Punct final în procesul asupra consolidării acţiunilor SIF Moldova

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 decembrie 2017

Tribunalul Bacău a constatat perimată judecata cererii având ca obiect anularea Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SIF Moldova din 2016, referitoare la consolidarea valorii nominale a acţiunii SIF2 Moldova, potrivit unui raport al companiei, transmis ieri.

Decizia instanţei vine după ce, în mai, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a respins plângerea prealabilă formulată de SIF2 Moldova împotriva deciziei prin care Autoritatea respinsese prospectul întocmit în vederea consolidării valorii nominale a acţiunii SIF2 de la 0,1 lei la 2,5 lei, conform deciziei acţionarilor din luna ianuarie 2016.

În octombrie 2016, SIF2 transmisese că va căuta, în continuare, soluţii, în colaborare cu departamentele de specialitate ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, pentru definitivarea prospectului şi implementarea operaţiunii de consolidare a valorii nominale a acţiunilor.

Operaţiunea de consolidare a valorii nominale a acţiunilor SIF2 a fost contestată vehement de Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital.

ASF a respins şi prospectul aferent consolidării valorii nominale a acţiunilor emise de societatea Confecţii Vaslui (COVB). "Confecţii Vaslui" dorea consolidarea valorii nominale a acţiunilor de la 0,1 lei, la 1.000 lei/unitate, potrivit unui raport al Autorităţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Poate va mai documentati cand scrieti articolele astea. Daca mai verificati niste rapoarte curente veti vedea ca actiunea a fost respinsa pe fond. Dosarul care a fost solutionat acum are legatura cu cel respins pe fond, dar nu va mai dau eu detalii..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb