de guvernanti. Ca urmare, ar trebui luata cumva conducerea acestor unitati din mina guvernantilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb